Înfrângerea Imperiului otoman la Belgrad

Iancu de Hunedoara cheamă, în vara anului 1456, popoarele creștine la luptă împotriva armatelor otomane, ce porniseră asupra Belgradului cu intenția declarată de a-l cuceri. Socotită „cheia” independenței regatului maghiar cetatea dunăreană – reprezenta prima stavilă serioasă în calea înaintării turcilor spre inima Europei.

Unde au dispărut coroanele voievozilor români? (2)

În majoritatea reprezentărilor, în special de pe zidurile mănăstirilor, voievozii români sunt înfăţişaţi purtând coroane complexe, cel mai probabil realizate din aur şi bătute cu pietre scumpe. Preţioasele podoabe care încununau fruntea domnitorilor la încoronare au dispărut fără urmă.

Din punct de vedere militar, Europa Evului Mediu a fost dominată de Țările Române (2)

Oricât de hazardat le-ar putea părea unora, Europa secolelor XIV și XV a fost dominată, din punct de vedere militar, de micile formațiuni statale românești care s-au opus cu succes celei mai mari forțe a vremii, temutul Imperiu Otoman.

Mircea Dracul, comandantul corpului de oaste valahe

Puțini știu că Vlad Țepeș a avut un frate mai mare, pe nume Mircea. Unii mai știu de fratele mai mic, Radu cel Frumos, ironizat pentru presupusele înclinații homosexuale (în realitate acesta s-a opus să fie violat de sultanul Mahomed al II-lea), însă despre Mircea nu a auzit mai nimeni.

Vlad Țepeș și Vuk Branković, spaima turcilor în Bosnia

În istoriografia sârbă nu se prea spune că Vlad Țepeș a participat la cucerirea Srebeniței din februarie 1476, este amintit doar despotul Vuk ”Zmeul” Branković. Porecla ”Zmeul” este interesantă, pare a face trimitere la ordinul Dragonului care a generat porecla Dracul pentru tatăl lui Vlad Țepeș.