Esenienii, primii esoterişti creştini?

Dec 02, 2015

Aproape toţi exegeţii serioşi ai creştinismului primelor veacuri sunt de acord cu rolul semnificativ jucat de gruparea eseniană în cristalizarea religiei Iubirii. Despre esenieni cunoaştem astăzi mai mult şi datorită descoperirilor istorice realizate la Marea Moartă – Qumran -, după cel de al doilea război mondial, descoperiri care au adus noi perspective şi asupra creştinismului.

În funcţie de unghiul din care au fost  studiaţi, esenienii au fost consideraţi când o „sectă” iudaică, când o „erezie” creştină, când o grupare mistică, esoterică. Din prima perspectivă, esenienii au fost cea mai cunoscută „sectă” evreiască, particularizându-se foarte clar între farisei şi saduchei. Esenienii sperau în viaţa de după moarte, când sufletele celor drepţi ajung în paradis, urmând să experimenteze fericirea eternă, în timp ce oamenii răi vor sălăşlui în veşnicia iadului.

Comunitatea eseniană era structurată în două categorii: „fraţii lucrători”-  care trăiau în comunitate – şi „fraţii terapeuţi”, care asumau o viaţă singuratică, izolată. Primii îşi puneau bunurile în comun, luau masa împreună, aşa cum vor proceda şi primele comunităţi de creştini. Purtau o robă albă, simbolul purităţii, asemenea adepţilor lui Pitagora. Se consacrau studiului medicinei  şi moralei şi îşi dedicau o mare parte din timp meditaţiei şi rugăciunii.

Se cunoaşte astăzi că cel care l-a precedat pe Iisus şi l-a botezat, Ioan Botezătorul, a fost esenian din gruparea „terapeuţilor”. Mulţi interpreţi ai izvoarelor de la Qumran susţin că şi Iisus ar fi făcut parte din comunitatea eseniană. O componentă esenţială a grupării era credinţa că Dumnezeu va coborî din Ceruri, va birui forţele răului şi va purta sufletele celor puri în Rai. Asemănare izbitoare cu concepţia creştinismului despre om, lume şi mântuire.

Din perspectivă esoterică, esenienii se înfăţişează ca fiind continuatorii unei tradiţii iniţiatice cvasi – ancestrale, care ar porni de la Hermes, eliberatorul şi ghidul sufletelor prin lumea morţii, mesagerul iniţiaţilor. Nu întâmplător se identifică la esenieni una dintre componentele mistice de factură ofită. Pentru aceştia, şarpele reprezenta un zeu benefic, simbol al ştiinţei şi medicinei. Potrivit interpretării lor, şarpele a fost cel care a trezit inteligenţa bărbatului şi a femeii, după ce i-a îndemnat să mănânce din Pomul Cunoaşterii. Se poate susţine, astfel, că esenienii erau gnostici avant la lettre. Influenţaţi serios de pitagoreici, ei atribuiau sacralitate cifrelor şapte, cinci şi zece. Pentru a deveni esenian trebuia să treci printr-o iniţiere, care era păstrată în cel mai mare secret. Era nevoie de un stagiu de doi ani pentru a fi considerat un ,, iniţiat desăvârşit”, după cum relatează istoricul Josefus Flavius.

Prin artefactele, e drept extrem de puţine, rămase după ei – a se vedea în acest sens pentagrama pitagoreică din sinagoga din Capernaum – , se poate spune că esenienii au profesat un misticism distinct de cel oficial iudaic, cu importante inflexiuni esoterice specifice lumii antice greceşti. Impactul esenienilor asupra istoriei paralele a umanităţii va fi unul semnificativ, dacă ne gândim la  întreaga gamă de simboluri şi concepţii recuperate de la această veche comunitate de către gnostici, catari, templieri, rozicrucieni şi francmasoni.

Dr. Antoniu Martin