Priorități

Priorități, în 2019, privind sprijinul românilor din afara granițelor țării

Deputatul Constantin Codreanu, în calitate de președinte al Comisiei pentru Comunitățile de români din afara granițelor țării își exprimă speranța că, în anul post-Centenar 2019, membrii corpului legiuitor vor reuși să manifeste solidaritate națională exemplară, să răspundă așteptărilor milioanelor de români din comunitățile istorice și diaspora, aprobând un minim de schimbări în bine:

românești

Nume românești din Timoc, care se termină în ”ovici” sau ”ici” împiedică obținerea cetățeniei române

Viorel Dolha, președinte AGIRo, de pe rețelele de socializare a cules o mulțime de nume autentice de familie românești din Serbia de Răsărit care au terminația ”ovici” sau ”ici”, circa 550. Mare parte dintre ei își zic rumâni în familie dar în spațiul public acesta este un stigmat și de aceea își spun vlasi sau sârbi.

Românii Independenți din Serbia apelează pentru cetățenia română pe principiul etnic

Românii Independenți din Serbia (RIS) – Organizaţia de determinantă a mediului asociativ românesc, face apel la elita politică românească (Guvernul României) să adopte o nouă propunere legislativă pentru ca comunităţiile istorice româneşti să dobândească cetăţenia română la nivelul principiului etnic, astfei încât comunităţiile istorice româneşti să-şi poată conserva identitatea naţională.

Persoanele care aparțin ariei de jurisdicție consulară a Consulatului Genereal al României din Vârșeț pot depune dosarele pentru cetățenie

La Vârșeț se primesc dosare doar din aria de jurisdicţie consulară: Novi Bečej, Nova Žitište, Sečanj, Zrenianin, Plandište, Vârșeț, Biserica Albă, Cuvin, Alibunar şi Covăcița.

Președintele României a semnat decretul prin care românii din Balcani pot solicita cetățenia română

Președintele României, Klaus Iohannis a semnat decretul privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.37/2015 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr.21/199. Este actul normativ care va permite românilor din comunitățile românești din jurul frontierelor și Balcani, care nu se încadrau în actuala lege a cetățeniei, să poată solicita cetățenia română.