Formarea poporului român 10/15

Apr 24, 2017

Formarea poporului şi a limbii române reprezintă o problemă esenţială a istoriei României. Formarea poporului şi a limbii române reprezintă totodată un proces complex care începe odată cu războaiele daco−romane.

Informaţii despre aceste războaie avem mai ales de la Columna lui Traian. Formarea poporului şi a limbii române reprezintă un proces asemănător cu formarea celorlalte popoare romanice din Europa.

În acest proces au loc două fenomene de asimilare:

1. asimilarea populaţiei locale de către romani
2. asimilarea migratorilor de către populaţia romanizată

În procesul de formare a poporului şi a limbii române trebuie să ţinem cont de următoarele elemente:

1. Continuitatea dacilor
2. Romanizarea
3. Continuitatea daco-romanilor
4. Adăugirea elementului slav ca element secundar care însă nu a influenţat caracterul romanic al poporului nostru.

Continuitatea dacilor

Privind continuitatea dacilor, afirmaţiile prezentate de teoriile imigraţioniste pornesc de la Eutropius care spune că “Traianus” după cucerirea Daciei a adus o mulţime mare de oameni din toate colţurile lumii romane, căci Dacia fusese secătuită de bărbaţi în urma războaielor cu Decebal.

Această afirmaţie va fi exagerată de imigraţionişti, majoritatea dacilor continuând să trăiască şi după războaie.

Argumente:

− Există inscripţii ce menţionează pe daci (2% din inscripţii), apar 3000 de antroponime. Romanii fiind un popor cuceritor apar în 74% din inscripţii.

− Menţiunea toponimiei de origine dacică, Apullum, Napoca, Drobeta şi a hidronimiei tot de origine dacică, Donaris−Dunăre, Alutus−Olt, Samus−Someş.

− Adăugarea numelui de Sarmisegetuza la noua capitală a Daciei Romane, Ulpia Traiana, arată că mai există o populaţie dacică pentru care acest nume înseamnă ceva

− Dovezi arheologice – aşezări şi morminte (Lechinta de Mureş, Nojlac, Obreja)

− Prezenţa dacilor în armata romană (alaie – cavalerie, cohorte – infanteri).

Daci, bărbați și copii, luați prizonieri. Reproducere grafică după Columna lui Traian, realizată în anul 1900 de Conrad Cichorius (1863–1932)

Romanizarea

Cea mai mare parte a teritoriului ocupat este supus unui process de romanizare. Prin romanizare înţelegem răspândirea culturii material romane (construcţii, unelte, ceramică, bijuterii) şi a culturii spirituale umane (limba, religie, cunoştinţe specifice, obiceiuri), în rândul geto−dacilor.

În concluzie se poate spune că romanizarea este o simbioză etnolingvistică şi culturală între autohtoni şi nou−veniţi.

Factorii romanizării sunt:

− militarii – care cunoşteau limba latină şi după ce terminau serviciul militar deveneau veterani, iar o parte din ei se aşezau în Dacia, răspândind cultura romană.

− coloniştii – erau aduşi în număr foarte mare din toată lumea romană. Aşezaţi în sate şi oraşe ei contribuiau la răspândirea limbii latine în rândul dacilor.

− limba latină – reprezintă factorul esenţial al romanizării. Aceasta este folosită în administraţie, în armată, în şcoli şi judecătorii. Ea se impune pentru că era limba oficialităţilor şi pentru că era o limbă superioară.

− modul de viaţă roman – îmbrăcămintea, încălţămintea, podoabele, obiectele de uz casnic, plugul şi ceramic care au fost preluate de autohtoni.

− viaţa socială şi culturală – termele, şcolile şi dreptul roman au influenţat spiritualitatea autohtonă.