Marcovăț

Biserica unită a reușit să țină unită comunitatea din Marcovăț

Orice carte sau articol despre istoria unor locuri sau a unei așezări este mai mult decât oportună și binevenită, în primul rând pentru că ea, cartea, adună între paginile ei timpuri trecute, cu tot ceea ce ele au avut glorios sau tragic, apoi, pentru ca actualele generații să-și cunoască izvoarele, obârșia, tradițiile, obiceiurile și datinile care, în timp, le-au asigurat perpetuarea identității spirituale, culturale și de neam.

Biserica Luterană din Vârșeț a intrat în posesia Bisericii Greco-Catolice

După mai multe decenii în care Biserica Luterană din Vârşeţ, construită în anul 1931 şi sfinţită în anul 1932 nu a funcţionat, în 9 septembrie 2016 a fost încheiat un contract de cumpărare-vânzare a Casei parohiale de către Biserica Greco-Catolică, Biserica Luterană intrând în felul acesta în posesia Bisericii Greco-Catolice.

Biserica Română Unită și cele patru puncte dogmatice

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică este o biserică catolică de rit bizantin și, împreună cu Roma, a jucat un rol esențial în dezvoltarea culturii române moderne. În mod tradițional este considerată ca fiind una din cele două biserici românești