Dinastia Balšić, exemplu de evoluție a unei familii de vlahi în vechiul stat muntenegrean

May 08, 2017

Mai mulți istorici muntenegreni consideră că fondatorul dinastiei Balšić, care a condus statul Zeta între anii 1360 și 1421, provine din grupul vlahilor slavizați, care ca războinici - pronieri aveau prilejul să pătrundă în rândurile nobilimii, ba chiar și al marilor proprietari.

Primul dintre aceștia, amintit prin anii 1350 în documentele raguzene, Mate Balšić, se afla în slujba regelui Uroš I din dinastia Nemanjići. Prin intermediul lui, soția lui Uroš, regina Helena, a trimis în toamna anului 1354 o scrisoare cneazului Republicii Dubrovnik. Din 1360, Balša I apare ca domnitor al statului Zeta, care după moartea țarului sârb Dušan (1355) devine independent.

Acest fapt se datorează în mare măsură Balšićilor, care erau foarte viteji și buni gospodari, având legături comerciale cu cei mai influenți negustori din statele vecine. Pe vremea lor s-au bătut primele monede, respectiv primii dinari.

În partea continentală a statului, puterea o deținea nobilimea din aceste regiuni, iar în orașele de pe litoral domneau cnejii. Fondatorul dinastiei Balšići, era Balša I, domnitorul statului Zeta între anii 1360 și 1362.

Balša I a fost căsătorit cu Jerina, fiica nobilului albanez Progon Dukađine și cu ea au avut trei fii - pe Stracimir, Đurađ I și Balša al II-lea și o fiică, Milica, căsătorită în familia Mrnjavčević. În perioada 1362-1378, Đurađ I Balšić l-a urmat la tronul Zetei pe tatăl său Balša I. A fost căsătorit mai întâi cu Olivera, fiica lui Vukašin Mrnjavčević, sora crăișorului Marko, iar apoi cu Todora, fiica nobilului sârb Dejan. Fratele său Balša al II-lea, cel de-al doilea fiu al lui Balša I, a condus statul Zeta între anii 1378 și 1385.

Acesta a fost căsătorit de două ori, mai întâi cu albaneza Comina, fiica nobilului Ivan de Valone și apoi cu Jelena, fiica lui Radoslav Hlapen. Este interesant de menționat faptul că unul dintre acești Balšić a fost ginerele cneazului sârb Lazar Hrebeljanović, ucis în lupta de la Kosovo din anul 1389. Este vorba de Đurađ al II-lea, domnitorului statului Zeta, în perioada 1385-1403. Acesta a fost căsătorit cu Jelena, fiica lui Lazar Hrebeljanović. Dar, nici el și niciunul dintre Balšić nu au participat în legendara bătălie de la Kosovo. După moartea lui Đurađ al II-lea Balšić, soția sa Jelena s-a căsătorit, în anul 1411, cu nobilul bosniac Sandalj. Urmașii lui au devenit voievozi. De pe teritoriul lor, o mulțime de vlahi s-au strămutat în ținuturile orașului Kotor. Stefanica Crnojević i-a înarmat și i-a pus sub comanda sa în luptele împotriva turcilor, dar nu pentru mult timp, fiindcă majoritatea s-au mutat în Veneția, devenind marinari. Se crede că în secolele XIV șiXV, vlahii din aceste regiuni ale Muntenegrului ar fi fost în masă slavizați, dar că acest proces a decurs treptat și neuniform (Božidar Šekularac, Tragovi Vlaha u Crnoj Gori, Sebeș, 2012, p. 43).

După Đurađ al II-lea, la tronul Zetei a venit tot un Balšić, Balša al III-lea. În perioada 1403-1421, el a fost ultimul domnitor al acestui stat din dinastia vechilor vlahi. Toți acești Balšić au fost ortodocși până în anul 1369, când, la cererea lui Papa Urban al V-lea, au trecut la catolicism. Balša al III - lea a revenit la ortodoxism la rugămintea mamei sale Jelena, fiica cneazului sârb Lazar Hrebeljanović.

