Păpucii tradiționali din Uzdin se poartă și la Florida

Aug 21, 2017

natikace1-800.jpg

Păpucii moderni nu se pot compara cu cei de lână realizați de Mărioara Maria Cocora (55) de la Uzdin, aceștia fiind o parte integrantă a costumelor populare românești. Mărioara, la început a realizat păpuci mici, plasându-i ca suveniruri în miniatură, ca brelocuri, iar mai târziu a început să confecționeze păpuci pentru micii folcloriști.

Păpucii tradiționali sunt tot mai mult procurați de cei ce se simt bine purtându-i prin casă, dar și de uzdinenii din diasporă, păpucii călătorind, în primul rând, în Canada și Florida unde s-au stabilit cei mai mulți uzdineni, scrie juznibanat.

Mărioara această meseria a învățat de la bătrânele satului, azi fiind inclusă în activitatea asociației ”Bunicuțele” unde, împreună cu președinta Ana Boier, încearcă să transmită tinerilor știința acumulată din bătrâni.

  • Avem în asociație fete tinere care ușor învață meșteșugul, dar și tineri care nu au afinitate, ocupându-se de alte domenii. Meșteșugurile tradiționale românești le prezentăm participând la diverse expoziții și evenimente, nu numai la Uzdin ci și în multe alte localități, dar cel mai bine sunt prezentate și popularizate la edițiile Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina. – spune Mărioara.

natikace2.jpg

Păpucii tradiționali sunt împodobiți cu culori pronunțate și autentice costumului românesc. Se lucrează urmând o schemă, fără de care nu s-ar fi putut precis și frumos decora păpucii. Aceste scheme se moștenesc de la bătrâne și se schimbă între femeile asociației.

Acești păpucei se poartă mai mult aici, în satele românești din Banatul sârbesc decât în România, în primul rând în Uzdin, Petrovasâla, Satu-Nou, Ecica, Iancaid, Torac, Coștei, Voivodinț... Păpucii diferă în culori de la sat la sat.

Mărioara Maria Cocora a terminat școala medie de economie la Covăcița. A încercat la facultate, însă s-a dedicat casei și agriculturii. Sprijinul pentru artizanat îl are și din partea soțului Marinel și din partea fiicei Cristina care, participând la diferite festivaluri, a purtat fusta, tricoul, păpucii și alte părți ale costumului românesc, toate fiind realizate de Mărioara. Efectuarea păpucilor depinde de timpul liber, însă la nevoie se pot realiza în două zile de muncă efectivă.

 

Articole similare selectate pentru tine

VODICA ÎNCHINATĂ ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI DIN UZDIN

Această capelă a fost închinată Înălțării Sfintei Cruci. Se află pe raza satului – cătunului Kotul Mik (Cotul Mic).

Uzdinenii în fața Muzeului militar din Parcul Carol, 1935

Excursie în România, 1935 - Fotografia este realizată în fața Muzeului militar din Parcul Carol, în față este mormântul Eroului necunoscut iar roată de Muzeu sunt tunuri vechi înșirate.

Simboluri istorice ale Uzdinului 2/2

În tendința de a depăși obstacolele pe care natura i le-a pus în cale, în căutare de hrană, dar și din dorința de comunicare cu semenii săi, omul a reușit, din cele mai vechi timpuri, să lege malurile râurilor, prăpastiilor și să învingă alte piedici care-I întretăiau drumul. Podurile, la început simple, cu doar câte o bârnă așezată de-a curmezișul, s-au construit mai târziu din lemn sau din alte materiale disponibile.