Bănci românești din Banatul Sârbesc (1893 – 1941)

Feb 14, 2019

Bănci

În viaţa economică a românilor din Banatul Sârbesc instituţiile de credit şi economii, denumite popular “bănci româneşti” au jucat un rol aparte. Era firesc, întrucât majoritatea românilor de aici, mai bine de 90%, trăiau din agricultură, dar se resimţea o acută lipsă de capital pentru dezvoltarea şi modernizarea acestei ramuri economice.

Ori, aceste institute de credit şi economii româneşti erau chemate să sprijine ameliorarea situaţiei economice a ţăranilor români şi, în primul rând, acordarea de credite populaţiei de la sate. Prin înfiinţarea lor s-a reuşit, într-o oarecare măsură, susţinerea agricultorilor, fără a se rezolva total problema. Fiind, în general, societăţi pe acţiuni, deţinătorii de acţiuni proveneau fie din rândurile burgheziei române, care era însă restrânsă numeric, fie din rândul agricultorilor mai înstăriţi, care aveau disponibilităţi financiare limitate.

[caption id="attachment_9473" align="aligncenter" width="679"]Bănci Consiliul de Administrare al băncii românești ”Luceafărul” din Vârșeț la un banchet, 1940[/caption]

Debutul institutelor de credit şi economii se petrece la românii din Banatul Sârbesc încă la finele veacului al XIX-lea. Astfel, rând pe rând sunt înfiinţate următoarele institute de profil:

1893 – “Concordia” la Uzdin;

1894 – “Luceafărul” – la Vârşeţ;

1895 – “Sentinela” la Satu-Nou;

1898 – “Steaua” la Petrovasâla;

1900 – “Dunărea” la Cuvin.

Paralel s-au constituit şi cooperative de credit, a căror existenţă a variat de la caz la caz, unele reuşind să supravieţuiască până la finele primei conflagraţii mondiale sau chiar mai târziu: Uzdin (1906 – 1918);

Satu-Nou (1897 – 1929);

Petrovasâla (1906 – 1933)

Amintiri despre Banca ”Luceafărul” din Vârșeț

În anii interbelici s-au organizat noi institute de credit şi economii, între acestea fiind “Agricola” din Ecica, societate pe acţiuni ce a funcţionat însă scurtă vreme, în decembrie 1924 ea fiind deja în faza de lichidare. De asemenea, în 1930 s-a înfiinţat Institutul de Credit şi Economii, “Torăceanca” la Toracu Mare, cu un capital de bază de 500.000 de dinari împărţit la 5.000 de acţionari.

Unele dintre institutele în cauză au funcţionat îndelungat şi destul de eficient. Astfel, “Dunăreana” din Cuvin (fondată în 1900) a rezistat până la legea bancară din 1941; în 1938 activul ei înregistra suma de 3.199.769 dinari iar cheltuielile s-au cifrat la 142.092 dinari. De asemenea, “Concordia” din Uzdin (fondată în 1893) îşi va continua activitatea şi după legea antemenţionată. Institutul de Economii şi Credit “Steaua” din Petrovasâla (înfiinţat în 1898) avea în 1929 un activ de 3.633.054 dinari şi, în conformitate cu bilanţul din 31 decembrie 1932, averea sa a fost sporită ulterior.

Începând cu anul 1937 în Banatul Iugoslav se iniţiază o mişcare de organizare cooperatistă ce avea drept ţintă promovarea şi îmbunătăţirea standardului economic. La 31 martie 1937 la Vârşeţ se derulează o consfătuire dedicată organizării cooperativelor agricole de economii şi credit, sub denumirea generală “Solidaritatea Ţărănească”. La consfătuirea în cauză au fost prezenţi reprezentanţi din 13 localităţi cu populaţie românească. Ecourile consfătuirii din Vârşeţ au fost pozitive şi în scurt timp, au fost înfiinţate, în satele cu populaţie românească, 22 cooperative de economii şi credit “Solidaritatea Ţărănească”, ele având un organ central de coordonare.

