Sub semnul crucii 1/3

Jul 07, 2017

Crucea este şi la ora actuală cel mai răspândit simbol sacru vizibil, însoţind, ce-i drept mai discret decât pe vremuri, mersul existenţei umane.

Crucea reprezintă un punct de referinţă de o fundamentală importanță, nu doar religioasă, ci şi istorică şi culturală. În ultimii ani, analizele antropologilor au pus în lumină marile contradicţii care sunt şi acum legate de utilizarea crucii în diferite contexte ale vieţii de zi cu zi, şi felurile în care, de-a lungul timpului, s-a modificat atât utilizarea, cât şi percepţia asupra acestui simbol, sacrosant pentru religia creştină. "Astăzi înţelegem un lucru despre care secolul XIX nu putea avea nici măcar un presentiment, adică faptul că simbolul, mitul, imaginea aparţin substanţei vieţii spirituale, că este posibil să le maschezi, mutilezi, degradezi, dar că nu vor putea fi extirpate niciodată… Imaginile, simbolurile, miturile, nu sunt creaţii iresponsabile ale psihicului; ele răspund unei necesităţi şi îndeplinesc o funcţie importantă: aceea de a dezvălui modurile de a fi cele mai secrete ale fiinţei. Rezultă de aici că studiul lor ne permite să cunoaştem mai bine omul, omul tout court, cel care încă nu s-a împăcat pe deplin cu limitările istoriei", scria Mircea Eliade în "Imagini şi Simboluri".

Reprezintă unul dintre acele simboluri care, sub forme diferite, se regăsesc aproape pretutindeni, încă din cele mai îndepărtate timpuri: gravată şi pictată încă din timpurile preistorice pe materiale sau obiecte culturale ale fiecărei culturi protoistorice. Simbolul este evident în ceramicele eneolitice din Mesopotamia şi din Egipt, ca decoraţiune în interiorul recipientelor circulare; apare şi în iconografia proprie anticului teritoriu grec al Eladei, după cum o atestă de exemplu o relicvă datând de la 2700-2600 î.Hr, o cupă ritualică ornată cu numeroase cruci, conservată la Muzeul din Corint. Potrivit celei mai acreditate concepţii antropologice, răspândirea figurii crucii, detectabilă în culturi îndepărtate în timp şi spaţiu, se află într-o strânsă legătură cu propagarea ideii primordiale a omului parte dintr-un univers cvadripartit, a cărui reprezentare grafică ar fi. O relaţie deosebită ar fi şi cea pe care crucea o are cu soarele. Potrivit simboliștilor, această legătură s-ar evidenţia atât prin integrarea crucii într-un cerc reprezentând discul solar, cât şi prin imaginea crucii "gammate" (zvastică, svastika). În anumite tradiţii filosofico-religioase orientale, uniunea crucii cu cercul a constituit un element structural de bază pentru figuri de meditaţie trascendentală numite acum "mandala". Crucea înscrisă într-un cerc, dincolo de principiu cosmologic, a simbolizat şi diviziunea anului în patru părţi, în timp ce din punct de vedere al axei verticale care uneşte la modul ideal zenitul de nadir a ilustrat raportul simbolic cu aşa-numită "axă a lumii". Coexistenţa ambelor figuri este documentată începând cu secolul XIX î.Hr, nu numai în toate regiunile din bazinul mediteranean, ci şi în cele din Orientul Mijlociu şi Extremul Orient, până în Tibet şi Nepal, Pakistan şi India. Imaginile zvasticii şi crucii înscrise în cerc au supravieţuit în secolele succesive şi, începând din perioada renascentistă europeană, au devenit obiect de studiu aprofundat pentru literaţi şi filosofi. Unii simboliști susţineau totuşi că ea nu ar fi fost legată de conceptul primordial de univers şi de ciclul solar zilnic, ci de însăşi conceptul de viaţă, de fapt de originea vieţii în orice formă a acesteia, ca reprezentare pură.

Tradiţiile creştine au fost, însă, cele care au îmbogăţit într-un mod fabulos simbolismul crucii din punct de vedere religios, în cruce fiind sintetizată atât istoria salvării umanităţii, cât şi patimile Mântuitorului. A fost mai mult decât o imagine simbolică a lui Hristos. S-a identificat cu istoria lui umană, cu persoana şi cu catehismul lui. I s-au dedicat festivităţi şi i s-au cântat imnuri sacre, ca şi cum imaginea i s-ar fi identificat total cu cel mort pe lemnul ei. Au fost create chiar şi legende cu privire la originile crucii lui Hristos, precum cea potrivit căreia lemnul din care ar fi fost făcută ar proveni dintr-un copac misterios plantat de Seth pe mormântul lui Adam. După moartea lui Hristos, copacul şi-ar fi întins ramurile cuprinzând întreg pământul. Simbolismul legendei este evident: pare a nu exista o alegorie mai puternică cu privire la identificarea crucii cu salvarea spirituală şi cu viaţa eternă a oricărei fiinţe umane.

Cecilia Stroe