Kapnobataii, umblătorii prin fum

Sep 22, 2017

Ceremonia-focului-sfant1.jpg

Kapnobataii, dansatorii prin fum ar fi vrăjitorii (şamanii) misieni şi geţi care întrebuinţau fumul de cânepă pentru a provoca tranşele extatice necesare pentru anumite rituale.

Geţii „se ştiu face nemuritori”, scria istoricul Herodot, prezentând viaţa comunităţilor care populau în acele timpuri teritoriile actuale ale României. Zamolxis, cel mai cunoscut personaj din mitologia dacilor, era cel cel care le oferea iniţierea în tainele nemuririi, scrie romania-misterioasa.

Şi Platon relata despre zeul dacilor că avea puterea să îi facă pe oameni nemuritori şi să îi tămăduiască. Unii autori îl consideră pe Zamolxis drept zeu, în timp ce alţii i-au atribuit titulatura de mare preot, de profet, rege sau preot-vrăjitor. „Un mare număr de autori antici îl compară constant pe Zamolxis cu personaje istorice sau fabuloase, caracterizate prin anumite fapte sau calităţi deosebite: coborârea în infern, iniţierea, extazul, tranşă şamanică, metempsihoză (migraţia sufletului)”(1). Istoricul Herodot prezenta ritualul sângeros prin care strămoşii noştri îşi venerau divinitatea. „Tot în al cincelea an arunca sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit în solie la Zamolxis, încredițându-i de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile sulitelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, relata Herodot, în Istorii. Sacrificiul făcea posibilă comunicarea unui mesaj şi ducea astfel la reactualizarea legăturilor directe între daci şi zeul lor, susţinea Mircea Eliade.

a-b-800.jpg

Un alt ritual ciudat al dacilor avea loc în timpul furtunilor. “Când tună şi fulgeră, tracii despre care este vorba trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi îşi ameninţă zeul, căci ei nu recunosc vreun altul afară de al lor”, informa Herodot. Potrivit lui Mircea Eliade acest ritual se adresa, de fapt, puterilor demonice manifestate în nori, „Altfel zis, este vorba de un act cultual pozitiv: se imită indirect şi se ajută zeul fulgerelor (Gebeleizis), tregând săgeţi împotriva demonilor tenebrelor”(2). Preoţii erau cei care coordonau practicile ieşite din comun ale dacilor. Unul dintre ritualurile iniţiatice, explicat de Mircea Eliade, avea menirea de a-i transforma pe războinicii daci în adevărate fiare. ”Esenţialul iniţierii militare constă în transformarea rituală a tânărului războinic în fiară. Nu era vorba numai de bravură, de forţă fizică sau de putere de a îndura, ci de o experienţă magico-religioasă care modifică felul de a fi al tânărului războinic. Acesta trebuia să-şi transmute umanitatea printr-un acces de furie agresivă şi terifiantă, care îl asimila carnasierelor turbate. Sunt deci de reţinut două fapte: pentru a deveni războinic redutabil se asimila magic comportamentul fiarei, în special al lupului, şi se îmbrăca ritual pielea lupului, fie pentru a împărtăşi felul de a fi al unui carnasier, fie pentru a semnifica preschimbarea în lup”(3). Atâta timp cât războinicii daci îmbrăcau pielea animalelor, ei nu mai erau oameni, ci personificarea animalelor. Războinicul – lup nu mai avea nimic omenesc şi nu se mai simţea legat de nicio lege sau obicei, mai scrie Mircea Eliade. „Într-adevăr, tinerii războinici nu se mulţumeau numai să îşi atribuie dreptul de a jefui şi de a teroriza comunităţile în timpul adunărilor rituale, ci erau capabili să se comporte ca nişte carnasieri, devorând, de exemplu, carne de om”, adaugă autorul volumului ”De la Zalmoxis la Ghenghis Han”.

Turn-clopotnita1-800.jpg

Dacii se foloseau de plante pentru a obţine starea de euforie, susţin istoricii. Cei care duceau o viaţă retrasă şi înfrânată, dedicată zeităţilor, erau numiţi „umblătorii prin fum”. Mircea Eliade oferă o explicaţie pentru acest termen. „Ca toţi tracii, geţii cunoşteau şi ei extazul. Strabon raportează urmândul pe Poseidonius că misienii, în virtutea religiilor lor, se abţin de la orice aliment din carne, mulţumindu-se cu miere, lapte şi brânză şi pentru acelaşi motiv sunt numiţi „cei care se tem de Zeu” şi „cei care umblă prin fum” (kapnobatai). E vorba de anumite persoane religioase şi nu de totalitatea poporului”, informa Mircea Eliade. În ce priveşte epresia „umblătorii prin fum”, ea se referă, susţinea autorul, la un extaz provocat de fumul de cânepă, mijloc cunoscut de sciți şi de traci. „În acest caz, kapnobataii ar fi dansatorii şi vrăjitorii (şamanii) misieni şi geţi care întrebuinţau fumul de cânepă pentru a provoca tranşele extatice”, informa Mircea Eliade. Autorii antici susţineau că tracii, în timpul ospetelor, aruncau în foc seminţe al căror miros provoacă o veselie asemănătoare cu beţia, potrivit istoricului Ion Horaţiu Crişan. Preoţii au jucat un rol important în societatea geto-dacică. “Ei pot fi comparaţi cu druizii celților, despre care Cezar ne spune că au o mare însemnătate şi se bucură de mare cinste. Ei oficiau cultul, se îngrijeau de sacrificiile publice şi private, explicau practicile religioase. La ei veneau un mare număr de tineri să înveţe. Ei hotărăsc în aproape toate dezbaterile publice şi private. Preoţii daci aveau cunoştinţe ştiinţifice ori îndeletniciri medicale care îşi găsesc analogii la druizii celţi. Tot preoţii sunt cei care, întemeiaţi pe semnele cereşti, fac proorociri. Aveau puteri aproape regale”(4).

Note:

  1. Mircea Eliade, ”De la Zalmoxis la Ghenghis Han”, 1970.
  2. Ibidem
  3. Ibidem
  4. Ion Horaţiu Crişan, „Spiritualitatea geto-dacilor” (1984).

Foto sus: Ceremonia focului sfânt

 

Articole similare selectate pentru tine