[caption id="attachment_9475" align="aligncenter" width="600"]Bănci Membrii Consiliului de Administraţie şi Cenzorii Băncii “Luceafărul” din Vârşeţ, fotografiaţi la 16 iulie 1940. Rândul I de jos, de la stânga spre dreapta: Ştefan Balea (Grebenaţ), Ion Naia (Mărghita), Ion Caragea (Bucureşti), Ion Mităr (Straja), Teodor Petrică (Nicolinţ). Rândul II: Barbu Liubomir (Vârşeţ), Cuzman Lăpădat (Râtişor), Virgil Oprişa (Vlaicovăţ), Chirilă Păuţa (Coştei),…[/caption]

Pentru a înţelege mai limpede interesul faţă de înfiinţarea acestor cooperative de economii şi credit precizăm că în Banatul Iugoslav existau 4 oraşe (Vârşeţ, Biserica Albă, Panciova şi Becicheretul Mare / Zrenianin) şi 44 de sate, dintre care 20 locuite integral de români şi alte 10 cu populaţie majoritar românească.

În conformitate cu normele adoptate “Solidaritatea Ţărănească” avea următoarele scopuri:

  • îmbunătăţirea stării economice a gospodăriilor;
  • cultivarea deprinderilor de economisire, prin depuneri săptămânale, în concordanţă cu normele Uniunii;
  • sporirea depunerilor băneşti;
  • acordarea de împrumuturi;
  • promovarea instruirii economice a cooperatiştilor şi formarea de instituţii pentru ridicarea bunăstării agriculturii.

Se cuvine să precizăm, însă, că opiniile fruntaşilor români bănăţeni faţă de “Solidaritatea Ţărănească” au fost contradictorii, ele fiind etalate în paginile ziarelor “Nădejdea” şi “Foaia poporului român”.

Ceea ce este de reţinut cu precădere este aspectul că la un moment dat – în anii interbelici – existau, la nivelul întregului Banat Sârbesc, circa 40 de bănci şi institute de credit şi economii particulare.

Dar, la 30 octombrie 1941 a intrat în vigoare o nouă lege bancară, conform căreia s-au înregistrat, fortuit, lichidat şi fuzionat un număr mare de bănci, astfel încât pe teritoriul Banatului Sârbesc au mai rămas doar 16 bănci şi institute de credit şi economii particulare: 3 germane, 3 româneşti, 5 sârbeşti, 4 maghiare şi 1 croată.

Dintre toate acestea “Pantschewoer Wolksbank” din Panciova, înfiinţată în 1869, cu un capital social de 25.000.000 dinari, era cea mai puternică. Ea dispunea, de asemenea, de sucursale în mai multe localităţi: Alibunar, Becicheret, Debeliacia, Kikinda, Karlsdorf, Cuvin, Modosh şi Biserica Albă.

[caption id="attachment_9474" align="aligncenter" width="600"]Bănci Banca Sentinela din Satu-Nou[/caption]

Pe locul doi în rândul băncilor din Banatul Sârbesc se situa Banca “Luceafărul”, societate anonimă, cu sediul la Vârşeţ. Ea a fost înfiinţată, aşa cum deja s-a precizat, în 1894 de avocatul dr. Petre Ţepeneag, cu ajutorul unor comercianţi şi meseriaşi din Vârşeţ şi a unor agricultori înstăriţi din satele învecinate oraşului în cauză şi, totodată, la iniţiativa unor intelectuali. În perioada interbelică directori ai băncii “Luceafărul” au fost, printre alţii, protopopul Traian Oprea şi preotul Ioan Mităr. La constituirea ei Banca “Luceafărul” avea între preocupările principale trezirea interesului spre economisire la cetăţenii de toate categoriile şi acordarea de credite pentru agricultori. După constituirea Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor noile autorităţi au acuzat Banca “Luceafărul” că primeşte subvenţii din România şi, drept urmare, au adoptat contra ei diverse măsuri care au slăbit-o. Bilanţul din 31 decembrie 1936 ne relevă că Banca “Luceafărul” din Vârşeţ poseda un capital pe acţiuni în valoare de 600.000 dinari, averea ei cifrându-se la 3.501.277 dinari.

