Categoria Spiritualitate
Cântecul copilului care vrea să se nască
La tribul Himba din Namibia, în Africa de Sud, data nașterii unui copil nu este fixată în momentul nașterii, nici în momentul conceperii sale, ci mult mai devreme: în ziua în care gândul despre copil apare în mintea mamei sale.
Creștinii ”Bisericii celei alese din Babilon”
Între Bisericile și comunitățile creștine primare ale Noului Testament: Biserica din Ierusalim, Biserica din Antiohia, Galatia, Efes, Colose, Filipi, Tesalonic, Corint, Roma precum și cele șapte Biserici din Apocalipsă: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea se numără și “Biserica cea aleasă din Babilon” amintită de Sfântul Apostol Petru la sfârșitul primei sale Epistole Sobornicești (I Petru 5,13).
Existența umană în perspectiva eshatologică
Dacă profetul Isaia profețește Nașterea și Răstignirea Domnului (7,14;53), profetul Avacum, Învierea (cap.3), iar profetul Daniel, Parusia Domnului și Judecata de Apoi (cap.7), profetul Iezechiel ne prezintă descoperirea în vedenie a Învierii celei de apoi (cap.37), în cutremurătoarea paremie a Sâmbetei celei Mari.
Strigarea de la miezul nopții
“Iar la miezul nopții s-a făcut strigare: Iată Mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea Lui!” (Matei 25, 6).
Iisus Hristos – ”Soarele dreptății” și ”Lumina lumii”
“Și a strigat Iosua către Domnul și a zis înaintea Israeliților: Oprește-te, tu, soare, deasupra Ghibeonului și tu, lună, oprește-te deasupra văii Aialon ! Și s-a oprit soarele și luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmașilor. Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului: Soarele a stat în mijlocul cerului și nu s-a grăbit către asfințit aproape toată ziua. Și n-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi în care Domnul să asculte așa glasul omului, pentru că Domnul lupta pentru Israel.” (Iosua 10, 12-14)
De ce le este interzis femeilor să viziteze Muntele Athos?
Accesul pe Sfântul Munte Athos este permis exclusiv bărbaților (conform unei reguli denumite „avaton”), indiferent de religie. Băieții trebuie să aibă minimum 12 ani iar cei sub 18 ani trebuie însoțiți de tatăl lor.
Albina în mitologie și legende
De-a lungul timpului oamenii au văzut în albine niște ființe complexe, care poartă în ele toată maiestria creației. Albinele sunt făpturile cele mai profunde, făpturile ce știu să creeze și să se bucure de rodul muncii lor.
Descântecul, energia Câmpului Zero
Știința a început de curând să dovedească ceea ce miturile și religiile străvechi au susținut dintotdeauna: că s-ar putea să existe o forță vitală”. Această forță vitală a fost numită în diverse feluri: conștiință colectivă, Sfântul Duh..., iar pentru fizicienii de graniță este Energia Câmpului Zero. În ultimă instanță, această forță decide dacă suntem sănătoși sau bolnavi și la ea trebuie să ne conectăm pentru a ne vindeca.
Mărțișorul, vechi simbol păgân
Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei (localitate componentă a municipiului Drobeta-Turnu Severin) au scos la iveală amulete formate din pietricele vopsite în alb și roșu, ce erau purtate la gât, datând de acum circa 8 000 ani. Asta ar fi considerat cel mai vechi mărțișor descoperit până acum.
Sărbătoarea Crăciunului
Prin post și rugăciune, cu slujbele noastre de veacuri, la care se adaugă colindele noastre tradiționale, iată că am ajuns din nou să prăznuim Nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos.