ebraică

Istoria medicinei (IV) – Medicina ebraică

În ciuda numeroaselor calamnităţi naturale, invazii continue ale triburilor nomade, ale unei faune feroce, civilizaţia ebraică s­a constituit şi a durat timp de 14 secole. Unele dintre credinţele evreilor erau preluate de la vechile culturi mesopotamiene, printre care şi convingerea că boala este o pedeapsă dată de zei. Tot de la mesopotamieni a fost preluată şi regula izolării bolnavilor, inclusiv a celor morţi, care reprezentau o sursă pentru transmiterea sufletului. 

Kodak

Companiile care au ajutat regimul nazist: Kodak și Chase Bank

Până la mijlocul anilor 1930, în jur de 20 mari corporații americane s-au stabilit în Germania, fiind urmate de alte firme importante, care au investit mult în această țară. Planul lui Hitler de înarmare a mulțumit pe toată lumea, Statele Unite devenind principalul partener de comert al Berlinului, astfel că până la finalul decadei, peste 2.500 de societăți americane și-au întărit poziția în Germania.

Fiecare ţară are Evreii ce merită 1/2

În ziarul „Tricolorul” din zilele de 13 şi 14 iulie 2007, a apărut un articol „Evreii noştri  – fiecare ţară are parte de evreii pe care îi merită”, semnat de prof. univ. Ion Coja. Citind acest articol , am rămas mai mult decât mirat, din cauza titlului articolului, „Fiecare ţară are Evreii ce merită”, expresie pe care au lansat-o evreii cu secole în urmă.

Adevarata istorie a Vechiului Testament 2/4

Oare istoria pe care o știm este în întregime adevărată? O parte din ea, mai ales începutul, a ajuns la noi prin intermediul Bibliei. O putem considera o certitudine doar pentru că este scrisă în “cartea sfântă”? Sau avem nevoie şi de alte dovezi, cum ar fi de exemplu descoperirile arheologice?