Interferențe culturale la Dunărea mijlocie și de jos în mileniul al II-lea al erei creștine 2/2

Jun 06, 2017

Religiile dominante ale Banatului modern au fost şi sunt ortodoxismul şi catolicismul, cărora li se adaugă greco-catolicismul, protestantismul (de rit evanghelic, augustin sau helvetic) şi ritul mozaic.

Catolicismul a fost religia coloniştilor, funcţionarilor, orăşenilor şi ţăranilor germani, italieni, spanioli, cehi, slovaci (în parte), maghiari (în parte). Protestanţii obţin dreptul de stabilire în Banat abia în prima treime a veacului al XlX-lea iar numărul lor a fost relativ redus. Ortodoxismul a fost şi este religia majorităţii românilor şi sârbilor. Greco-catolicismul a reprezentat unirea bisericii răsăritene cu Roma, cu păstrarea ritualului bizantin şi a fost adoptat de o parte a românilor din Banat. Prezenţa a două mari religii şi a altor credinţe - cu mai mică aderenţă aici - nu a împiedicat nici buna funcţionare a acestora şi nici colaborarea bună dintre ele.

Paradoxal, dar religiile creştine existente în Banatul modem nu au intrat în contradicţie una cu alta, nici nu au avut conflicte, ci au coexistat paşnic. Mai mult chiar, colaborarea dintre aceste culte a fost o realitate cotidiană benefică. Administraţia (oricare a fost aceasta, exceptând în parte epoca comunistă) a acordat sprijin tuturor cultelor atât în construcţia de aşezăminte, cât şi în manifestările specifice fiecărui cult. Această situaţie a făcut ca înalţii prelaţi ai cultelor religioase să se întâlnească, să găsească acţiuni comune sau convergente şi să particpe alături la multe manifestări. Toleranţa religioasă a fost o realitate specifică Banatului. Lipsa oricărei confruntări religioase în rândul locuitori de aici a fost şi este o realitate istorică probată în ultimele trei secole.

Ecumenismul are rădăcini adânci şi durabile în Banat. Aşa încât acum se poate vorbi despre ample acţiuni cu caracter ecumenic atât în rândurile înaltelor feţe bisericeşti cât, mai ales, în rândurile populaţiei. Biserici de rituri diferite existente în acelaşi loc, sau chiar pe aceeaşi stradă, sunt realităţi cotidiene şi durabile. Populaţia a învăţat să respecte credinţa celuilalt, să nu o dispreţuiască, să o accepte şi să o recepteze ca pe o realitate. Mai mult chiar, populaţia băştinaşă (în sensul ultimelor trei secole) a Banatului a învăţat să participe la manifestări în alte biserici decât cea proprie, însuşindu-şi elemente (de suprafaţă sau de profunzime) a altor religii, ca pe un bun comun câştigat. Un singur exemplu: în Banat ziua morţilor este serbată de către toţi pe 1 noiembrie, chiar dacă fiecare religie are şi zile proprii de comemorare a acesteia.

Mixajul etnic a fost şi este şi acum o realitate benefică în care a contat şi contează calitatea umană şi familiară şi nu originea uneia sau a alteia dintre părţile componente. Multe familii bănăţene au două sau mai multe limbi de comunicare în familie, datorită multiplei ascendenţe etnice. De aceea majoritatea locuitorilor se declară bănăţeni şi nu: români, germani, maghiari, sârbi, bulgari, slovaci, evrei etc. Mixajul etnic a fost un extraordinar mijloc de cunoaştere a celuilalt, de înţelegere şi de acceptare a diversităţii. Ceea ce contează este calitatea umană, mentalitatea comună şi nu diferenţa de etnie, religie sau limbă.

Banatul pe harta Ungariei din 1528 a lui Lazarus

Plurilingvismul este o altă componentă de bază a spiritualităţii bănăţene. în aceste trei secole limba oficială a fost pe rând, germana, apoi maghiara, româna şi sârba, dar locuitorii au vorbit, curent, pe lângă limba maternă şi limba oficială şi una sau două alte limbi de circulaţie zonală. Cele patru limbi considerate „tradiţionale” în Banat, au fost şi sunt limbile principalelor grupuri etnice: românii, germanii, maghiarii şi sârbii. Lor li se adaugă limbile vorbite de celelalte elemente etnice stabilite aici, mai puţin numeroase. Interferenţele lingvistice sunt atât de puternice, prin împrumuturi reciproce sau comune în fiecare limbă încât se poate spune că fiecare limbă vorbită în Banat are împrumuturi lingvistice semnificative. Ele se constituie ca patrimoniu lingvistic propriu fiecărei limbi dar şi ca patrimoniu lingvistic comun. O cercetare lingvistică comparată a celor patru limbi ar dovedi această afirmaţie.

