Marele Festival de Folclor al Românilor din Voivodina - Sărcia 2017

Aug 22, 2017

20994152_719096561607342_354499653119386721_n.jpg

Ediţia a 57-a a Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, s-a desfăşurat în perioada 17 – 19 august, la Sărcia, reunind, în cele trei zile de festival, renumiţi interpreţi solişti vocali şi instrumentişti, coruri, grupuri vocale, orchestre şi tarafuri, precum şi numeroase formaţii de dansuri, din ţară şi din România.


În cadrul programului inaugural, s-au prezentat gazdele, sărcienţii, participând cu mic, cu mare, la program. Astfel, corul bărbătesc a interpretat câteva melodii, figurând apoi, pe scenă, şi soliştii vocali şi instrumentişti, precum şi formaţiile de dansuri ale juniorilor şi seniorilor, informează rtv.

Au urmat apoi, cuvintele de salut rostite de către preşedintele Marelui Festival - Dorel Cina şi a preşedintelui Comitetului local de organizare – Marin Jivoin, după care, numerosului public s-au adresat şi preşedintele comunei Sečanj – Predrag Rađenović, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Autoguvernării Locale – Ivan Bošnjak. Cuvinte de salut a rostit şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Românilor de pretutindeni al României – Ovidiu Iane.

Onoarea de a inaugura ediţia din acest an a Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, Sărcia 2017, i-a revenit domnului Daniel Petrovici, preşedintele Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia.

În urma festivităţii de inaugurare, în prima seară a festivalului, au evoluat pe scenă, corul bărbătesc al Consiliului Naţional Român, dirijor Leri Mengher, iar apoi s-au prezentat corurile şi grupurile vocale ale societăţilor cultural artistice şi a căminelor culturale, din localităţile: Torac, Sărcia, Ovcea, Uzdin şi Ecica. Au urmat apoi orchestrele de muzică populară din Ecica, Ovcea, Uzdin şi Torac, precum şi taraful de muzică populară, din Glogoni.

După aceea, pe scena de vară a societăţii cultural artistice „Frăţie şi Unitate“ din Sărcia, cu dansuri autentice tradiţionale şi stilizate, s-au prezentat formaţiile de dansuri din Glogoni, Sărcia, Sân Mihai, Uzdin, Ovcea şi Torac, iar apoi, programul din prima seară a Festivalului s-a încheiat cu cântecele cunoscuţilor solişti vocali din Sân Mihai, Uzdin, precum şi din România, acompaniaţi de Orchestra de Muzică Populară a Consiliului Naţional Român din Serbia, condusă de magistrul Roman Bugar, căreia i-a revenit onoarea să inaugureze, vineri, programul din seara a doua a Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, ajuns la ediţia a 57-a.

20842294_10155561058204598_2199961356660216996_n.jpg

Au urmat apoi, soliştii vocali şi instrumentişti în concurenţă, din localităţile: Coştei, Ecica, Nicolinţ, Uzdin, Satu Nou, Ovcea, Torac şi Vlaicovăţ, dintre care chiar 6 debutanţi, toţi acompaniaţi de Orchestră, scrie rtv.

Programul a continuat prin prezentarea corurilor şi a grupurilor vocale, din Zrenjanin, Doloave şi Coştei, iar apoi, pe scenă, au evoluat şi formaţiile de dansuri, din Petrovasâla, Sân Ianeş, Iancaid, Coştei, Grebenaţ, Mesici, Mărghita, Doloave şi Satu Nou, precum şi un singur montaj folcloric din Nicolinţ.

Programul din seara a doua al Marelui Festival s-a încheiat prin prezentarea ansamblurilor folclorice a oaspeţilor din Giroc şi Oţelul Roşu din România.

Sâmbătă, în ultima seară a Festivalului, la Sărcia, au evoluat pe scenă soliştii vocali şi instrumentişti în concurenţă, din localităţile Sărcia, Sân Mihai, Torac, Satu Nou, Uzdin şi Alibunar, care au fost urmăriţi şi apreciaţi de un juriu de specialitate, în componenţa: Conferenţiar Universitar doctor Veronica Laura Demenescu – preşedinte, şi Monica Luca Prodan, respectiv Daniela Petrovici – membri.

