Originea conflictului dintre islam şi creştinism (1)

Feb 05, 2020

Pierderea Ierusalimului şi Cruciada a III a foto historia.ro.jpg

Între lumea creştină şi islam există un conflict, mocnit sau viu, de aproape 1.400 de ani. Oştile „latinilor“ şi cele ale „sarazinilor“ s-au ciocnit de sute, poate chiar de mii de ori. Aparent, motivele religioase au făcut ca cele două lumi să se înfrunte. Dincolo de ideologie, originea conflictului stă în interese laice şi în patimi umane.


În aparenţă, cele două religii, islamul şi creştinismul, sunt asemănătoare. Sunt monoteiste, au chiar puncte de legătură, precum tradiţia abrahamică. Mai precis, creştinismul, mozaismul şi islamul au ca punct de plecare personajul Avraam. Toate aceste religii îl recunosc ca părinte al celor care le-au întemeiat neamurile şi, implicit, fundamentele religiei lor. Ismael, fiul lui Avraam, este considerat „părintele arabilor“, iar Isaac – celălalt fiu un ”părinte al evreilor”, a fost acceptat mai apoi prin Vechiul Testament de către creştini. Iisus este recunoscut ca mare profest de Islam, dar cu diferenţele doctrinare de rigoare. Toate cele trei religii au o carte fundamentală, care este un ghid religios, dar şi comportamental. Cu toate acestea, între popoarele Islamului şi creştini au avut loc sute de războaie sângeroase, de multe ori purtate în numele credinţei şi în numele lui Dumnezeu sau al lui Allah. Specialiştii în istorie spun însă că acest conflict rezidă de fapt în motive mult mai pământeşti şi care nu au legătură cu credinţa sau ideologia. Din contra, războaiele dintre Occidentul creştin şi Orientul musulman au fost purtate pentru teritorii, bogăţii şi dorinţa de război şi sânge, ascunse după noţiunea de ”război sfânt”.

O reprezentare a profetului Mahomed FOTO theexmuslimcom.jpg

O reprezentare a profetului Mahomed FOTO theexmuslim.com

Evenimentele politice cheie în problematica conflictului dintre islam şi creştinism sunt expansiunea arabă şi cruciadele. Deşi iniţial părea că cele două sunt conectate, iar cruciadele sunt o revanşă a Occidentului împotriva Orientului, noile studii arată că de fapt atât cucerirea arabă cât şi Cruciadele s-au născut independent şi erau provocate de realităţi sociale, economice şi politice punctuale din Arabia şi respectiv Vestul Europei. Expansiunea arabă a început în secolul VII d. Hr., odată cu moartea profetului Mahomed, cel care prin învăţătura sa dăduse naştere Islamului.

