Intrarea prinţului Eugeniu de Savoya în Timișoara

Oct 22, 2015

Pe 18 octombrie 1716, armata condusă de Eugeniu de Savoya, victorioasă împotriva Imperiului Otoman, intră în Cetatea Timişoara, deschizând drumul spre civilizaţie şi dezvoltare. Cetatea Timişoara s-a aflat sub ocupaţie otomană 164 de ani, începând din 1552. Încercarea de recucerire a Timişoarei de către creştini are loc de mai multe ori, dar fără rezultat, până în 1716.

În fruntea armatei Imperiului Habsburgic ajunge prinţul Eugeniu de Savoya, care după ce câştigă lupta de la Petrovaradin (la 5 august 1716), începe asediul Timişoarei. La 28 august, imperialii şi-au stabilit tabăra la Beregsău, în apropierea Timişoarei. Comandantul avea în subordine 58 de batalioane şi 211 escadroane, iar după ce va eşua în câteva atacuri, ia hotărârea să realizeze o blocadă prin închiderea tuturor căilor de acces spre cetate. Planul lui Eugeniu de Savoya prevedea construirea mai multor tranşee şi şanţuri de comunicaţie în vederea creării de condiţii favorabile trupelor sale de a se apropia cât mai mult de zidurile cetăţii. După ce trupele ajung sub Cetatea Timişoara, Eugeniu de Savoia a ordonat ca toţi toboşarii, trompetiştii şi flautiştii să înceapă să cânte muzică veselă. La auzul zgomotului, trupele otomane au urcat pe ziduri pentru a vedea ce se întâmplă. A fost momenul în care imperialii au început atacul. În ziua de 16 septembrie, prinţul Eugeniu de Savoya adresează turcilor o somaţie de predare, fără răspuns însă. La 1 octombrie 1716 are loc un asalt în urma căruia suburbia Palanca Mare, incendiată de turci, ajunge în mâinile austriecilor. A urmat atacul decisiv asupra porţii Forforos, devenită mai târziu "Poarta Prinţului Eugen". Garnizoana turcească, care avea 18.000 de soldaţi, nu a putut face faţă, iar pe 12 octombrie 1716, este nevoită să predea cetatea. Eugen de Savoia stabileşte cu Ahmed Paşa, comandantul cetăţii şi cu Efendi Melec Ibrahim, condiţiunile capitulării. Ieşirea trupelor turceşti din Timişoara s-a făcut pe data de 17 octombrie 1716, pe poarta Belgradului. Intrarea lui Eugen de Savoia, ca învingător în cetatea Timişoara s-a făcut în 18 octombrie, ziua de naştere a prinţului. Trupelor turceşti care se retrăgeau spre Dunăre li s-au alăturat toţi turcii din zona Banatului. Cetatea Timişoara a intrat într-o nouă eră, superioară de civilizaţie şi dezvoltare. Războiul avea să se încheie în 1718, odată cu pacea de la Passarowitz, 21 iulie, prin care Imperiul Otoman va pierde Banatul Timişean, dar şi alte teritorii, acestea trecând sub ocupaţia Casei de Habsburg.

Casa Prințului Eugeniu de Savoya din Timișoara

Acesta nu este retrocedat imediat Ungariei, ci a fost transformat într-un domeniu al Coroanei, pentru a fi colonizat cu germani catolici. În acest scop este numit generalul de cavalerie originar din Lorena, Claudius Florimund conte de Mercy, guvernator al Banatului Timişoarei. Savoya a murit la Viena, la 72 de ani Prinţul Eugen de Savoya s-a născut în 1663 la Paris, ca fiu al lui Eugen Moritz de Savoya-Carignan şi al italiencei Olympia Mancini, o nepoată a puternicului cardinal Mazarin. În 1683, prinţul Eugen, împiedicat în condiţii umilitoare de regele Ludovic al XIV-lea să servească în armata franceză (regele a criticat statura nesemnificativă a prinţului), a plecat la Viena, intrând în armata imperială. În 1697 a primit comanda supremă a acesteia. Atunci obţine primul său succes, împotriva turcilor la Zenta. În 1701-1714 se răzbună pe Ludovic al XIV-lea, învingându-i de câteva ori armata în timpul războiului pentru moştenirea tronului Spaniei. După Petrovaradin şi Timişoara, în 1717 cucereşte Belgradul. Eugeniu de Savoya moare la Viena, pe 21 aprilie 1736. Avea 72 de ani.

Stefan Both