Portul

Portul de altădată din Sân-Mihai

În acest articol vom reda cele mai importante componente ale îm­brăcămintei fo­losite de sâmienți care datează de la începutul secolului XX până în perioada în care se folosește îm­bră­că­min­tea produsă industrial. Cu atât mai mult cu cât cos­tumația folosită la ma­jo­ritatea coregrafiilor se ba­zea­ză tocmai pe portul de altădată.

românească

Prima școală românească din Serbia

Banatul a scos în prim plan un număr remarcabil de școli sau ateliere de pictură în secolul al XVIII-lea în care au făcut primii pași pictorii autohtoni și viitori meșteri, dascăli și călugări. Școlile de pictură din mănăstirile Srediștea Mică și Șemlacul Mic, Orăvița, Bocșa, Caransebeș, Lugoj, Timișoara, Vârșeț, Arad, Biserica Albă și altele, au lăsat în urma lor nenumărate opere.

Cerul

Cerul Banatului

Reflex al albastrului ancestral al apelor mărilor de altădată, oglindă a cerului spiritual împodobit cu nori eshatalogici prin care răzbat raze ale dumnezeirii și firmanent al creației pe care poți descifra desenele istoriei și brazdele vremurilor, cerul binecuvântat al Banatului este balta de azur de care atârnăm ființial, spre care privind, ne rugăm și pe care  contemplând-o, ne înnaripăm înspre îndepărtate zări metafizice și înalte orizonturi teologice.

Didactice

Congresul Cadrelor Didactice din România în Anul Centenarului Marii Uniri

Câteva sute educatoare, învățători, profesori de gimnaziu sau liceu din România, Moldova, Ucraina şi Serbia participă la Congresul Cadrelor Didactice din România şi al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare (6-9 august),  găzduit, în Anul Centenarului Marii Uniri, de Alba Iulia.

Imbroane

Dr. Avram Imbroane, luptător pentru cauza națională 1/3

Cu toate că a fost una dintre personalităţile de marcă ale vieţii politice, ecleziastice şi culturale româneşti din prima jumătate a secolului trecut, despre Avram Imbroane s-a vorbit sporadic şi mai mult în şoaptă, atât înainte de 1989, cât şi după această dată, din motive greu de înţeles.

Uzdin

Simboluri istorice ale Uzdinului 1/2

Venind pe șoseaua ce leagă Belgradul, Panciova și Zrenianinul, la doi pași de la intrarea în Uzdin, pe partea stângă a drumului, la umbra ridicăturii de pământ Cula lui Bagiu, din tufărișurile de trestie se ridică trei construcții: crucea, poarta și Gropul (izvor tămăduitor deasupra căruia, într-o perioadă pierdută în negura vremurilor, a fost construită o capelă rotundă pentru a proteja apa tămăduitoare care izvorăște aici). Rămâne un mister când a fost descoperit izvorul și din ce cauză este numit „Gropu lu Dronea”.