S-a descoperit misterul celei mai renumite fotografii vreodată

Oct 20, 2015

Windows-XP.jpg

Ani de zile, speculațiile despre unde a fost fotografiată imaginea care timp de 15 ani a servit ca fundal sistemului de operare Windows XP, în cele din urmă s-a descoperit celebra locație.

Deși sa presupus că dealul din fotografie este în Irlanda, sau Franța, sau peisaj din Noua Zeelandă, până la urmă este vorba de dealul cunoscut sub numele de Bliss, situat în California, iar acestă informație a fost descoperită recent de compania "Microsoft" pe Youtube, anunță kucastil.rs.

Fotograful american, autorul celebrei fotografii, Chiar O'Rier explică faptul că a realizat-o în 1996, când a condus spre casa prietenei în județul Napa, la nord de San Francisco. La un moment dat a văzut un peisaj fantastic și a decis să oprească mașina și să fotografieze peisajul. "Iarba a fost perfectă, soarele strălucea, cerul nu nu avea un singur nor, însă după ce am parcat și pregătit camera, au apărut norii. Am făcut patru înregistrări și asta a fost tot", explică fotograful care a lucrat pentru revista "National Geographic". Cinci ani mai târziu, a renunțat la drepturile de autor, fotografia devenind proprietatea companiei Microsoft, fără să știe ce vor face cu ea.

https://www.youtube.com/watch?v=AVXY8OEZAEQ

 

Articole similare selectate pentru tine