batalha+de+Montgisard.1.jpg

Bătălia de la Tours

El este cel care a unificat prin cucerire cele două mari oraşe ale Peninsulei Arabice Mecca şi Medina. În 632 locul îi este luat de primul calif Abu Bakr, socrul şi unul dintre cei mai apropiaţi însoţitori ai lui Mahomed. Beduinii arabi nu erau convertiţi aşa că prima acţiune a califului a fost unificarea rapidă pe calea armelor a tuturor triburilor şi regiunilor. A urmat apoi un val de cuceriri. Siria şi Palestina, teritorii bizantine, creştine şi mozaice au căzut în mâinile arabilor. A urmat Egiptul, acolo unde inclusiv episcopii creştini copţi au deschis porţile războinicilor arabi. A fost cucerită Africa de Nord şi Persia. A urmat primul contact cu creştinii vestici. Războinicul Tariq i-a bătut pe vizigoţii din Spania în 711 şi a cucerit mare parte a teritoriului controlat de aceştia. Tăvălugul islamic părea de neoprit, îndreptându-se către inima Europei. Armata lui Tariq a trecut Pirineii şi s-a izbit de franci. În 732 francul Carol Martel era primul creştin care înfrângea o armată islamică. Bătălia a avut loc la Tours iar expansiunea arabă a fost stăvilită în Europa. Războaiele i-au adus însă pe musulmanii chiar şi până în inima Italiei în secolul VIII. Arabii au cucerit vremelnic inclusiv Sicilia şi sudul Italiei. Au fost două secole de război, cucerire, pradă şi moarte. A urmat o perioadă de relativă linişte până când în secolul al XI-lea războiul dintre islam şi creştinism s-a dezlănţuit crunt din nou. De această dată războinicii veneau din Occident către Orient, dar cu acelaşi scop, cucerirea. Au fost aproape 200 de ani de război cu mici perioade de repaus. Au rămas în istorie sub numele de Cruciade, opt la număr, care au antrenat mii de războinici, au adus moarte, jaf dar au schimbat şi istoria lumii. Practic primele conflicte dintre lumea islamică şi cea creştină au fost marcate de bătălia de Yarmuk din 636, în care creştinii bizantini au fost bătuţi în Siria de armatele arabe, dar şi de cea de la Tours din 732 dintre Tariq şi francii lui Carol Martel care au oprit invazia arabă. Apoi au urmat Cruciadele care au însemnat practic invadarea Orientului Apropiat, aparţinând islamului de către oştile creştine. Mai mulţi factori au dus la declanşarea acestui conflict şi la ciocnirea dintre cele două lumi. Războaie inventate ideologic În primul rând şi la prima vedere, avem de-a face cu războaie religioase. Pe de o parte răspândirea islamului prin cucerire şi de cealaltă parte răspândirea creştinismului tot prin cucerire. Mai mult decât atât ambele războaie au fost puternic susţinute şi justificate ideologic. Elita sau aristocraţia arabă, musulmană, spunea că are ca misiune răspândirea cu orice preţ a islamului în lumea cunoscută şi a folosit termenul de jihad, adică război sfânt. „Există posibilitatea ca mesajul ideologic al islamului să fi fost interpretat de elita conducătoare cum că expansiunea politică a statului islamic este o datorie religioasă esenţială. De aceea este posibil ca elita conducătoare să fi iniţiat cucerirea arabă, interpretând că este o poruncă divină”, precizează istoricul şi specialistul în cultura islamică Fred Donner de la Universitatea din Chicago în lucrarea sa ”The Early Islamic Conquests”. Mai mult decât atât califii au predicat în rândul populaţiei această interpretare, rezultând o fervoare mistică cu care luptau războinicii arabi, care credeau că fac voia divinităţii. Jihadul nu este însă unul dintre stâlpii credinţei musulmane. Aşa cum arată şi lectorul universitar doctor Silviana Rachieru, de la Universitatea de Istorie din Bucureşti, în articolul ”Ce este Islamul şi cum trebuie înţelese conflictele istorice ale musulmanilor”, jihadul nu apare în obligaţiile unui credincios musulman, iar războiul sfânt nu este scopul principal al Islamului. Mai mult decât atât, jihadul major este cel dus cu sine însuşi, pentru a respecta principiile islamice. Cu alte cuvinte, Islamul a fost reinterpretat pentru a se potrivi unei politici expansioniste. De cealaltă parte, în lumea creştină, războiul sfânt a fost justificat chiar înainte de a începe. Şi asta în condiţiile în care războinicii nu-şi găseau loc în lumea creştină, fiindcă una dintre prevederile decalogului este ”să nu ucizi”.

Cosmin Zamfirache

Foto: Pierderea Ierusalimului şi Cruciada a III (historia.ro)

Sursa: adevarul.ro

 

Articole similare selectate pentru tine

Originea conflictului dintre islam şi creştinism (2)

Între lumea creştină şi islam există un conflict, mocnit sau viu, de aproape 1.400 de ani. Oştile „latinilor“ şi cele ale „sarazinilor“ s-au ciocnit de sute, poate chiar de mii de ori. Aparent, motivele religioase au făcut ca cele două lumi să se înfrunte. Dincolo de ideologie, originea conflictului stă în interese laice şi în patimi umane.

Originea conflictului dintre islam şi creştinism (1)

Între lumea creştină şi islam există un conflict, mocnit sau viu, de aproape 1.400 de ani. Oştile „latinilor“ şi cele ale „sarazinilor“ s-au ciocnit de sute, poate chiar de mii de ori. Aparent, motivele religioase au făcut ca cele două lumi să se înfrunte. Dincolo de ideologie, originea conflictului stă în interese laice şi în patimi umane.

Istoria culturală a Banatului 4/8

Întrucât religia islamică interzice reprezentarea figurii umane, artele plastice se orientează asupra elementelor vegetale şi a celor geometrice. O dezvoltare deosebită a cunoscut cultura scrisă. Începutul l−au făcut cronicile, apoi diferite relatări de călătorie, suculente în descrierea unor obiective sau chiar ţinuturi bănăţene.