Istoria medicinei (VII) – medicina iraniană antică (persană)

Apr 04, 2019

Imensul podiş iranian se întinde pe o suprafaţă de trei milioane de kilometri pătraţi şi este cuprins între fluviile Tigru şi Indus, Marea Caspică, Golful Persic şi Oceanul Indian.  În această răscruce de drumuri comerciale s­au născut, dezvoltat şi înfruntat regate, imperii şi diverse civilizaţii.

Primele aşezări omeneşti în acest spaţiu sunt atestate arheologic chiar din mileniul al V-lea î.Hr. Spre sfârşitul mileniului al IV-­lea î.Hr. au avut loc aici masive mişcări de populaţii nomade (elamiţi, gutti, kasiţi, etc.), care, coborând din regiunile muntoase, îşi îndreptau turmele spre bogatele câmpii mesopotamiene. Aceste triburi indo­europene au dat întinsei regiuni numele Aryanam, „ţara arie­nilor”, aceasta însemnând „a nobililor”, de unde denumirea ţării de Eran sau Iran, denumire care sub dominaţiile succesive de arabi, mongoli şi turci a fost schimbată în Persia (ţara celor din regiunea Fars). Vechea denumire Iran a fost reintrodusă în 12 martie 1935.

Istoria medicinei (III) – Medicina egipteană

În ceea ce priveşte medicina iraniană antică, singura sursă o reprezintă cartea sfântă Avesta. Acestă scriere, care ar fi dinainte de secolul al VII-­lea î.Hr., a fost reconstruită şi îmbogăţită cu fragmente mult mai recente.

Conform punctului de vedere al dr.. Assad Ghavani, originile medicinei şi farmaciei iraniene ar fi în mileniul al treilea şi în civilizaţia eneolitică (ultima fază a neoliticului) recent descoperită în valea Indusului.

Avesta face distincţie între trei tipuri diferite de terapeutică: conjugarea sau incantaţia, plantele medicinale şi chirurgia.

Apa are cea mai mare importanţă, astfel nu există nimic în afara credinţei că apele primordiale conţineau un germene unic: rasa (seva) creaţiei, licoarea nemuririi, ambrozia şi Hаoma (Soma sanscrită), licoare dătătoare de tinereţe veşnică şi, de asemenea, de sănătate. Această calitate de a conferi sănătate era atribuită mai ales pentru Haoma alb (extras din copacul Gaokerena).

După Avesta, în jurul acestui copac (nici azi nu s­a elucidat despre ce copac ar fi vorba) cresc cu zecile de mii de plante medicinale, totodată existând şi acelaşi număr de boli (99.999), fără să fie specificată nicio boală.

Mănăstirea Šišatovac şi românii

Totuşi, tradiţia medicală iraniană s­a menţinut de­a lungul multor secole, Avesta fiind adnotată, iar o compilaţie din secolul al nouălea, Denkart, analizează acele părţi ale textului al cărui capitol abordează bolile a căror cauză primară este întotdeauna spiritul rău. Ele sunt în număr de 4333 şi pentru a le trata există şaptezeci de categorii de remedii, toate derivate din plante.

Din relatările greceşti cu privire la terapeutica persană cunoaştem că regele Kambujia (Cambise II, 529­522 î.Hr.), fiul lui Cirus cel Mare, şi nepotul lui Kambujia (Cambises I, aproximativ 600­559 î.Hr.), a condus o campanie împotri­va faraonului Amasis, a asediat Gaza, a ocupat Menphis­ul, l­a deportat pe noul faraon, Psamatric II, fiul lui Amasis, în Susa şi i­a vândut alifii preparate de el însuşi.

Herodot a atras atenţia asupra numărului mare de medici din Persia şi relatează povestea lui Darius I (522­486 î.Hr.), când sărind de pe cal şi­a scrântit piciorul. Luxaţia a fost atât de gravă încât i s­a dizlocat glezna.  După ce s­a dat pe mâna doctorilor, aceştia i­au sucit piciorul cu o asemenea forţă încât n­au făcut decât să­i sporească durerea. Atât de mare era durerea, încât regele a zăcut şapte zile şi şapte nopţi fără să doarmă. În cele din urmă, a aflat de prezenţa lui Democedes din Crotore în regatul său, acesta tratându-­l după terapia greacă, alternând leacuri blânde cu leacuri aspre. Darius a reuşit să doarmă, iar după ceva timp s­a însănătoşit. Tot Democedes a vindecat-­o şi pe Atosse, soţia lui Darius, ce avea o tumoră la sân.

În Biblie, în Cartea Esterei, se spune că înainte de a intra în haremul regelui Assuerus, tinerele fete foloseau în primele şase luni o alifie din ulei de smirnă, iar în ultimile şase luni foloseau parfumuri aromate, pentru a se face mai dorite.

Doctorii persani împrumutau din Mesopotamia, Egipt şi India leacuri pe care le considerau folositoare. Astfel, sub domnia Ahemenizilor, au importat din India lămâiul şi mărul de Media, pulpa fructului sau seminţele fiind folosite în vin împotriva otrăvurilor. Maurice Bouvet notează că perşii cunoşteau proprietăţile cânepei, rabarburei, frăsiniţei, camforului, ale diferitelor gume şi răşini gumate şi că ei foloseau numeroase uleiuri vegetale (Roquette, ulei de ricin, susan, etc.).

În secolul al V-­lea d.Hr. la Gonde Şahpuhr a existat o şcoală de medicină care a avut o importanţă deosebită pentru dezvoltarea ştiinţei medicale.

Dr. Iosa Lotrean, dermatolog

Este autor a 25 lucrări de specialitate.

Acest foileton reprezintă o parte din cartea sa ”Istoria medicinei în Banat”, apărută la editura ”Libertatea” din Panciova, 2013

Foto: worldhistoryconnected.press.uillinois.edu; destepti.ro; interra.ro