românească

Prima școală românească din Serbia

Banatul a scos în prim plan un număr remarcabil de școli sau ateliere de pictură în secolul al XVIII-lea în care au făcut primii pași pictorii autohtoni și viitori meșteri, dascăli și călugări. Școlile de pictură din mănăstirile Srediștea Mică și Șemlacul Mic, Orăvița, Bocșa, Caransebeș, Lugoj, Timișoara, Vârșeț, Arad, Biserica Albă și altele, au lăsat în urma lor nenumărate opere.

Antonela

Antonela Mic – lumea haotică în forme și coordonate clare

Volumul de debut al tinerei poete Antonele Mic – ”Kutija nepravilnog oblika” (Cutia cu formă asimetrică), promovat recent la Vârșeț de organizația Asociației Iubitorilor de Artă „VAU ARS” cuprinde aspirațiile autoarei de a da lumii haotice în care trăim forme și coordonate clare.

Bănci

Bănci românești din Banatul Sârbesc (1893 – 1941)

În viaţa economică a românilor din Banatul Sârbesc instituţiile de credit şi economii, denumite popular “bănci româneşti” au jucat un rol aparte. Era firesc, întrucât majoritatea românilor de aici, mai bine de 90%, trăiau din agricultură, dar se resimţea o acută lipsă de capital pentru dezvoltarea şi modernizarea acestei ramuri economice.

Crucile

Crucile de la răspântia drumurilor

Mesiciul este un sat de codru care aproape că nu se deosebeşte cu nimic de celelalte sate de la poalele munţilor Vârşeţului. Este locuit de români care îşi au obârşia în glia natală. Nu au venit niciodată de nicăieri. Istoria satului s-a născut odată cu omenirea, pentru că pe meleagurile Mesiciului au fost găsite şi se mai găsesc obiecte din epoca de piatră, ceea ce ne face să credem cu adevărat că mesicenii sunt aici „de când e lumea”.