Scânteia românității pe Valea Pecului

Jan 05, 2017

Între Carpaţii Sud−Dunăreni, într−o vale pe care o formează muntele Staritsaul cu râul Pecsor (Pecul mic), se află un orăşel românesc, adormit parcă în veacuri şi în spaţiu - Maidanul (Maidanpecul), oraş mic cu inimă mare.

Inima aceasta este românească, şi bate mereu în pieptul Daciei Ripensis. Primii locuitori ai Maidanului erau dacii, prezenţa cărora este atestată şi dovedită prin rămăşiţele vechi ale cetăţilor. Romanizarea i−a atins pe străbunii noştri daci pe acest spaţiu încă în timpul Daciei Aureliane.

În veacul XVI începe colonizarea părtilor Bănăţene din partea locuitorilor români din Oltenia. Această colonizare a avut loc mai ales în zona Moldova Nouă, Reşiţa şi anumite parţi ale Banatului, în primul rând zona Vârşeţului, Straja, etc. Românii banăţenii le−au dat fraţilor săi nou-veniţi porecla de “Bufeni”.

Aceşti bufeni au venit în Maidan după anul 1851, când s−a reactivat mina din acest oraş. Pe spaţiul Maidanului s−au întâlnit cu fraţii săi de sânge, cu ceilalţi dacoromani care s−au trezit pe acest pământ străbun, ca români. Bufenii n−au uitat niciodată graiul său oltenesc şi mentalitatea sa bănăţeană. Chiar nici în cele mai grele timpuri, când alte legi decât iubirea de neam erau în vigoare, ei nu şi-au schimbat numele de familii. Şi în zilele noastre în Maidan trăiesc Belovenii, Corneştii, Firuleştii, Muncenii, Tismănarii, Calceştii, Bibeştii, Brâncovenii...

Multe a suferit oraşul acesta, și nici un regim nu s−a uitat cu ochii buni la românii−bufeni. Totuşi, ei nu şi−au uitat limba şi naţiunea.

Când se lasă liniştea nopţii peste vârfurile muntelui Staritsau, doinele şi basmele străbune trezesc un sentiment care parcă nu aparţine acestei lumi, ci unui univers ascuns, unui univers dacic.

Astăzi unii vor să ne despartă de rădacină, să ne dezromânizeze, să ne “vlahizeze”. De când ştiu de mine, eram român, iar azi, unii vor să spună că mama mea nu e româncă, ci vlaină. Că mâna bunicii care m−a mângâiat, şoptindu−mi în ceasul morţii “să nu uiţi niciodata limba şi neamul”, nu era o mână de româncă. Că limba în care plângem şi râdem nu e română, ci ”vlașki”. Dar nu ştiu ei că apa trece şi pietrele... ele rămân, etern, să mărturisească adevărul şi dreptatea.

Orice să fi suferit acest orăşel cu populaţie românescă, niciodată nu a căzut în genunchi. Generosul popor român i−a primit şi pe cei fugari şi necăjiţi şi de alte naţionalităţi, astfel în Maidan trăiesc pe lângă români şi cehii, nemţii, austriecii, slovacii. Toţi trăiesc în pace şi se duc la sărbătorile vecinului, fără diferenţă de etnie şi credinţă. Şi toţi se prind în hora românească, în hora bufănească-oltenească, toţi, şi cehii şi slovacii şi nemţii şi românii.

Cristian Ruţanu

Marin Gașpar

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Suspendisse commodo accumsan leo a ultricies. In commodo scelerisque tempus. Donec porttitor commodo molestie. Praesent imperdiet enim a magna vestibulum, at commodo ex auctor.

Articole similare selectate pentru tine