Restaurarea clădirii Căminului Cultural din Voivodinț

Aug 24, 2018

voivod11a.jpg

De la construirea sa, în deceniul al IV-lea al secolului XX și darea în folosință în anul 1938, Căminul de cultură, sau cum îi mai zicea Casa Națională din Voivodinț a  suferit câteva modificări sau restaurări.

Una dintre primele renovări s-a petrecut în anul 1961 (după unii chiar câțiva ani mai devreme) atunci când a fost scoasă cărămida deteriorată  și înlocuită cu podea. Întreaga acțiune, de la procurarea balastrului, nisipului și podelei a fost finanțată de Cooperativa agricolă din localitate.

Păstrarea şi promovarea obiceiurilor şi datinilor locale

Lucrările le-au efectuat gratuit meșterii noștri, ajutați cu mare entuziasm de către tinerii din sat. În acele vremuri președintele fostei Uniuni a tineretului era dl Sima Dejan. Publicăm în continuare două momente de la această acțiune de muncă surprinsă pe peliculă de un fotograf căruia nu-i știm numele.

În fotografia de sus, rândul de sus (de la stânga spre dreapta) – Todor Meilă-Ciulan, Cornel Panciovan-Barbu, Ionel țera-Cătană, Viorel Panciovan-Mania (Bodia), Sima Dejan-Acim, Ionel Frenț-Gugă. Rândul de jos – Gheorghe Vucicu-Pâțu, Sima Luca-Paomata, Ionel Colojoară-Mărcea, Iosif Lichici-Ceașcă, Cabriela Panciovan-Barbu, Cornelia Căta Văcariu – Vasa țera, Mărioara Minda-Ion Mata, Bobița Jurca-Cocan, Lenuța Lațcu-Mita, Mărioara Suru Stoica-Bosioc, Voichița Jurca-Cocan, Luminița Mata Panciovan-Mania, Aurelia Dragodan Lădan-Steva, Dorel Sfera-Buică.

voivod21a.jpg

Rândul de sus – Ion Berbola-Miecu, Ionel Lagea-Iencea, Aurelian Doban-Șama, Sima Moise-Lazărmata, Victor Ranisau-Gârcu. Jos – Cornel Mata-Manea, Măria Gașpăr-Gârciu, Cornelia Niena Văcariu și Lelița Panciovan-Cârnaț. Cei doi din umbră și fetița nu au putut fi identificați.

 

Articole similare selectate pentru tine

Păstrarea şi promovarea obiceiurilor şi datinilor locale

La sfârșitul săptămânii trecute, formația de dansuri a copiilor din cadrul SCA ,,George Coșbuc” din Voivodinț au participat cu brio la cea de-a patra ediție a Festivalului de Tradiții și Obiceiuri de la Sasca Montană (România), organizată de Şcoala Gimnazială „Mihai Novac” Sasca Montană, cu scopul de a păstra şi promova obiceiurilor şi datinilor locale și de a stimula copiii să participe la astfel de manifestări, să dorească să le cunoască şi să devină continuatori ale acestora.

Fotografii vechi din Voivodinț

Un ţăran cu trăsura (ciliga), imortalizat pe strada principală a Voivodinţului în anii `30 ai secolului XX.

Fotografii din timpuri îndepărtate

Corul din Voivodinţ, anul 1938