Thursday, 18 Oct 2018

Codrenii și Marea Unire

Foto - inliniedreapta.net
Marea
Foto – inliniedreapta.net

Evenimentele istorice învolburate, care au marcat primul pătrar al secolului trecut, au răscolit destinul multor popoare, provocând schimbări profunde, radicale. Neamul românesc a fost și el cuprins în vâltoarea vremii. Numeroși cercetători, istorici, scriitori, oameni de cultură au elaborat studii extinse atât despre contextul turbulent, țesut din antagonisme politice, economice, regionale etc, în care s-a declanșat Primul Război Mondial, cât și despre consecințele lăsate în urma sa. Acest conflict militar, care a primit treptat rezonanță mondială, a deschis seria celor mai tensionate evenimente ale secolului al XX-lea.
Pentru poporul român, în profilul epocii s-a impregnat procesul istoric care a dus, în anul 1918, la formarea statului național – România. Momentul istoric, în care națiunea română a anunțat dezrobirea națională și unirea provinciilor istorice locuite de români, s-a ivit în ziua de 1 Decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
Românii din partea de vest a Banatului Istoric, care au devenit mai târziu locuitori ai Banatului Iugoslav, au împărtășit aceleași simțăminte, inițiind și realizând acțiuni în concordanță cu spiritul vremii. Astfel, între cei o sută de mii de români prezenți la Marea Adunare care a avut loc în ziua de 1 Decembrie 1918, în cetatea Voievodului Mihai Viteazul, s-au aflat și reprezentați ai românilor din Banatul Iugoslav.

Rolul intelectualității române din Vârșeț în evenimentele de la 1848-49

Potrivit statisticilor întocmite de istoricul Vasile Mircea Zaberca, delegația românilor din Banatul Iugoslav a fost constituită din 51 de persoane ,,din diverse clase și categorii sociale, de diverse profesii: preoți (12, dintre care 3 protopopi), cadre didactice (6), țărani (3), medici (1), meseriași-muncitori (1), comercianți, funcționari (4), juriști (8), militari (5)”, iar despre alți 13 delegați nu se știe ce profesii au avut. Aceeași sursă de informații consemnează faptul că, Banatul Iugoslav a fost reprezentat oficial la Alba Iulia de „20 localități (având în vedere proveniența delegaților)”.
În pofida tuturor dificultăților, pe lângă delegații oficiali, pe Câmpul pătimirii lui Horia de la Alba Iulia au fost prezenți și alți locuitori ai satelor și orașelor bănățene.
În această pagină de istorie a neamului românesc se înscriu și numele unora dintre locuitorii satelor Voivodinț, Iablanca și Mesici. Amintim câteva nume reținute de istoricul Vasile Mircea Zaberca în cartea Românii din Banatul iugoslav și Marea Unire, care a apărut la Timișoara, în anul 1995, la Editura Hestia.
Ioan Andreescu, absolvent al Institutului Teologic, în anul 1905 a fost numit preot la Voivodinț. Înzestrat cu multă putere de muncă, dar și cu bogate cunoștințe din domeniul muzicii corale și instrumentale, preotul Ioan a fost ales în scurt timp președinte al Reuniunii de citire și cântări. În anul 1906 a intenționat să conducă corul la expoziția de la București, de la Arenele Române, unde s-a realizat o veritabilă emulație corală. După mărturiile istorice cunoscute, n-a reușit să obțină permisiunea autorităților austro-ungare de a deplasa corul din Voivodinț în întregime, dar a reușit să trimită o mică delegație, ce a fost atașată corului din Coștei.
Preotul Ioan Andreescu a înființat la Voivodinț o bibliotecă și a inițiat acțiunea de construire a Casei Naționale (căminul cultural).
La Alba Iulia a fost prezent în calitate de delegat titular al Cercului electoral Moravița.
Cornel Moise, de profesie comerciant, domiciliat în Voivodinț, a fost ales la Adunarea populară a românilor din Vărădia, ținută la 11-24 noiembrie 1918, să reprezinte la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia Cercul electoral Moravița. A fost voluntar al Consiliului Militar din Garnizoana Vârșeț, care s-a format în noiembrie 1918 și, totodată, semnatar al apelului intitulat „Către oficierii și soldații români din Banatul sudic”, prin care s-a declarat subordonanța față de Consiliul Național Român.
A făcut parte din Garda Națională a Românilor din Voivodinț fiind, în același timp, membru în comitetul de conducere a consorțiului pentru înfiițarea publicației Opinca, pe care a sprjinit-o financiar.
Teodor Petrică, a fost una dintre personalitățile proeminente ale românilor din Banatul Iugoslav, care prin activitatea desfășurată a obținut rezultate deosebite în diverse domenii social-culturale.
S-a născut la Voivodinț, în anul 1888, într-o familie de țărani. Studiile și le-a finalizat prin absolvirea Facultății de Teologie. Începând cu anul 1913 și până la decesul său, survenit în anul 1953, Teodor Petrică a fost preot într-una din cele două parohii de clasa I din satul Nicolințul Mare.
Paralel a depus eforturi susținute pentru afirmarea politică a românilor din Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. În anul 1925, după demisia lui Aurel Novac, a devenit președinte al Partidului Român. Îmediat după constituirea acestuia, preotul Teodor Petrică s-a remarcat în activitatea de încadrare a unui număr cât mai mare de aderenți în partid și de înființare a organizațiilor locale (sătești).
Teodor Petrică n-a slujit doar altarul, el a desfășurat la Nicolințul Mare, vreme de 40 de ani, o intensă activitate culturală, socială și economică. Ani de-a rândul a fost conducătorul Reuniunii de cântări, citire și muzică și al Societății culturale „Ion Heliade Rădulescu”.

