Cavalerii Templieri - de la fascinant la controversat (1)

Nov 10, 2015

Probabil printre cele mai fascinante, dar în acelaşi timp controversate ordine cavalereşti din istorie, se află Ordinul Templier. ”Cavaleri sărmani ai lui Hristos”, călugări şi soldaţi în acelaşi timp, discipoli spirituali ai abatelui de la Clairvaux, eroi ai cruciadelor, constructori de catedrale şi de cetăţi, pionieri în domeniul financiar, diplomaţi de seamă, aceştia şi-au pus amprenta în mod semnificativ asupra spiritualităţii creştine din Evul Mediu până în zilele noastre.

Constituit oficial şi recunoscut de papalitate, în urma Conciliului de la Troyes din 1128, Ordinul Templier a primit o Constituţie în baza căreia a fost structurat. ”Regulumul Templier”, elaborat de Bernard de Clairvaux,  asumă şi o componentă esoterică, ocultă, rezervată doar unor iniţiaţi din nucleul fondator: ,, … din Ordinul nostru nu vedeţi decât partea din afară, scoarţa, dar scoarţa e doar ceea ce se vede…. Dar nu cunoaşteţi poruncile cele tari care se găsesc dedesubt…”. Cavalerii templieri au primit astfel, prin recunoaşterea pontificală, suveranitate absolută asupra gestionării interne, în sensul că - şi putea structura nestingherit ierarhia. Totodată, avea posibilitatea, pe care a fructificat-o din plin, de a dispune de tribunale proprii, fiind exceptaţi de la orice fel de justiţie din afară. Nu trebuiau să achite nici un fel de impozite pentru bunurile şi pământurile lor, care în timp le-au adus venituri substanţiale. În foarte scurt timp, Ordinul Templier a devenit o veritabilă putere economică şi implicit politico-religioasă în Europa vremii. Templierii au fost cei care au inventat scrisorile de credit, ca mijloc de a transfera banii dintr-un loc în altul în siguranţă, ceea ce le-a conferit calitatea de ”bancheri” ai unor capete încoronate de pe continent. Comanderiile templiere s-au înmulţit relativ rapid, au prosperat, cu precădere cele din Apusul Europei, dar nu trebuie nesocotite nici cele din partea răsăriteană a continentului, unde, după cum se ştie, aceştia au fondat numeroase aşezăminte unde au exploatat resursele aurifere. O astfel de comanderie, susţin unii exegeţi, ar fi fost în zona munţilor Abrudului, în apropierea minelor de aur de acolo. Iată că templierii au ajuns şi în spaţiul românesc. Apetenţa acestora pentru aur trebuie interpretată şi prin practica alchimiei , încetăţenită în multe dintre comanderiile templiere. Dincolo de componenta economico-politică, care a jucat un rol deosebit în istoria acestui ordin cavaleresc, poate aspectele care au generat fascinaţie şi controverse sunt mai apropiate de palierul mistico – iniţiatic. Deşi oficial Ordinul Templier a fost destructurat în 1314, prin arderea pe rug a Marelui Maestru Jaques de Molay, implicaţiile iniţiatice ale existenţei sale nu s-au oprit atunci, ci au continuat să exercite o mare influenţă în mediile esoterice europene, chiar peste câteva secole. Cât este legendă şi cât este adevăr în jurul acestui ordin, nimeni nu poate spune cu certitudine. Cert este însă că mai ales după ce a fost desfiinţat oficial, Ordinul a animat şi mai mult mentalul colectiv universal.

Antoniu Martin