Teatrele din Reşiţa şi Vârşeţ colaboreaza într-un proiect transfrontalier

Dec 04, 2015

teatru1.jpg

Teatrul de Vest Reşiţa şi Teatrul Naţional „Sterija” din Vârşeţ au pus bazele unui proiect transfrontalier în valoare de 1.2 milioane de euro, prin care se va finanţa modernizarea clădirilor, retehnologizarea, precum şi colaborarea în cadrul unor proiecte artistice.


Directorul Teatrului de Vest, Nicolae Dumitru Vlădulescu, şi directorul Teatrului Naţional „Sterija”, Ivan Djordjević, au semnat, ieri, în cadru oficial, la Vârşeţ, Protocolul de colaborare între cele două instituţii. Conform protocolului, proiectul se va derula de la începutul anului viitor, pe o perioadă de doi ani. Fiecare din cele două părţi va baneficia de 600.000 de euro.

După semnarea protocolului, directorul Teatrului Naţional „Sterija” din Vârşeţ, Ivan Djordjević ne-a declarat: „Este un moment istoric, foarte important pentru ambele teatre, având în vedere că va permite, printre altele, organizarea spectacolelor teatrului din Reşiţa la Vârşeţ, şi invers, spectacolele Teatrului Naţional „Sterija” se vor juca la Reşiţa. Acest proiect va ajuta ca cele două teatre să realizeze şi spectacole în coproducţie. Având în vedere că Teatrul „Sterija” are şi o scenă în limba română, se vor deschide, cu siguranţă, şi alte colaborări. Pentru aceasta beneficiem de sprijinul coordonatorului secţiei de limbă română a teatrului, Otilia Pescariu. Acest proiect va ajuta şi la modernizarea teatrului nostru, dar şi la înfinţarea unui nou festival, cu teatrele de pe cele două părţi ale graniţei”.

Nicolae Dumitru Vlădulescu, directorul Teatrului de Vest Reşiţa: „Proiectul este complex şi are mai multe obiective. Noi, în primul rând, vom retehnologiza teatrul din Reşiţa. Lucru de care orice teatru care vrea să rămână în prima linie trebuie să ţină cont. Vom achiziţiona reflectoare, facem un studio de înregistrare, reamenajăm nişte spaţii, vom termina scena pentru copii, din spatele clădirii, vom finaliza elementele decorative, în plus, vom avea şi noi o activitate mult mai intensă cu Teatrul „Sterija” din Vârşeţ, teatru cu care noi suntem în relaţii de peste 45 de ani”.

teatru2.jpg

Teatrul Naţional „Sterija” din Vârşeţ a fost construit în 1896, are două săli de spectacole, sala mare având 418 locuri, iar sala mică 90 de locuri. La teatrul din Vârşeţ  activează 9 actori profesionişti. Teatrul de Vest Reşiţa funcţionează în Palatul Cultural din Reşiţa, construit în anul 1930, are 150 de locuri, iar în echipa artistică sunt 6 actori profesionişti. Recent, teatrul din Reşiţa a organizat un concurs, prin care au fost admişi şi vor fi angajaţi încă 3 actori, veniţi de la Oradea, Deva şi Petroşani.

Matei Mircioane

 

Articole similare selectate pentru tine