Din foto-albumul istoric al satelor românești bănățene

A fost membru al „Astrei”, iar între anii 1936-1940 membru în redacția ziarelor „Foaia poporului român” și „Biruința”. A deținut și funcția de director al Institutului de credit și economii „Luceafărul ” din Vârșeț, institut cunoscut și sub denumirea de Banca românească Vârșeț.
A participat la Marea Adunare Națională a Românilor de la 1 Decembrie 1918, ca delegat (supleant ) al Cercului electoral Biserica Albă.
Nicolae Raicu s-a născut la Iablanca și a fost învățător, profesie pe care a practicat-o la școala din localitatea Mărghita Mare, unde s-a stabilit în anul 1917. La Mărghita Mare a înființat un cor mixt și o bibliotecă. După război, odată cu emiterea legilor de reciclare profesională și a introducerii limbii sârbe în mod obligatoriu în învățământ, dascălul Nicolae Raicu a părăsit școala și s-a stabilit în România.
Învățătorul Nicolae Raicu a fost ales să reprezinte la Adunarea Națională de la Alba Iulia cercul electoral Cicidorf, în calitate de delegat titular.
Paul Pau-Papoe, originar din Mesici, cunoscut ca un activ culegător, colecționar și autor de cântece și poezii populare. Paul Pau (1889-1960) a fost angajat activ al armatei austro- ungare și apoi jandarm la Seghedin. În Primul Război Mondial a participat la luptele din Italia.
După Marea Unire a rămas în România, și-a completat studiile și a funcționat ca grefier la tribunalul din Hațeg, unde a rămas până la sfârșitul vieții, în anul 1960.
Desigur că o listă definitivă a participanților la Marea Adunare de la Alba Iulia nu s-a putut întocmi. Cercetătorii zeloși continuă să descopere noi mărturii.
În acest context consemnăm și unele date inedite referitoare la participarea mesicenilor la Adunarea de la Alba Iulia, transcrise din manuscrisele poetului țăran Aurel Păsulă, din Mesici.
Conform opiniei autorului amintit mai sus, un număr de șase locuitori ai satului Mesici, voluntari în Armata Română (între anii 1916-1918), foști prizonieri de război, au paticipat la Marea Adunare de la Alba Iulia. Numele acestora sunt: Adam Basarabă (prizonier în Italia), Vasile Ghizel (prizonier în Rusia), Iovan Micșa (prizonier în Italia), Gheorghiță Petroni (prizonier în Italia), Traian Papoie (prizonier în Italia) și Todor Putnic (prizonier în Rusia). Autorul afirmă, de asemenea, că această listă este incompletă.
Același manuscris oferă informații despre unii mesiceni care, în perioada anilor 1914-1918, au fost mobilizați în Armata Austro-Ungară și au participat la lupte contra Serbiei, Italiei și Rusiei. Sunt menționate următoarele nume: Alexandru Boleanțu, Florențiu Bălan, Dămian Barbu, Petru Petcu, Gheorghe Ivan, Sima Lațcu, Ștefan Luca, Lazăr Barbu, Gheorghe Ivașcu, Lazăr Petroane.
Între anii 1916-1918 acești soldați au dezertat din Armata Austro-Ungară și au reușit să ajungă acasă, însă până la sfârșitul războiului au trăit ascunși în codrul din apropierea satului, de unde veneau, din când în când, pe la casele lor.

De la Nistru pân` la Tisa…

Impresionat de curajul și atitudinea acestor consăteni, poetul țăran Aurel Păsulă le-a dedicat un mănunchi de versuri, care până în prezent nu au văzut lumina tiparului.

Deasupra de Valea Seacă
Cîntă cucii de se-neacă,
Le răspund sturzii nerozii
De pe ogaşul Voievozii …
Iar în Valea Iabucii
Mierlele fac gălăgii –
Cînd zăriră-n gai un foc
Şi vreo zece la un loc …
Toţi voinici cu mînă tare,
Toţi cu haine militare
Şi cu puştile-n spinare.

Dar ce lucră ei, ce fac,
Că se uită-n jos şi tac?
Toţi privesc la cel jăratic
Cum se frige un porc sălbatic!
Zice unul dintre ei:
-Ştiţi ceva, măi fraţii mei
Pînă-i carnea pe frigare-
Ş-o fi gata de mîncare –
Vreţi să-i tragem o cîntare?
-Cum să nu, măi frăţioare,
Începe că-eşti cel mai mare.

Frunză verde baraboi,
D-apoi cine vrea război
Bată-se, ce-are cu noi?
Parisul bată-l pe German
Neamţu-n piele de duşman,
Că feciorii din Mesici
Nu mai pleacă de pe-aici,
Mai bine la lemne taie
Decît să moară-n bătaie.
Taie lemne grămădesc,
Şi la front nu se gîndesc.
Decît la fum de bătaie
Mai bine la foc şi-n ploaie.
Ce-avem noi de împărţit?
Cu rusu la răsărit …
Şi cu sîrbu şi cu rusu
Şi măido cu tot Apusul …

Brândușa Juică
Foaia Codrenilor nr. 8