În curând achitarea facturilor şi prin Skype

Feb 11, 2019

achitarea

Cetăţenii Serbiei vor putea, din luna martie curent, să plătească facturile prin intermediul sistemului numit „recunoaşterea facială”, a anunţat Jorgovanka Tabaković, guvernatoarea Băncii Naţionale a Serbiei.

Banca Naţională a Serbiei planifică să introducă un serviciu nou în primul trimestru al acestui an, ca o parte a soluţiei plăţii instant, care a fost iniţiată în octombrie anul trecut, anunță rtv.rs.

„Va fi posibil ca prin intermediul reţelei de socializare Skype sau prin identificarea vizuală a clientului să se efectueze achitarea facturilor”, a spus, pentru agenţia Tanjug, guvernatoarea Băncii Naţionale a Serbiei, Jorgovanka Tabaković, evidenţiind că aceasta va fi o noutate revoluţionară la completarea plăţii instant.

România și Serbia, cooperare împotriva criminalității transfrontaliere

„Cu toate că suntem pregătiţi imediat să aplicăm acest sistem, trebuie să aşteptăm o nouă evaluare a progresului Serbiei în ceea ce privește prevenirea spălării de bani pentru a putea pune acest nou serviciu în funcţiune”, a precizat guvernatoarea, adăugând că data precisă când cetăţenii vor putea să folosească acest serviciu va fi cunoscută la 23 ianuarie, în urma şedinţei Comitetului Consiliului Europei pentru prevenirea şi spălarea banilor și finanțarea terorismului – MONEYVAL.

achitarea

La această şedinţă va fi evaluat progresul Serbiei în aplicarea tuturor normelor privind prevenirea spălării de bani,  iar dacă evaluarea acestei instituţii este „pozitivă”, plata prin „recunoaşterea facială” ar putea să înceapă deja în februarie.

Plata prin telefon, tabletă sau prin Skype nu necesită soluții tehnice noi și nici băncile nu vor suporta costuri, spune Jorgovanka Tabaković, evidenţiind că este vorba despre un sistem care este sigur pentru utilizatori, atât în ceea ce priveşte protecţia datelor personale, cât şi în sensul posibilităţii abuzului de spălare a banilor.

Marin Gașpar

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Suspendisse commodo accumsan leo a ultricies. In commodo scelerisque tempus. Donec porttitor commodo molestie. Praesent imperdiet enim a magna vestibulum, at commodo ex auctor.

Articole similare selectate pentru tine