Teatru de marionete în stil româno-ungar

E extrem de frustrant să fii ani de zile, chiar aproape timp de trei decenii, cea mai mică şi neînsemnată piesă dintr-un teatru de marionete. Pe scena politicului româno-maghiar, românii din Ungaria de azi, şi mă refer doar la comunitatea istorică românească, joacă rolul şoricelului cel prostuţ, care este şi el un personaj din piesă, pentru că Autorul aşa a vrut, dar este şi cel care îi deranjează, îi incomodează cel mai mult pe ceilalţi actori.

Normalităţi româno-maghiare

Dacă n-ar fi politică şi politicieni, ungurii şi românii poate chiar s-ar înţelege bine între ei, ar trăi într-o vecinătate normală, cu bunele şi relele obişnuite, dar total lipsiţi de ură şi duşmănie. Zilele trecute, zilnic (sau zilnic chiar de mai multe ori) mi-au sărit în ochi ştiri, întâmplări care arată o normalitate a convieţuirii româno-maghiare, şi, culmea!, toate astea le-am observat prin presa din Ungaria.

Sinuciderea – o boală veche

La începutul anului 2010, EUObserver anunţa că cea mai mare rata a sinuciderilor în Europa rămâne în continuare în Ungaria. Conform unei statistici întocmite în luna aprilie de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare din Europa (OECD), în ciuda faptului că nivelul de viaţa în Ungaria este unul ridicat, 21 de unguri din 100.000 au preferat să îşi încheie singuri socotelile cu viaţa în anul 2009. De ce preferă ungurii sinuciderea este o întrebare care îi frământă pe experţii si scriitorii de la Budapesta de mai bine de un secol.