Cele mai recente cercetări cu privire la originea Balšićilor arată că această familie de vlahi era, pe la începutul secolului al XIVlea, una dintre cele mai puternice familii de feudali din Zeta (Duklja de altădată), proprietari ai celor mai fertile regiuni de pe malurile lacului Skadar.

Manastirea Beska

Datorită lui Balša I, devenit domnitor, ei și-au extins teritoriile până în apropierea orașului Kotor unde s-au confruntat cu Crnojevići, dar și cu alți feudali din Zeta. În plus, aceste ambiții ale Balšićilor de a reface vechiul stat Duklja și de a cuceri orașele de pe litoral nu a convenit nici Veneției, care încerca să-și mențină influența în aceste teritorii, dar nici Dubrovnik-ului.

Astfel, ei s-au orientat spre cucerirea teritoriilor albaneze. Pe timpul Balšićilor, Zeta a fost un stat puternic în Balcani. Cu ajutorul socrului său, regale Vukašin al Macedoniei, Đurađ I Balšić, a ocupat Prizren și Peć, iar Balša al II-l a cucerit Dračul, proclamându-se, în 1385, ,,duce de Drač"; din păcate, nu pentru multă vreme, fiindcă în același an a fost atacat și ucis de turci. După multe pretenții din partea fraților și a verișorilor săi, Đurađ al II-lea reușește să devină domnitor în Zeta. Au urmat alte confruntări în cadrul statului, dar și cu otomanii și venețenii. Acestea continua și în anii când la tronul Zetei se afla Balša al III-lea, ultimul dintre Balšić, care nu avea urmași. În consecință, conducerea statului a fost încredințată unchiului său, despotului sârb Stefan Lazarević.

Balșa al III-lea s-a retras la Belgrad, unde a murit în ziua de 28 aprilie 1421. Odată cu moartea sa s-a stins tradiția domnească a dinastiei Balšić.

Dinastia Balšić

Orașele de pe coasta adriatică ce au aparținut statului Zeta au căzut sub stăpânirea Republicii Veneția. Statul Zeta aproape că nu mai exista, fiind alipit, de despotul Stefan Lazrević, statului sârb. În 1446, tronul Balšićilor l-au preluat Crnojevići, care au reușit să reface statul Zeta, respectiv Muntenegru, dezvoltând populației de aci conștiința etnică și națională.

Pe lângă contribuția care și-au adus-o la formarea statului Zeta și la consolidarea puterii statale, dinastia Balšić a lăsat urme adânci în cultura Muntenegrului. Amintim câteva cetăți, biserici fortificate și mănăstirile de pe insulele lacului Skadar: Starčevo (Starčeva gorica), ctitorie a lui Đurđe I Balšić; Moračnik, ctitorie a lui Balšić III, în apropierea căreia a fost înălțată și o culă, asemănătoare cu cea de pe insula Tophali, cea mai aproape de frontiera cu Albania și mănăstirea Beška, pe insula cu același nume, la fel ctitorie a Balšićilor. Tot pe atunci, Balšići au construit și Biserica Sv. Nikola din cadrul mănăstirii Praskvica de la Budva, ctitorie a domnitorului Balša al III-lea în 1413 (Vladislav Kasalica, Kulturna baština Crne Gore, Bar, 2008, p. 41-47).

Costa Roșu

(Libertatea, nr. 3756, 2014)

Bibliografie:

1. Istorija Crne Gore, Titograd, 1970.
2. Pavle Mijović, Mirko Kovačević, Gradovi i utvrđenja u Crnoj Gori, Beograd - Ulcinj, 1975.
3. Pavle Mijović, Umetničko blago Crne Gore, Podogrica, 1980.
4. Tatjana Pejović, Manastiri na tlu Crne Gore, Beograd, 1995.
5. Istorijski leksikon Crne Gore IV, Podgorica 2006, p. 848.
6. Andrija Jovićević, Crnogorsko Primorije i Krajina, Srpska Kraljevska Akademija Nauka, Beograd, 1922.
7. Božidar Šekularac, Dokumentarni i narativni podaci o Vlasima u Crnoj Gori, Studije i istraživanja, Rešica, 2011.

Foto: Apogeul statului condus de dinastia Balšić