uriașii

Timpul când uriașii erau la modă

În toamna anului 1869, americanii Gideon Emmons și Henry Nichols au făcut o descoperire arheologică extraordinară. Cei doi săpau o fântână la o fermă de lângă Cardiff, New York, pentru un bărbat pe nume William Newell. La un metru sub pământ, au dat de piatră, iar după ce au îndepărtat țărâna au văzut ceea ce părea a fi un picior de om!

Sirenă

Sirenă pictată pe un vas cucutenian vechi de 7000 de ani

Cu cât cunoaștem mai puțin despre lumea antică, despre viața de zi cu zi a societății preistorice, despre spiritualitatea oamenilor, despre ritualurile și liturghia lor, cu atât mai distorsionate sunt interpretările venite peste milenii cu privire la artefactele descoperite în contemporaneitate.

craniilor

Craniile alungite – moștenirea genetică a unei rase necunoscute?

Cu frunțile plate și neobișnuit de înalte, cu arcadele proeminente și orbitele largi, mii de cranii alungite le dau bătăi de cap arheologilor din întreaga lume. Au fost descoperite peste tot pe glob – din Peru până în Polinezia, chiar și în Bazinul Carpatic – și ascund un mister care, odată descifrat, ar putea rescrie istoria omenirii.