În urma soliştilor vocali şi instrumentişti în concurenţă, pe scenă a figurat şi umoristul Ionel Lazăr din Ovcea, iar apoi, publicului s-au prezentat şi oaspeţii festivalului în afara concurenţei, din localităţile Nicolinţ, Glogoni, Ovcea şi Torac, precum şi două soliste vocale din România. După aceea, Orchestra Consiliului a cântat încă câteva melodii, iar apoi pe scenă au figurat membrii formaţiei de dansatori „Krajišnik“ din Krajišnik, la fel ca oaspeţi ai festivalului.

Ultima seară a Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, Sărcia 2017, s-a încheiat prin decernarea premiilor, comunicate de preşedinta jurului, Conferenţiar Universitar doctor Veronica Laura Demenescu.

Atât organizatorii Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, cât şi gazdele de la Sărcia, susţin că a fost aceasta încă o ediţie reuşită a festivalului şi invită pe toţi iubitorii de dansuri şi muzică populară românească, să vină şi anul viitor, la ediţia a 58-a.

Iată şi PREMIILE:

Formaţii corale

Premiul I – Corul mixt al Asoc. pentru Artă şi Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluţ” – Torac

Premiul II – Corul mixt al S.C.A. „Steaua” – Ovcea

Premiul III – Corul Căminului Cultural „Doina” – Uzdin

Premiul III – Corul de bărbaţi al S.C.A. „Frăţie şi Unitate” – Sărcia

Grupuri vocale

Premiul I – Grupul vocal al S.C.A. „Ştefan Ştefu” – Ecica

Premiul II - Grupul vocal al S.C.A. „Mihai Eminescu” – Coştei

Premiul III - Grupul vocal al S.C.A. „Ion Creangă” – Doloave

Formaţii orchestrale:

Premiul I – Orchestra S.C.A. „Ştefan Ştefu” – Ecica

Premiul I - Orchestra S.C.A. „Steaua” – Ovcea

Premiul II - Orchestra Căminului Cultural „Doina” – Uzdin

Premiul III – Orchestra Asoc. Pentru Artă şi Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluţ” – Torac

Menţiune pentru conservarea tradiţiilor româneşti: Taraful de Muzică Populară a S.C.A. „Veselia” – Glogoni

Formaţii de dansuri (stilizate)

Premiul I – Formaţia de dansuri a S.C.A. „Radu Flora” – Satu Nou

Premiul I - Formaţia de dansuri a S.C.A. „Frăţie şi Unitate” – Sărcia

Premiul II - Formaţia de dansuri a Căm.Cult. „Doina” – Uzdin

Premiul III - Formaţia de dansuri a S.C.A. „George Coşbuc” – Grebenaţ

Premiul III - Formaţia de dansuri a S.C.A. „Steaua” – Ovcea

Formaţii de dansuri (tradiţionale)

Premiul I – Formaţia de dansuri a S.C.A. „Nicolae Bălcescu” – Bariţe

Premiul II - Formaţia de dansuri a S.C.A. „Armonia” – Petrovasâla

Premiul III – Formaţia de dansuri a Cămin.Cult. „Sadoveanu” – Sân Mihai

Premiul III - Formaţia de dansuri a S.C.A. „Veselia” – Glogoni

Menţiune pentru conservarea tradiţiilor româneşti: Formaţia de dansuri a S.C.A. „Lumina” – Iancov Most

Debutanţi

Cel mai bun debutant, solist vocal – Virginia Totan – Uzdin

Cel mai bun debutant, solist instrumentist – Adrian Bugar – Ecica

Solişti vocali

Premiul I – Alexandru Ognean – Sărcia

Premiul II – Andreea Şoşdean – Uzdin

Premiul III – Cristina Mic – Satu Nou

Solişti instrumentişti

Premiul I – Filip Baloş – Torac, vioară

Premiul II – Cristian Morovan – Vlaicovăţ, saxofon

Premiul III – Sebastian Bogdan – Satu Nou, acordeon

Premiul special al juriului - Damir Pranjković – Alibunar, tambură

Marele premiu: 

  • S.C.A. „Ştefan Ştefu”  - Ecica şi

  • Asoc. pentru Artă şi Cultură Românească „Vichentie Petrovici  Bocăluţ” – Torac.

 

 

Articole similare selectate pentru tine

Resfințirea B.O.R. la Sărcia

La Sărcia a avut loc duminică, 5 februarie, resfinţirea Bisericii Ortodoxe Române, cu hramul Sfântul Mucenic Dimitrie.

Activiștii culturali din Sărcia, acum 50 de ani

În îndepărtatul an 1965, acum mai bine de jumătate de secol, ei au fost cei care s-au angajat la pregătirea unui program cultural-artistic la Sărcia.