Exit - deschidere spectaculoasă

Jul 07, 2017

800.jpg

Festivalul Exit care se ţine la Cetatea Petrovaradinului al 18-lea an consecutiv, joi seară a avut cea mai spectaculoasă deschidere până acum, datorită focurilor de artifici.

Festivitatea de deschidere a început la ora 23 prin performansul consacrat marcării a 50 de ani de la Vara Iubirii/Summer of Love – ceea ce este şi deviza ediţiei de anul acesta a festivalului.

În cadrul spectaclului care a durat 50 de minute, celor prezenţi s-a adresat Nik Vujičić şi reprezentanţii mişcării activiste Stending Rock. Vujičić a transmis celor prezenţi că pe lângă toate obstacolele cu care se confrunte în viaţă trebuie să aibă încredere în sine, anunță rtv.

tanjug-jaroslav-pap.jpg

Foto Tanjug - Jaroslav Pap

Din un număr mare de concerte care au avut loc aseară, desprindem: La Main Stage, de la miezul nopţii  publicului s-a prezentat Liam Gallagher, urmat de Lost Frequencies; Dance Areana, între ora 05 şi 30 şi 8,  a fost reservată pentru un party oferit de Marko Nastić; La Fusion Stage a evolut formaţia Elemental, iar la Explosive Stage, formaţia timişoreană, Dordeduh, care produce muzica black metal.

Vineri seară vă aşteaptă un program la fel interesant, cu Years&Years, Black Cofee, Jake Bugg, Jamie Jones , Charlotte de Witte. La Fusion Arena, de la ora 3, vor evolua Kanda, Kodža şi Nebojša.

 

Articole similare selectate pentru tine

ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ A CONSILIULUI NAŢIONAL ROMÂN, LA ZECE ANI DE EXISTENŢĂ (II)

Concertul de primăvară al Orchestrei Consiliului Naţional Român s-a desfăşurat pe 24 martie 2006, la Sala Teatrului Naţional ,,Sterija” din Vârşeţ. O galerie impozantă de peste 30 de muziceni profesionişti, solişti vocali de o rară calitate, conduşi cu multă sensibilitate de concert-maestrul Lucian Petrovici, au confirmat sensul existenţei acestei orchestre, valorificarea și conservarea tezaurului muzical românesc autentic.

Ghost Hunters International în Cetatea Petrovaradin

Emisiunea "Ghost Hunters International", extrem de populară în America, care se ocupă studios cu cercetarea fenomenelor paranormale, într-o cercetare a abordat, nici mai mult nici mai puțin decât – despre spiritele din Cetatea Petrovaradin (Novi Sad).