Diferențele și similaritățile între culturile paleoliticului și cea egipteană

”Descrierea faptelor oamenilor nu prezintă pentru noi nici un interes, nici o utilitate și chiar nici un sens, dacă nu încercăm să înțelegem legăturile dintre ele, să arătăm felul în care se înlănțuiesc și mai ales să redăm caracterul lor dinamic născut din acțiunea neîntreruptă a forțelor trecutului asupra celor ale prezentului„ – Élie Faure.

Românii din Serbia incluși în Programul ARC 2017

Aproximativ 2.000 de tineri români, care trăiesc în străinătate, sunt aşteptaţi în România, la centrele de agrement din localităţile Oglinzi (judeţul Neamţ) şi Sulina (judeţul Tulcea), pentru a noua ediţie consecutivă a Programui de Tabere ARC.

CIVILIZAȚIA DIN ADÂNCURI

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale cărui metode, deși controversate, au dat roade până acum. Și aceasta, pentru că ipotezele lui, de cele mai multe ori diferite de ale majorității cercetătorilor, au fost demonstrate în final prin descoperirile făcute, ceea ce i-a făcut pe mulți să-și bage capul în nisip, făcându-se că au uitat că tot ei fuseseră cei mai vajnici contestatari ai acestor ipoteze.

Asediul marilor corporaţii (II)

Corporaţiile dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi privând naţiunile existente de lideri autentici şi de patrioţi. 200 de multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc.