Ioan Damianovici din Melnița

Oct 28, 2015

S-a născut la Melnița (Serbia de Răsărit) în anul 1914. Rămas orfan de părinți în copilărie, împreună cu fratele Radovan, munciind anevoios în lupta pentru perpetuare, a reușit să depășească greutățile și obstacolele vieții, într-o perioadă imprevizibilă și crâncenă.

Școala de învățător o termină la Timișoara, unde se căsătorește cu Maria Murgu, profesoară de biologie. La începutul carierei, circumstanțele au făcut ca tânărul învățător contractual în anul 1942 să fie repartizat chiar la Mesici. Astfel, un dascăl roman (valah) din Serbia de Răsărit și-a început activitatea educative-instructivă în Banatul sârbesc. Nu știm dacă este o simplă coincidență și întâmplare, sau este un exemplu răzleț, radios pentru românii din Serbia. Învățătorul Ioan Damianovici a fost repartizat la Torac (pe atunci Begheiți), iar dascălul Nicolae Polverejan la Mesici. În tren, cele două cadre didactice au ajuns la o înțelegere comună, făcându-se schimbul localităților unde urmau să devină învățători la școală. În aceste condiții, Ioan Daminanovici – Damian a rămas învățător la Mesici, iar Nicolae Polverejan la Torac. Începând cu anul școlar 1942, Ioan Damianovici este titularizat pe post de învățător contractual la Mesici. Timp de doi ani (1942-1944) desfășoară o vastă activitate școlară și culturală în localitate. Paralel cu activitatea didactică, desfășoară și o profilică activitate cultural-publicistică. În această perioadă se reactivează corul bisericesc și laic, care este organizat și dirijat de Damianovici. Tot sub conducerea lui, corul din Mesici își lărgește repertorul cu noi piese corale: Bănățeana, Până când?, Hristos a Înviat, La arme, Pe al nostrum steag, Veniți viteji, La fereastră etc. În acest interval, la Mesici s-a înființat cercul cultural ”Astra”. Ioan Damianovici, în timpul celui de al Doilea război mondial a publicat articole în calendarul ”Nădejdea” pentru timoceni (românii din Serbia de Răsărit). Învățătorul a desfășurat o vie activitate și a fost iubit de mesiceni.

În vara anului 1944 pleacă în România, la Timișoara, iar din cauza confruntărilor politice nu se mai întoarce în Mesici, sat care la iubit și îndrăgit mult. Din anul 1944, Ioan Damianovici devine învățător la Săcălaz, județul Timiș. În acest răstimp, familia Răduț din Mesici (prieteni cu familia Damianovici) vremelnic s-a adăpostit la Săcălaz, până în anul 1947 când au venit la Mesici. În perioada postbelică, advocatul Alexandru Butoarcă, un bun prieten a lui Damian, venea adesea în vizită la Săcălaz, cu prilejul serbărilor organizate de învățător. Totuși, destinul a fost prea dur cu el. În anul 1947, grav se îmbolnăvește la pat, vegheat de soție, timp de doi ani, iar pe 24 aprilie 1949 a plecat la cele veșnice, la doar 35 de ani. Soția Maria, după șase luni, i-a pus o cruce de marmură la mormânt pe care este scris următorul text: Trecătorule te oprește. În crucea sfântă citește. Și întreabă cine sunt. În acest rece pământ. Toată lumea mi-a fost dragă. Numai soarta mi-a fost slabă. Nu ți-a fost milă de mine. C-am trait puține zile. Fostam la medici destui. Speranță mi-a spus că nui. Rămâi casă întristată. Cu mult dor de mine lăsată. Că și moartea nemiloasă, Prea tânăr m-a scos din casă. Numai putând să trăiesc, Stau aici și putrezesc. Dar vă rog din când în când, Să veniți la al meu mormânt. Lacrimi să vărsați, Pe mine să nu mă uitați. Dumnezeu așa a voit, De tânăr să fiu putrezit.

  Dr. Dorinel Stan