Marcovăț

Biserica unită a reușit să țină unită comunitatea din Marcovăț

Orice carte sau articol despre istoria unor locuri sau a unei așezări este mai mult decât oportună și binevenită, în primul rând pentru că ea, cartea, adună între paginile ei timpuri trecute, cu tot ceea ce ele au avut glorios sau tragic, apoi, pentru ca actualele generații să-și cunoască izvoarele, obârșia, tradițiile, obiceiurile și datinile care, în timp, le-au asigurat perpetuarea identității spirituale, culturale și de neam.

Cerul

Cerul Banatului

Reflex al albastrului ancestral al apelor mărilor de altădată, oglindă a cerului spiritual împodobit cu nori eshatalogici prin care răzbat raze ale dumnezeirii și firmanent al creației pe care poți descifra desenele istoriei și brazdele vremurilor, cerul binecuvântat al Banatului este balta de azur de care atârnăm ființial, spre care privind, ne rugăm și pe care  contemplând-o, ne înnaripăm înspre îndepărtate zări metafizice și înalte orizonturi teologice.

bisericii

Rolul bisericii în dezvoltarea socială a comunităților

Dumnezeu, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor, a creat toate din prisosința bunătății Sale, potrivit cu folosul celor pentru care o avea să o facă. El a cunoscut ce e omului de folos și cunoscând aceasta a purces cu multă grijă și măsură, făcând ceea ce îi dădea omului putința să locuiască, să trăiască și să viețuiască, deci privind la nevoile lui și la o bucurie pe măsura lui.

potir

Universul revelației într-un potir cu rouă

După cum monahul își adună ființa într-o metanie din Postul Mare, creștinul de rând într-o lacrimă de rugăciune, iar clericul în sărutarea unui colț de Sfântă Masă, amurgul zilei se pleacă într-un sunet de toacă de Vecernie, Miezonoptica în troparul „Iată, Mirele vine…”, iar Utrenia în Canon și Doxologie.

Mâncătorul

Mâncătorul de păcat

Atunci când cineva murea în Anglia, Scoția sau Țara Galilor, în secolele XVIII și XIX, familia îndurerată punea o bucată de pâine pe pieptul decedatului și îi cerea unui bărbat să stea drept în fața mortului. Familia privea apoi cum acest om – mâncătorul de păcat – prelua relele mortului, pentru ca sufletul celui decedat să plece neprihănit.