Visul dintotdeauna al sătenilor din Mesici

Timp de secole, românii de pretutindeni au ştiut că Biserica a fost mereu cea dintâi păstrătoare a limbii şi a conştiinţei de neam. Marele poet basarabean Grigore Vieru spunea: „Cine are o limbă, are o credinţă. Cine are o credinţă, are o biserică. Cine are o biserică, are o ţară”. Acest îndemn a rămas până astăzi călăuză, mai ales pentru românii rămaşi în afara graniţelor ţării.

Din istoria morilor de apă – moara cu „Cindă”

Referitor la morile de apă cu ciutură în Banat, există numeroase urme scrise, carem confirmă prezența lor din secolul al XIV-lea. Într-un inventar al moșiei Valea din Caraș-Severin, din 1377, printre bunurile imobile este menționată și o moară cu palete. În următoarele decenii sunt pomenite morile pe apa Bârzăvii și pe apa Pogăniciului.(1)

Din foto-albumul istoric al satelor românești bănățene

Foto-album care atestă viețuirea seculară pe aceste meleaguri, inima și sufletul românesc că locuitorii acestora au depășit perioada totalitară și nu au uitat trecutul.. În satele Mesici, Iablanca, Sălcița, Coștei și Voivodinț  se face simțit  pulsul noului, că locuitorii acestora au depășit perioada totalitară și nu au uitat trecutul.

Izvor de viaţă în Munţii Vârşeţului

Munţii Vârşeţului leagă de secole în şir cele patru vechi localităţi româneşti: Mesici, Sălciţa, Marcovăţ şi Srediştea Mică şi au rămas străjerul natural al hotarului, locuri de iniţiere şi de desfăşurare a unor mistere, care au atras dintotdeuna oameni curajoşi, cu spirit de aventură.

Ioan Damianovici din Melnița

S-a născut la Melnița (Serbia de Răsărit) în anul 1914. Rămas orfan de părinți în copilărie, împreună cu fratele Radovan, munciind anevoios în lupta pentru perpetuare, a reușit să depășească greutățile și obstacolele vieții, într-o perioadă imprevizibilă și crâncenă.