Asediul marilor corporaţii (II)

Dec 03, 2015

Corporaţiile dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi privând naţiunile existente de lideri autentici şi de patrioţi. 200 de multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc.

România se află sub dictatura marilor corporaţii fără patrie. Străinii exploatează ţara cu ajutorul vasalilor autohtoni (nu-i pot numi români, pentru că nu dau dovadă de românism). Întrebarea este în cât timp va rămâne România fără resurse. Când nota de plată pentru extragerea lor va fi prea mare, atunci mina de aur care este astăzi România va fi închisă şi abandonată. Şi atunci românii vor realiza ce au pierdut. „Celui care a pierdut totul îi mai rămâne patria”, spunea Jean Jaurès. Suntem exact în acest punct. Dacă ne deşteptăm şi înţelegem cu adevărat chemarea din Imnul Naţional, mai avem şanse, chiar mari, de revigorare. Pe plan economic, este nevoie de măsuri pentru a pune în valoare avantajele competitive reale de care mai dispune România, prin consolidarea capitalului naţional, întărirea regimului proprietăţii, încurajarea iniţiativei antreprenoriale, identificarea unor noi resurse de dezvoltare, inclusiv prin parteneriate public-privat, sprijinirea formulelor asociative „la firul ierbii” pentru crearea de locuri de muncă stabile şi bine remunerate şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Aceasta înseamnă o economie civică, moleculară, care ţine cont de faptul că prosperitatea unei naţiuni depinde de prosperitatea fiecărui individ în parte. Cu alte cuvinte, nu am nevoie de 5 moguli în agricultură, ci de 500.000 de ţărani viguroşi care să dezvolte o ţară întreagă. Nu am nevoie de o economie extractivă cum este acum, în care doar se vând resursele naturale şi activele existente. Dacă îţi vinzi tot ce ai în casă, unde ajungi, cum mai trăieşti? Este nevoie să produci, deci întrebarea care ar trebui pusă fiecărui român este: ce ştii să faci? Un proiect minier sănătos nu înseamnă să vindem resursele pe nimic, ci să folosim noi resursele - asta înseamnă proiect valabil. Prin noi înşine! Mina de la Roşia Montană se poate deschide şi exploata numai de către România, apelând la tehnologia clasică şi prietenoasă cu mediul, dând de lucru la toată lumea printr-o investiţie de numai 100 de milioane de Euro. Dar se vrea aşa ceva? S-a vorbit mult despre reforma statului, a clasei politice. După 25 de ani, există impresia că se urmăreşte doar o redistribuire a puterii şi dobândirea de avantaje pentru cei care o deţin. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie de un dialog real, de conciliere naţională. Dar aceasta înseamnă respect şi voinţa sinceră de a ajunge la un consens rezonabil. Solidaritatea nu se clădeşte la ordin, ci din convingerea că soluţiile propuse sunt bune pentru ţară şi pentru oamenii ei.

Criza actuală nu este o simplă criză de creştere, după a cărei depăşire ne vom putea întoarce, uşuraţi, la vechile obiceiuri. Criza actuală este una de sistem, marcând sfârşitul unui model de economie şi de societate: capitalismul neoliberal bazat pe practici monopoliste şi financiar-speculative, sprijinit de o cultură a excesului şi hiperindividualismului. Este un model inaugurat în anii ’80 de Margaret Thatcher în Marea Britanie şi de Ronald Reagan în Statele Unite. Criza actuală marchează un moment de cotitură, împărţind istoria în perioada dinaintea ei şi cea de după ea. Tentaţia de a minimaliza importanţa crizei şi de a nega nevoia unei schimbări de paradigmă economică şi culturală există şi este de înţeles. Oamenii politici gândesc şi acţionează, cel mai adesea, în termeni de administrare curentă, între limitele temporale ale unui mandat. Principala (dacă nu cumva chiar singura) lor preocupare este, acum, ieşirea din criză. Nu vom putea, însă, ieşi cu adevărat din criză decât după ce ne va fi clar modelul de economie şi, în plan mai larg, de societate a viitorului. Fără un model clar de dezvoltare sustenabilă nu vom ieşi cu adevărat din criză, pentru că vom reveni iar şi iar în mediul toxic care a declanşat-o. În România, ordinea economică şi politică postcomunistă s-a construit amatoristic, în afara unei arhitecturi morale şi în lipsa unor standarde riguroase de competenţă. România a urmat un model de dezvoltare în mod clar nesustenabilă. Au fost încălcate atât normele tradiţionale ale chibzuinţei româneşti, cât şi fundamentele economiei şi politicii dintr-un stat civilizat, dreptatea şi profesionalismul. Pentru a contracara entropia resurselor economice şi sociale, epuizarea ultimelor rezerve de energie şi de optimism, pentru a opri distrugerea valorilor şi a tradiţiilor noastre sănătoase, se impun măsuri hotărâte. Acum, când un sistem falimentar chiar a dat faliment, avem o şansă istorică să schimbăm paradigma. Sintagma „schimbarea paradigmei“ implică:

