Povestea morarului român independent energetic

Dec 04, 2015

Moara-lui-Romică.jpg

La şase-şapte kilometri de satul Motru Sec, în comuna gorjeană Padeş, îşi duce traiul o comunitate mică, din 3-4 familii. În zonă nu există reţea de energie electrică, dar localnicii se descurcă. Departe de civilizaţie, în inima naturii, oamenii au tot ce le trebuie şi abia cheltuie câţiva lei.

La o intersecţie cu un drumeag care urcă în munte se află casa şi moara lui Romică Barbu, sau Moraru’, aşa cum este cunoscut în toată comună, pentru că deţine o moară pe apă veche de o sută de ani, care funcţionează şi acum. Izvorul Capra, afluent al râului Motru Sec, curge prin mijlocul gospodăriei lui Romică. Apa este o adevărată comoară, pentru că este folosită atât pentru funcţionarea morii, dar şi pentru producerea energiei electrice şi adăpatul animalelor. În plus, Romică şi soţia lui consumă apă tot din izvor, scrie expunere.com. Moara pe apă funcţionează mai mult toamna şi primăvara, când debitul apei este suficient ca să pună în mişcare roţile. A fost cumpărată de bunicul lui Romică, iar, apoi, tatăl lui s-a ocupat de moară. Înainte, asigura existenţa familiei, dar acum sunt puţini care mai apelează la moara lui Romică, iar mai toţi sunt rude, vecini şi prieteni, astfel încât nu-i costă nimic să-şi macine porumbul sau grâul.

Romică-a-conceput-în-urmă-cu-mult-timp-chiar-din-vremea-comunismului-o-insalaţie-cu-ajutorul-căreia-produce-energie-electrică-pentru-nevoile-gospodăriei.jpg

Romică a renovat moara în anul 2000. Deşi nu-i aduce venituri, îşi doreşte s-o păstreze, pentru a respecta în acest fel memoria înaintaşilor săi. A schimbat doar câteva elemente, înlocuindu-le cu unele din fier, mai rezistente. Romică a conceput, în urmă cu mult timp, chiar din vremea comunismului, o insalaţie cu ajutorul căreia produce energie electrică pentru nevoile gospodăriei. „Instalaţia funcţionează datorită forţei apei. Roata pune în funcţiune axul şi apoi dinamul. Instalaţia este făcută de mine. Ideea îmi aparţine. Nu există reţea de alimentare cu energie electrică, pentru că este distanţă mare faţă de sat. Alimentez becurile şi televizorul. Instalaţia funcţionează numai în timpul serii, pentru că în restul zilei suntem ocupaţi şi nu prea stăm în casă. Îi mai dau drumul şi ziua, dacă am nevoie sau ceva de lucru la casă. Este o mică hidrocentrală“, ne povesteşte ingeniosul morar. Izvorul Capra este sursa de apă potabilă pentru Romică şi soţia sa. Morarul este foarte supărat pe cei care poluează apa: „Apa este foarte bună şi curată. Este bună de băut. Eu am căutat s-o menţin curată, dar mai sunt unii nenorociţi de la exploatările forestiere care aruncă gunoaie, sticle şi nailoane. E vorba de muncitorii de la ocolul silvic. Dacă eşti puţin cu capul pe umeri, realizezi ce valoare are această apa“.

Moara-a-fost-renovată.jpg

Elisaveta Barbu, în vârstă de 45 de ani, nevasta morarului, era ocupată cu un fuior de lână. Femeia ne spune că îşi asigură din propria gospodărie cam de tot ce au nevoie pentru a-şi duce existenţa: „Facem pâine, turtă, mămăligă. Are o dulceaţă deosebită. Noi trăim în aer curat. Nu e mizerie. În afară de zahăr şi ulei, nu cumpărăm altceva. Avem tot ce ne trebuie. Toarcem lână să facem o vestă de lână, ciorapi, mănuşi. Ne ducem la darac. Lâna este de la oile noastre. Iernile sunt geroase şi ne facem şi noi din timp provizii şi tot ce avem nevoie. Consumăm puţin. Doar parabolica o plătim că trebuie să vedem şi noi ce se mai întâmplă prin ţară. Pentru noi, viaţa este bună, pentru că suntem harnici. Sunt oameni care au posibilităţi , dar stau toată ziua la bar, la biliard, la remi. Nu le mai place munca“.

 

Articole similare selectate pentru tine