Care este diferenţa între stalinism, nazism, marxism, socialism, fascism și comunism? (3)

Nov 20, 2015

Fascismul a apărut ca o reacţie la instabilitatea și la stagnarea caracteristică unora din țările Europei după primul război mondial, care  generau inechitate socială, corupţie, revolte, confruntări politice acerbe.

Ca  sistem economic, fascismul este un socialism cu furnir capitalist. Cuvântul derivă de la fascii, simbolul roman al colectivismului și al puterii: un mănunchi de nuiele legate, înzestrat cu o secure proeminentă, scrie cersipamantromanesc.wordpress.com. În zilele sale de glorie (anii 1920 și 1930), fascismul trecea drept o fericită concesie între capitalismul liberal de tip boom-and-bust, cu pretinsele sale atribute – conflictul de clasă, competiția risipitoare și egoismul orientat spre profit – și marxismul revoluționar, cu violența și social distructiva sa persecuție a burgheziei. Fascismul a înlocuit internaționalismul, caracteristic atât liberalismului clasic cât și marxismului, cu naționalismul și radicalismul – “sânge și pământ”. În timp ce socialismul căuta un control totalitar asupra proceselor economice ale societății prin operarea directă de către stat a mijloacelor de producție, fascismul râvnea la acel control în mod indirect, prin dominarea proprietarilor privați nominali.

Pe când socialismul naționaliza explicit proprietatea, fascismul o făcea implicit, cerându-le proprietarilor să-și folosească avutul în “interes național” – mai exact, așa cum era perceput acest interes de către autoritatea autocratică. În vreme ce socialismul abolea complet toate relațiile de piață, fascismul păstra aparența acestora și totodată planifica toate activitățile economice. Pe când socialismul abolea banii și prețurile, fascismul controla sistemul monetar și stabilea prețurile și salariile pe considerente politice. Prin toate aceste activități fascismul a denaturat piața economică. Antreprenoriatul a fost abolit. Ministerele statului, nu consumatorii, decideau ce era produs și în ce condiții. Fascismul se deosebește de intervenționism, sau de economia mixtă. Intervenționismul caută să ghideze procesele pieței, nu să le elimine, așa cum a făcut fascismul. Legile salariului minim și legile antitrust, deși reglementează piața liberă, sunt mult diferite de planurile multianuale emanate de Ministerul Economiei. Sub fascism, statul controla prin carteluri oficiale toate aspectele producției, comerțului, finanțelor și agriculturii. Planșetele și tabelele de planificare stabileau liniile și nivelele de producție, prețurile, salariile, condițiile de muncă și dimensiunile unor firme. Acordarea de licențe era ubicuă; niciun fel de activitate economică nu putea avea loc fără permisiunea guvernului. Nivelele de consum erau dictate de stat, iar veniturile “în exces” trebuiau predate sub formă de taxe sau “împrumuturi”.

Împovărarea producătorilor și greutățile cu care aceștia s-au confruntat ca urmare a acestor politici, au oferit avantaje firmelor străine amatoare de export. Dar din moment ce politica guvernamentală năzuia către autarhie, sau altfel spus către auto-suficiență națională, protecționismul a fost necesar: importurile erau interzise sau controlate strict, singura metodă viabilă de achiziționare a resurselor ce nu erau disponibile pe plan local rămânând cucerirea externă. Astfel fascismul a fost incompatibil cu pacea și diviziunea internațională a muncii – atributele liberalismului. Fascismul a fost întruchiparea corporatismului, un sistem în care reprezentarea politică era bazată pe comerț și industrie, mai degrabă decât pe criterii geografice. Prin aceasta, fascismul și-a dezvăluit rădăcinile sindicaliste, sindicalismul fiind o formă de socialism apărută la stânga eșichierului politic. Guvernul a cartelizat firme ce aparțineau aceleiași industrii, cu reprezentanți ai muncii și managementului deservind miriadele de consilii locale, regionale și naționale – toți aflându-se sub rezoluția permanentă a autorității ultime a planului economic al dictatorului.

Corporatismul încerca să prevină sciziunile ce produceau tumult și frământare în sânul națiunii, precum întreruperea lucrului și grevele sindicaliste. Prețul acestei “armonii” forțate a fost pierderea posibilităților de negociere și deplasare liberă. Pentru a menține un nivel minim al șomajului și al nemulțumirii populare, guvernele fasciste și-au asumat de asemenea proiecte masive de lucrări publice finanțate prin impozite excesive, împrumuturi și creare de bani discreționari. Deși multe din aceste proiecte aveau un caracter local – drumuri, clădiri, stadioane – cel mai însemnat dintre ele era militarismul, un efort ce beneficia de armate și producții de armament uriașe.

  Bibliografie (surse)

– Barkai, Avraham. Nazi Economics: Ideology, Theory, and Policy. Trans. Ruth Hadass-Vashitz. Oxford: Berg Publishers Ltd., 1990. – Basch, Ernst. The Fascist: His State and His Mind. New York: Morrow, 1937. – Diggins, John P. Mussolini and Fascism: The View from America. Princeton: Princeton University Press, 1972. – Flynn, John T. As We Go Marching. 1944. Reprint. New York: Free Life Editions, 1973. – Flynn, John T. The Roosevelt Myth. New York: Devin-Adair, 1948. Laqueur, Walter, ed. Fascism: A Reader’s Guide. Berkeley: University of California Press, 1976. – Mises, Ludwig von. Omnipotent Government. New Rochelle, N.Y.: Arlington House, 1944. – Mussolini, Benito. Fascism: Doctrine and Institutions. Firenze: Vallecchi, 1935. – Mussolini, Benito. My Autobiography. New York: Scribner’s, 1928. Pitigliani, Fauto. The Italian Corporative State. New York: Macmillan, 1934. – Powell, Jim. FDR’s Folly: How Roosevelt and His New Deal Prolonged the Great Depression. New York: Crown Forum, 2003. – Shirer, William L. The Rise and Fall of the Third Reich. New York: Simon and Schuster, 1960. – Twight, Charlotte. America’s Emerging Fascist Economy. New Rochelle, N.Y.: Arlington House, 1975. – altermedia.info/romania/