Cum s-a stricat prietenia dintre România si Iugoslavia (II)

În folclor circula și acum vorba că România are doar doi vecini buni: Serbia (fosta Iugoslavie) și… Marea Neagră. Cele două țări nu au purtat niciodată războaie una împotriva celeilalte, ceea ce a constituit un bun exemplu pentru restul Europei. Prietenia aceasta a fost sprijinită de simțămintele celor două popoare, nefiind deci necesare eforturi diplomatice deosebite.

Cum și de ce a murit Iuliu Maniu

Fostul mare om politic Iuliu Maniu, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc şi de trei ori prim-ministru al României în perioada interbelică, se stingea – bătrân şi bolnav – într-o celulă a închisorii comuniste de la Sighetu Marmaţiei, într-o zi de 5 februarie, în urmă cu 63 de ani.

O placă inscripționată acum 2.000 de ani, descoperită în peretele casei lui Iuliu Maniu

Misterul unui artefact inedit, care i-a intrigat pe toți cei ce l-au văzut, a fost dezlegat recent cu ajutorul specialiștilor. Este vorba despre o placă din calcar galben, inscripționată în limba latină, încastrată în perete de pe fațada sud-estică a Casei Memoriale ”Iuliu Maniu” din Bădăcin, județul Sălaj.