Festivalul Românilor de Pretutindeni

Evenimentul este organizat de către Parohia Ortodoxă Arad Grădiște 1 și va avea loc în perioada 28-30 iulie 2017. Coordonatorul festivalului este preotul Blaj Mihai Octavian. La acest eveniment vor participa români nativi din Serbia (Timoc și Banatul Sârbesc), Republica Moldova (Chișinău), Ucraina (Ismail regiunea Odesa) și Ungaria.

Mărghita – sat de pustă autentic

Mărghita, localitate cu oameni prietenoşi, respectuoşi şi buni gospodari, este situată în comuna Plandişte, la 17 km vest de Vârşeţ, pe drumul ce leagă acest oraş cu Zrenianinul. Românii din Mărghita au dovedit, din timpuri străvechi, că ştiu să păstreze datinile strămoşeşti.