Klaus Iohannis cere diplomaților români apărarea cu maximă strictețe a drepturilor românilor de pretutindeni

Sep 07, 2017

klaus.jpg

"Nu în ultimul rând, vă rog să acordați cea mai mare atenție apărării cu maximă strictețe a drepturilor și intereselor românilor de pretutindeni. Români trăiesc peste tot, dar între diferitele grupuri ale Diasporei există diferențe esențiale. Sunt români care au legături istorice vechi cu țara, sunt români care au plecat abia după Revoluție, și fiecare țară are specificul ei cu românii de acolo. Pe mine, și pe dumneavoastră, trebuie să ne intereseze foarte mult, și în același fel, toți", a subliniat în discursul său președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni cu prilejul primirii șefilor de misiuni și a consulilor generali cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

La Palatul Cotroceni, potrivit mae, pe 30 august a.c. a derulat a treia întâlnire dedicată fixării priorităților de acţiune diplomatică a României. Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre amenințările și provocările din Est care își au sursa în Vecinătatea Sudică, despre terorism, migraţia ilegală şi acumularea de crize regionale a căror soluționare trenează periculos de mult. Toate acestea cer o implicare activă, responsabilă şi inovatoare a reprezentanţilor de vârf ai diplomaţiei române, care au datoria să acționeze mai viguros şi mai eficient pentru a contracara aceste riscuri, ameninţări şi provocări, pentru a găsi soluții durabile, astfel încât obiectivele naționale ale României să fie realizate, iar românii să fie bine protejați. România – aliat și partener strategic puternic al SUA, dar și stat membru al Uniunii Europene profund dedicat proiectului european – se află poate în cea mai bună poziție pentru a sprijini legătura transatlantică. Este, prin urmare, datoria fiecărui diplomat să susțină ferm acest imperativ. Pentru România, continuarea integrării la nivelul Uniunii Europene rămâne un obiectiv strategic extrem de important. De aceea, trebuie să fim alături de acele state membre care acționează pentru consolidarea Uniunii. Cu cât vom fi mai aproape de acest nucleu de state, cu atât vom putea conta mai mult în procesul decizional european și vom avea mai multe șanse de dezvoltare. Este necesară creșterea coerenței între nordul şi sudul Flancului Estic, printr-o prezență aliată sporită, persistentă, în sudul acestuia, pe toate dimensiunile – terestră, aeriană şi în Marea Neagră. În ceea ce privește vecinătatea imediată, vă reamintesc prioritatea permanentă a României, pe care o reprezintă dezvoltarea parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, o temă complicată. Vom continua politica de sprijin al drumului european al Chișinăului, inclusiv prin consolidarea instituțiilor democratice, proiectele bilaterale de interconectare strategică și cele cu beneficii directe pentru cetățenii din Moldova. Anul viitor aniversăm 100 de ani de la Marea Unire. Este un moment de mare semnificație și pentru diplomația românească. Mesajul pe care România îl va transmite lumii în 2018 este acela al Centenarului unei construcții statale care și-a demonstrat pe deplin viabilitatea și care, pe plan extern, și-a probat în momente foarte dificile identitatea, stabilitatea și relevanța internațională. Statul român rezultat prin Marea Unire nu a fost un dar al istoriei ori rezultatul unui troc între marii ei actori. Idealul Marii Uniri s-a înfăptuit prin jertfa supremă a peste 800 de mii de români, dar și prin efortul diplomatic remarcabil al generației de atunci. Este un efort care trebuie să inspire permanent diplomații români în tot ceea ce vor face, pentru ca obiectivele naționale de politică externă să fie duse cu bine la capăt, iar România să fie mai puternică, mai sigură, mai prosperă și mai respectată!

 

Articole similare selectate pentru tine

Ziua românilor de pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită, începând din 2015, în ultima duminică a lunii mai (în acest an – 29 mai). Instituită prin Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, Ziua Românilor de Pretutindeni este marcată de comunitățile românești de pretutindeni prin manifestări special organizate.

Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la data de 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Modova din 1990.

Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la data de 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Modova din 1990.