Eminescu și partidul secret ,,Societatea Carpaţii” 1/2

Jan 20, 2017

 Eminescu este poetul naţional al României. Greşit! Eminescu nu este numai atât. La 28 de ani de la momentul 1989, când s-au împlinit 100 de ani de la uciderea “românului absolut” - cum îi spunea Ţuţea -, iată, putem dezvălui public mult mai multe despre necunoscutele “Dosarului Eminescu”, despre războiul nevăzut dus de militantul Mihai Eminescu pentru visul său, facerea “Daciei Mari”, sub semnul lui “J(esus) CH(ristus) D(aco) Romanorum” (cf manuscrisului 2292, f.38.r).

 La 128 de ani de la anul eliminării fizice a gânditorului naţional – după ce, deja, la 33 de ani, fusese ucis civil: arestat, băgat la nebuni şi interzis - un grup de cercetători şi ziarişti refac, pas cu pas, misterele vieţii şi morţii lui Eminescu, ale războiului nevăzut dus, neîncetat, pentru idealurile naţionale.

Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare şi intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformată şi manevrată de toate regimurile politice care s-au succedat în România. Restabilirea adevărului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziariştilor. Ca mulţi alţi ziarişti, Eminescu a intrat în malaxorul aparatului represiv al poliţiei politice şi a devenit o problemă şi o afacere de Stat.

Cea mai însemnată parte a activităţii sale a fost dedicată gazetăriei şi politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist - ocupaţia sa principală până la sfarşitul vieţii. Debutează la Curierul de Iaşi apoi, în 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor şef şi redactor

pe politică până în 1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă şi este introdus cu forţă într-un ospiciu. Poliţia, sub comanda Puterii de stat, îl transformă astfel pe Eminescu într-unul dintre primii deţinuţi politici ai statului modern român. Oricum, este primul ziarist căruia i se pune căluş în gură în această manieră dură. Metoda va fi perfecţionată sub comunism.

Teiul lui Eminescu

Eminescu îşi asumă ca pe o profesiune de credinţă lupta pentru România, amendând atât liberalii cât şi conservatorii pentru politica de cedare în interesul marelui capital în chestiuni arzătoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar şi cu rigoare, scria cu o forţă devastătoare.

Maiorescu notează - “Eminescu s-a făcut simţit de cum a intrat în redacţie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică şi verbă”. “Stăpân pe limba neaoşă” si cu o “neobişnuită căldură sufletească”, Eminescu însufleţea dezbaterea publică şi totodată izbea necrutător “iresponsabilităţile factorilor politici, afacerismele, demagogia şi logoreea păturii superpuse”. Pe scurt, un ziarist de marcă, o voce puternică, un spirit radical şi incomod. Mihai Eminescu avea o funcţie publică foarte importantă ca redactor-şef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu - la organizarea Partidului Conservator - a arătat clar poziţia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, şi al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul ”Timpul”.

Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei, este intransigent atât faţă de politica de opresiune ţaristă (,,o adâncă barbarie”) cât şi faţă de cea a Imperiului Austro-Ungar şi, totodată, îşi acuza colegii, fruntaşii conservatori, că participă la înfiinţarea de instituţii bancare în scop de speculă. Situaţia sa la ziar devine critică în 1880, mai ales după ce atacă proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, în care acesta pledă pentru subordonarea intereselor României şi sacrifică românii aflaţi sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Câtă vreme guvernele de la Budapesta îi oprimă pe români, îngrădind accesul la şcoală şi Biserică, blocând cultivarea limbii materne - apropierea de Imperiu nu este posibilă şi nici recomandabilă, avertiza jurnalistul.

Mihai Eminescu

Viena însă atrage ca un magnet şi conservatorii se cuplează cu liberalii - ,,la ciolan”, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, înalt fruntaş conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena şi cere să i se pună surdina lui Eminescu (într-o scrisoare către Titu Maiorescu îi atrage atenţia: “şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”). Scârbit, acesta protestează: ,,Suntem bărbați noi sau nişte famei, nişte eunuci caraghioşi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca pe cămăşi şi partidul ca cizmele?”. Ca urmare, în noiembrie 1881 Eminescu este înlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor şef îl atacă pe Eminescu în chiar ziarul pe care acesta îl condusese.

În 1882, Eminescu participă la fondarea unei organizaţii cu caracter conspirativ, înscrisă de faţadă ca un ONG de azi - Societatea Carpaţii. Societatea îşi propunea - conform Statutului, să sprijine orice,,întreprindere românească”. Se avea însă în vedere situaţia românilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerată subversiva de serviciile secrete vieneze, organizaţia din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată. Sunt infiltraţi agenţi în preajma lui Eminescu, inclusiv în redacţie. Manifestările organizate de “Societatea Carpaţii” îngrijorau în mod deosebit reprezentanta diplomatică a Austro-Ungariei în România. ,,Societatea Carpaţii” era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea la ţară, dar execută şi acţiuni conspirative.

Într-o notă informativă secretă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, Ernst von Mayr, către ministrul Casei imperiale şi ministrul de Externe din Viena se raporta: “Societatea Carpaţii” a ţinut la 4 iunie o şedinţă publică, căreia i-a precedat o consfătuire secretă. Despre această am primit din sursa sigură (ceea ce înseamnă nota unui agent infiltrat în organizaţie - n.n.) următoarele informaţii: subiectul consfătuirii a fost situaţia politică.

S-a convenit acolo să se continue lupta împotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu în sensul de a admite existenţa unei ,,Românii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precăuţie. Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a făcut propunerea de a se încredinţa studenţilor transilvaneni de naţionalitate română, care pentru instruirea lor frecventează instituţiile de învăţământ de aici, sarcina pe timpul vacanţei lor în patrie, să contribuie la formarea opiniei publice în favoarea unei ,,Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la “Româna liberă”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo îi aşteaptă cu braţele deschise pe fraţii lor”. (Arhivele St. Buc., Colecţia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus - Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)

Un alt raport confidenţial către Kalnoky, ministrul de Externe al Austro-Ungariei, informa despre o altă adunare a “Societăţii Carpaţii”, din care rezultă ca un anume Lachman, redactor la ziarul “Bukarester Tageblatt” şi foarte activ spion austriac, avea ca sarcină urmărirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. În contextul notei informative se mai numeşte un agent din vecinătatea imediată a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepreşedintele “Societăţii Carpaţii”, despre care se scrie negru pe alb că este nici mai mult nici mai puţin decât spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior în procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestării lui Eminescu: “informat de d.d. G. Ocasanu şi V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienaţie mintală”).

Eminescu avea o statură publică impresionantă şi era perceput drept un cap al conservatorismului dar şi al luptei pentru unitate naţională, coordonată ulterior printr-o întreagă reţea de societăţi studenţeşti din oraşe centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat o atmosferă care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politică a românilor. Pe lângă ,,Societatea Carpaţii”, au mai apărut la Budapesta Societatea “Petru Maior”, la Viena “Societatea Carpaţii”, la Cernăuţi “Junimea”, ”Dacia”, “Bucovina şi Moldova”, în Transilvania societatea “Astra” şi, în vechea Românie, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor în vechea Românie”, care avea filiale inculsiv la Paris.

Toate aceste organizaţii se aflau în obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei ţariste si Austro-Ungariei, fiind intens infiltrate şi supravegheate. Colecţia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similar cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.