• schimbarea radicală a termenilor în care au loc dezbaterile privitoare la economie în România;
• adoptarea unor practici economice şi sociale bazate pe dezvoltarea durabilă;
• strategii distributiste de diseminare a proprietăţii productive, cu rădăcini în gândirea economică a lui Ion Mihalache, Virgil Madgearu, G.K. Chesterton şi Hilaire Belloc, dar adaptate noii economii practicate deja în ţările occidentale avansate (SUA, Marea Britanie, Danemarca, Canada, cu precădere în regiunea Quebec etc.). „A schimba paradigma” mai implică o a treia cale între „capitalismul cleptocratic” autohton şi „capitalismul dezastrelor”, de sorginte neoliberală. Nu păşim în necunoscut, nici nu o luăm din nou pe drumul utopiei şi al experimentului; păşim pe calea sigură a competenţei şi a omeniei, a întrajutorării şi a reciprocităţii, cu un obiectiv clar în faţă: propăşirea ţării şi împlinirea omului ca persoană, în toate laturile vieţii sociale şi economice. Economia României care va rezulta în urma schimbării de paradigmă va fi complet diferită de cea dinaintea crizei. În mod cert, o tranziţie va avea loc. Ea poate fi relativ lină sau extrem de dură. Dacă vom elimina barierele care-i stau în cale, tranziţia va fi relativ uşoară. Dacă vom prefera să folosim toate resursele care ne stau la îndemână pentru a mai cârpi actualul sistem falimentar, nu va mai putea fi evitată o catastrofă. La nivel european, se recunoaşte că toate modelele de până acum au erodat capitalul natural. Singura soluţie este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor, ci la niveluri şi în ritmuri care să permită regenerarea acestora. Populaţia lumii creşte cu 1% pe an, dar capitalul natural scade cu 1% an. Două treimi din ecosistemele lumii sunt utilizate nesustenabil. Schimbările climatice exercită o presiune în plus. Trei miliarde de oameni trăiesc cu mai puţin de 2 USD/zi. 20% din ceea ce se produce pe planetă ajunge la doar 7% din populaţie. Criza actuală este o criză de sistem, ea va continua mult timp de acum înainte, până la schimbarea profundă a paradigmei economice mondiale. Consumul de resurse este problema pe termen scurt şi lung a omenirii. Mare parte a ecosistemelor planetei sunt distruse. Unul din trei alimente pe care le avem pe masă se datorează contribuției albinelor. Dispariţia acestor mici vietăţi poate duce la stingerea vieţii. Polenizarea artificială se practică deja în China, prima țară unde aceste insecte excepționale aproape că au dispărut. Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim resurse strategice, adică apa şi hrana, dar şi energia verde. Or, România deţine, sau mai deţine încă, posibilităţi importante de utilizare a acestor resurse. Știm ce urmează; întrebarea este dacă suntem pregătiţi să întâmpinăm acest val al schimbării. În politica românească post-decembristă lipseşte cu desăvârşire o viziune pe termen lung. Lipseşte harta viitorului. Dacă România ar înţelege ce şansă uriaşă are în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea ei, ci şi pentru a ocupa o poziţie de lider imbatabil, cel puţin în zona balcanică. Am putea restaura dreptatea socială, apăra suveranitatea ţării şi conserva tradiţiile neamului românesc. Să nu uităm că România nu este o ţară oarecare. Noi, românii, suntem mai mult decât un popor, suntem o civilizaţie!

Călin Georgescu