Cultura populaţiei plurietnice şi pluriconfesionale bănăţene cuprinde un fond ereditar etnic, fonduri culturale aparţinând grupurilor etnice stabilite aici în timp, şi este completată de câştigurile culturale acumulate în timp şi devenite parte componentă a fiecărui grup etnic dar şi a spiritualităţii culturale zonale.

învăţământul a fost una dintre priorităţile bănăţene, atât în perioada medievală cât şi în epoca modernă. Prima şcoală (în limba latină) atestată documentar pe teritoriul României a fost şcoala de la Cenad. Reţeaua şcolară a fost completată în timp şi în alte localităţi, inclusiv prin câteva şcoli săteşti atestate. Aceste şcoli erau confesionale, atât catolice, cât şi ortodoxe. Şcoli de nivel gimnazial au existat, altfel nu s-ar putea înţelege plecarea unor studenţi bănăţeni la universităţi europene. în prima treime a veacului al XVI-lea reforma a adus cu sine şi şcoli protestante locale, inclusiv studenţi protestanţi la universităţi germane. Şcoli confesionale creştine (catolice, ortodoxe, protestante) au existat în Banat şi în perioada ocupaţiei otomane, lor alăturându-li-se şi şcoli primare şi gimnaziale otomane. Şcolile confesionale au primit o importanţă deosebită în veacul al XVIII-lea, alături de un număr tot mai mare de gimnazii şi licee, religioase la început, apoi de stat. Banatul se poate mândri cu faptul - în jurul anului 1800 - că avea peste 600 de şcoli, deci cu câte una sau două şcoli pe localitate. Elemente de învăţământ superior pot fi considerate preparandiile de la Timişoara, Arad şi Caransebeş dar şi Facultatea de Teologie şi de Drept din Timişoara.

Obiecte şi costume populare tradiţionale din Banatul de câmpie

Ştiinţa de carte a contribuit la lectura privată şi publică. În Banat sunt atestate cele mai vechi biblioteci mănăstireşti (sec. XII), la Timişoara s-a născut Plebartus, singurul autor de incunabul născut pe teritoriul românesc. Tot aici a apărut şi primul ziar din România ce poate fi considerat şi unul dintre primele ziare germane din afara spaţiului etnic german Temeswarer Nachrichten (aprilie 1771). La Timişoara s-a deschis, în anul 1815, prima bibliotecă publică de împrumut din monarhia habsburgică. Iar înşirarea premierelor culturale ar putea continua în paginile unei cărţi.

Presa tipărită în Banat a fost, şi este şi după 1989, un adevărat fenomen şi record. S-au tipărit mii de titluri de publicaţii periodice, extrem de diverse ca şi conţinut, limbă, loc, metode de tipar. Să amintim aici presă de limbă germană, maghiară, română, sârbă, bulgară, franceză, italiană, romaies, esperanto, latină etc. Unele publicaţii au fost bi- şi trilingve. Aria de răspândire a fost extrem de largă şi complexă. Calendare, almanahuri populare, cărţi pentru toţi, au fost producţia editorială bănăţeană în ultimele două veacuri şi ceva, cu un impact deosebit de adânc în conştiinţa populaţiei. Cercurile şi casinele de lectură au completat acest peisaj livresc. Producţia editorială a satisfăcut pretenţiile şi necesităţile comunităţilor etnice şi lingvistice din tot Banatul.

Asociaţiile, fie ele culturale, sportive, sociale, umanitare etc., au jucat un rol important în conturarea societăţii civile, a vieţii asociative. Rolul lor merită studiat cu multă atenţie şi în profunzime, spre a obţine rezultate reale, ce situează iarăşi zona în plin context central european.

Problematica interferenţelor culturale şi, mai ales, a convergenţelor culturale, realizate aici în ultimul mileniu şi în special, în ultimele trei veacuri poate constitui subiectul unui ciclu de volume. Am dorit aici să schiţăm doar, să facem o introducere în această vastă problemă, pentru că este una dintre cele mai interesante din întreaga Europă.

Aceasta necesită însă colective interdisciplinare, din mai multe universităţi şi institute europene de cercetare, care să lucreze timp de mai mulţi ani şi să beneficieze de un sprijin european susţinut.

Dr. Ioan Haţegan, istoric, Academia Română, Timişoara