Școala din Coștei nu se va închide

Feb 28, 2019

închide

În baza demersurilor, sesizărilor și memoriului mediului asociativ românesc din Serbia (Uniunea Românilor din Serbia și Românii Independenți din Serbia), împotriva desființării Școlii Românești din localitatea Coștei (Voivodina) trimise instituțiilor de stat și publice din Serbia și România, instituțiilor abilitate cu românii de pretutindeni, corpului diplomatic românesc din Serbia, s-a reușit stoparea investigațiilor întreprinse de Ministerul Educației, Științei și Dezvoltării Tehnologice de la Belgrad la Școala „Coriolan Doban” din Coștei, respectiv STOPAREA procedurii referitor la desființarea Școlii din localitate. 

În vederea unei informări corecte și obiective, aducem la cunoștință opiniei publice că toate demersurile au fost demarate de Uniunea Românilor din Serbia (URS) și Românii Independenți din Serbia (RIS) iar eforturile noastre au dat roade.

închide

Mulțumim Administrației Prezidențiale-Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă, Comisiei pentru Comunitățile de Români din Afara Țării din Parlamentul României (Senat) și Consulatului României la Zaieciar pentru sprijin, implicare și susținere.

Memoriu pentru salvarea școlii românești din Coștei

În acest context, autoritățile de la Belgrad ne-au asigurat că desființarea Școlii Românești din Coștei nu se încadrează în cerințele legii. Indiferent de promisiuni, URS-ul și RIS-ul va monitoriza în continuare situația, iar conform proiectului, Ministerul Educației de la Belgrad la finea lunii martie va publica lista școlilor care urmează să fie desființate sau comasate în Republica Serbia.

Biroul de presă URS și RIS

 

Articole similare selectate pentru tine