Oravița – Baziaș, cea mai veche cale ferată din România

Sep 28, 2017

oravita-bazias-primul-tronson-feroviar-din-istoria-romaniei_3.jpg

Pe data de 9 ianuarie 1847, consiliul imperial de război a emis ordinul prin care se solicită stabilirea unui traseu în vederea construirii unui tronson de cale ferată care să facă legătura între localitățile Oravița și portul de la Dunăre din acea perioadă, Baziaș, cu scopul declarat de a înlesni transportul de cărbune provenit din exploatările miniere din Munții Aninei.

După șapte ani, calea ferată se inaugurează pentru transportul de cărbune, iar după alți doi ani ea este folosită și pentru transportul de persoane. În acest fel, tronsonul de cale ferată devine cea mai veche cale ferată din România.

În primii ani de funcționare, pe traseul Oravița - Baziaș, în lungime de 62,5 km, circulau două trenuri mixte cu o viteză care nu depășea 20 km pe oră. Între cele două localități erau interpuse localitățile Bela Crkva, Jasenovo (ambele în Serbia) şi Iam.

Circulația pe segmentul dintre Iam și Baziaș a fost limitată după unirea Banatului cu România și stabilirea graniței cu Serbia. Cu această ocazie, Bela Crkva şi Jasenovo au revenit Serbiei, iar localitatea Iam a fost retrocedată României, în urma unui protocol de schimb încheiat la 23 noiembrie 1923 între România și Regatul Sârb.

În prezent, sporadic, se mai circulă pe ruta Oravița – Iam, cu garnitură pentru călători.

Prof. univ. PhD. Marian Mihăilă

Din volumul: Patrimoniul cultural al Banatului, un patrimoniu European

Marin Gașpar

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Suspendisse commodo accumsan leo a ultricies. In commodo scelerisque tempus. Donec porttitor commodo molestie. Praesent imperdiet enim a magna vestibulum, at commodo ex auctor.

Articole similare selectate pentru tine

Tunel medieval sub orașul Oravița

Sub orașul Oravița se deschide o adevărată lume medievală subterană, rămasă în întuneric de peste 260 de ani.

Teatrul din Oravița a fost primul teatru din România

Construit în anul 1817, ca o copie la o scară mai mică a celebrului teatru vienez Burgtheatre, Teatrul din Oravița a fost primul teatru din România. Inaugurarea lui s-a făcut în prezența împăratului Francisc I și a împărătesei Augusta Carollina, cu ocazia vizitei lor la Oravița, care au fost prezenți și la primul spectacol jucat aici „Cununa cu lăutari”. În anul 1890, când teatrul din Viena este dezafectat, edificiul din Oravița devine din copie original. Un lucru ciudat este faptul că în toată istoria sa teatrul nu a avut niciodată propria trupă de actori.

Accidente feroviare petrecute în Banat

De-a lungul timpului, pe căile ferate bănăţene au avut loc, ca pretutindeni în lume, şi evenimente nefericite, soldate cu deraieri, pagube materiale şi uneori chiar cu vieţi umane pierdute. Frecvenţa acestor accidente nu a fost însă deosebit de mare, datorită calităţii lucrărilor efectuate în momentul construirii liniilor şi a competenţei în domeniu a celor care au condus trenurile din 1854 şi până astăzi.