Între cele trei institute de credit şi economii care au rezistat şi după legea bancară din 30 octombrie 1941 se număra “Sentinela”, cu sediul în comuna Satu-Nou. “Sentinela” poseda un capital social în valoare de 1.000.000 dinari. Ea a avut la Sân-Mihai o filială intitulată tot “Sentinela” (din 1905), care a funcţionat până în 1924, când – la 31 noiembrie – s-a solicitat judecătoriei districtuale Panciova să fie desfiinţată şi ştearsă din registru, întrucât era nerentabilă.

În fine, cea de a treia bancă românească ce a supravieţuit legii bancare din 1941 în Banatul Sârbesc a fost “Concordia” din Uzdin. Acest institut de credit şi economii avea un capital social de 1.000.000 dinari şi nu dispunea de sucursale.

Deci, în 1941 existau în Banatul Sârbesc 3 bănci româneşti cu un capital social de 7.000.000 dinari şi cu două sucursale. Din totalul capitalurilor băncilor româneşti din regiune, Banca “Luceafărul” deţinea 71,44%, celelalte două doar câte 14,28%. Ele au căutat să sprijine agricultorii şi meseriaşii români în demersul depus pentru extensie dar necesităţile au fost mult mai mari și izbucnirea celei de a doua conflagraţii mondiale a amplificat greutăţile.

Vasile Mircea Zaberca

Românii de peste fruntarii – Banatul sârbesc

 

Editura „Libertatea”, Panciova, 2003

 

 

Bibliografie:

 

  1. Bizerea Marius, Selejan Viorel, - Monografia Corului din Coştei, Coştei,
  2. “Nădejdea”, Vârşeţ, 1944.
  3. Popi Gligor, - Formarea, dezvoltarea şi activitatea Partidului Român (1923 – 1929) din Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, Cenaclul literar “Tibiscum” Uzdin, Yugoslavia şi Asociaţia Istoricilor Bănăţeni, Timişoara, 1993.
  4. Idem, Românii din Banatul Sârbesc, Libertatea – Panciova, Edit. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993.
  5. Idem, Românii din Banatul Iugoslav 1918 – 1941, Edit. de Vest, Timişoara, 1996.
  6. Zaberca Vasile, Mircea, Românii din Banatul Iugoslav şi Marea Unire. Alba Iulia, 1 Decembrie 1918, Edit. “Hestia”, Timişoara, 1995.
  7. Idem, Momente din istoria economiei naţionale româneşti, Edit. “Eftimie Murgu”, Reşiţa, 1996.

 

Marin Gașpar

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Suspendisse commodo accumsan leo a ultricies. In commodo scelerisque tempus. Donec porttitor commodo molestie. Praesent imperdiet enim a magna vestibulum, at commodo ex auctor.

Articole similare selectate pentru tine

Voivodinenii cumpără terenuri agricole ieftine în România

Fermierii din Banatul sârbesc, în special cei care locuiesc în apropiere de granița cu România, deja au cumpărat sau planifică cumpărarea terenului arabil în România, prețul fiind fiind și de cinci ori mai ieftin decât în Voivodina.

Activitatea culturală la românii din ținutul Panciovei în perioada dualismului austro-ungar

Cercetarea istoriei culturale a românilor din Banatul sârbesc reprezintă unul dintre subiectele preferate a oamenilor de ştiinţă şi publiciştilor de la noi, pornind de la faptul că această latură a spiritualităţii noastre a contribuit considerabil la formarea şi păstrarea identităţii naţionale a românor bănățeni atât pe timpul dualismului austro-ungar, cât şi în cadrul regatului iugoslav şi al Iugoslaviei postbelice.