Jocul mare ca la Torac

Jun 06, 2017

În satele din Banatul nostru, de-a lungul vremurilor, s-au perindat generaţii peste generaţii de oameni, trecute la cele veşnice, iar odată cu ele adesea au trecut în umbră o sumedenie de obiceiuri şi datini, unul dintre cele mai frumoase fiind „Jocul mare ca la Torac”.

Când este vorba despre viaţa şi activitatea oamenilor din sat, se poate spune că ea s-a desfăşurat în mod normal. Ocupaţia de bază a fost agricultura. Munca câmpului nu a fost uşoară. S-a arat cu caii, apoi s-a semănat, iar grâul s-a cosit cu coasa, s-au făcut poloage. Mai târziu au ajuns maşinile de secerat şi de treierat grâul. Peste săptămână s-a muncit din greu, iar duminica s-a mers la biserică şi obligatoriu, după prânz, la joc. Jocul s-a făcut în faţa bisericilor din Toracu-Mic şi Toracu-Mare, mai târziu în centrul satului, şi la el a fost prezent întreg satul. A cântat orchestra „Lira” la Toracu-Mic şi „Ciocârlia” la Toracu-Mare, iar în curtea bisericii şi la stradă se adunau aproape 100 de tineri din sat, îmbrăcaţi în port tradiţional, fetele din Toracu-Mic purtând rochie, iar cele din Toracu-Mare poale şi cotrânţe, respectiv portul torăcenilor pe care şi în prezent îl păstrează în „lada cu zestre”.

A fost un lucru mare pentru o tânără să „intre în joc” la o anumită vârstă, adică după ce termina şcoala cu opt clase. Fata intra în joc cu ocazia marilor sărbători sau în alte duminici, alături de un băiat care i-a fost rudă, naş sau fin. Primul joc l-au jucat împreună, ca apoi băiatul trebuia să decidă cu ce fata să continue jocul. La „Jocul mare” au jucat tineri necăsătoriţi, dar şi perechi căsătorite, până la venirea primului copil. Mai târziu, prin anii ’50-’60 ai secolului trecut, tinerii au continuat jocul la Căminul Cultural, însoţiţi de părinţi, unde la fel a cântat orchestra „Lira”.

Florin Rașa

Libertatea nr. 3891, 2017