Ioan Vodă cel Cumplit, domnitorul cu o forță incredibilă (1)

Dec 10, 2015

Oricât veți căuta în colbul istoriei române un personaj asemănător Voievodului Ion Armeanul, rar veți găsi vreunul. Oricât veți căuta în Istoria Universală un războinic asemenea Măriei Sale, nu veți afla unul care să se apropie de bravura, forța și neînduplecarea sa. Readucerea aminte a faptelor și vieții unuia dintre cei mai străluciți strategi ai Europei creștine, este o adevărată datorie de onoare.

Secolul al XVI-lea al erei noastre surprindea Bătrânul Continent într-o etapă de tensiuni sociale, fierbere politică și consolidare a artelor și civilizației Apusului. Imperiul Spaniol se afla la apogeul forței și dezvoltării sale. Fanaticul rege catolic Filip al II-lea era cel mai bogat monarh al vremii, în porturile peninsulei hispanice acostând galioane pline cu comori și sclavi aduși din Europa, Africa, Asia și America. Anglia își definitiva noua sa orientare constituțională reformată, alături de revizuirea politicilor coloniale. Franța se vedea aproape condusă de mișcarea hughenoților. Țaratul moscovit era o imensă pustietate asupra căruia flutura steagul însângerat al unei adevărate fiare, Ivan cel Groaznic pe numele său, scrie mixdecultura.ro. Pe fondul acestei Europe alienate și dezbinate, Imperiul Otoman continua să muște hulpav bucăți din trupul Continentului cel Vechi. Forța sa militară și cruzimea pașalelor înspăimântau orice armată. Și acesta în ciuda faptului că la Stambul domnea Sultanul Selim cel Bețiv, un suveran care nu călcase în viața sa pe un câmp de bătălie, un notoriu obsedat sexual interesat doar de frumusețea roabelor din Balcani și Caucaz și nu în ultimul rând un mare bețivan, după cum i-a rămas și numele. În aceste condiții, într-un mărunt voievodat românesc, apare un mare conducător de oști, pe care numai soarta cea nedreaptă alături de o trădare devastatoare, l-au oprit să nu schimbe fața Europei.

  Armeanul cel Cumplit de Viteaz După moartea Marelui Ștefan, tronul Moldovei a fost ocupat vremelnic de fiul său, Bogdan cel Chior. Fiul celui din urmă, Ștefan cel Tânăr sau Ștefăniță Vodă, muri la rândul său fără de urmași legitimi. Pe tron se înscăuna Petru Rareș, un copil din flori al lui Ștefan cel Mare. În scurta sa perioadă de domnie, Moldova a strălucit totuși datorită talentului său diplomatic, Petru Rareș dovedindu-se un voievod iubit de popor, care băga iarași groază în rândurile dușmanilor. Urma apoi cruda domnie a lui Vodă Alexandru Lăpușneanu, ale cărui excese și carnagii au rămas întipărite chiar și în literatura românească, sub pana lui Costache Negruzzi. În tot acest răstimp, un alt vlăstar din trupul lui Ștefan cel Mare, creștea necunoscut în străinătate, departe de ochii celor care se luptau între ei pentru tronul Moldovei. Este vorba de fiul bastard al lui Ștefan cel Tânăr, Ioan sau Ion, depinde de cronicar. Mama acestui adevărat strănepot al lui Ștefan cel Mare a fost o femeie de neam armean din familia Serpega. Vitejia, gândirea strategică, forța fizică și neînduplecarea o moșteni de la tatăl său, Ștefan cel Tânăr, descris în letopisete drept un personaj dintr-o bucată, cu un caracter bătăios. De la mama sa, Ioan Vodă a moștenit o fizionomie tipic armenească, ten măsliniu închis la culoare, o frunte înaltă și lată, dar neromanească, după cum amintește și B. P. Hașdeu, paăr des și negru, nas oriental precum al tuturor neguțătorilor armeni care străbăteau Moldova. Moldovenii și-au denumit întotdeauna domnitorii bastarzi după numele mamei, ca o rămășiță străveche a matriarhatului în țărâmurile locuite de daci. Astfel, Alexandru Vodă a fost numit Lăpușneanu, după mama sa, Lăpușneanca. Petru Vodă a rămas cu numele de Rareș, după Rareșoaia, porecla mamei sale. Prin urmare, în aceiași notă, poporul l-a numit Ioan Armeanul pe strănepotul lui Ștefan cel Mare. În anul 1561, la vârsta de aproape 40 de ani trăiți în anonimitate, Ioan Armenul se face remarcat pentru prima dată într-un context destul de neobișnuit. Datorită situației politice nefavorabile, părăsește regatul polon și apare drept refugiat în Crimeea, la curtea hanului tătar Mehmet Kalga, a cărui admirație și prietenie o cucerește definitiv, după ce-l însoțește pe tătar într-o campanie de luptă contra armatelor rusești. Acolo, într-o luptă crâncenă de pe malul Volgăi, remarcabilul său sânge rece alături de forța-i fizică de proporții herculeene, au smuls strigăte de admirație încercaților călăreți ai stepelor. Simpatia lui Kalga-Han pentru Ioan era atât de puternică încât trimite o scrisoare regelui polonez Sigismund-August: “Te rog foarte mult a binevoi a ține în gratiile tale pe acest fiu de domn din Moldova”. La acea dată regatul polonez tremura de frica tătarilor. Până la urmă, ura boierilor împotriva lui Bogdan Lăpușneanu, fiul lui Alexandru, precipita situația în favoarea lui Ioan Armeanul, ale cărui eforturi de a cuceri tronul Moldovei ajunseseră deja la urechile împăratului Germaniei, regilor Ungariei și Poloniei, precum și sultanului turc. Profitând de situația-i favorabilă și bazându-se pe curajul său nemaiîntâlnit, Ioan ajunge în sfârșit Voievod al Moldovei.