Pentru poetul Ion Miloș un ”înger a venit să stingă lampa”…

Dec 10, 2015

Ion Miloș (16 februarie 1930 – 5 decembrie 2015), poet, eseist, traducător, jurnalist, antologator, profesor.

Ion Miloș s-a născut la 16 februarie 1930, la Sărcia (astăzi Sutjeska), în Banatul sârbesc, din părinti români. În 1955 absolvă Facultatea de Filozofie din Belgrad cu lucrarea de licentă „Estetica iratională a suprarealismului”. Din 1946 publică poezii în ziarul „Libertatea”, revistele „Lumina”, ”Femeia nouă” și ”Bucuria copiilor”.

Debutează cu volumul de poezii Muguri, Editura Lumina, Vârșeț; 1955-1956: studiază la Paris, la Sorbona; 1956-1958: ziarist și traducător la Belgrad; 1956: începe „bătălia” pentru generațiile tinere de scriitori, mai întâi cu articole literare, și apoi cu eseul polemic „Ce-i de făcut”, publicat în „Lumina”, nr. 6, 1957 și nr.1, 1958, care îi aduce mari neplăceri. Este declarat „dușmanul poporului, reacționar, anticomunist”.

În 1959 pleacă în Suedia, unde se căsătorește. Din 1960, timp de 24 de ani, nu este publicat în nici o publicație românească din Banatul sârbesc, întrerupând orice contact cu literatura română din Voivodina. 1960-1963: urmează cursurile la Sorbona unde obține licența în litere. În 1964 se stabilește definitiv în Suedia, unde predă, timp de 30 de ani, franceza, româna, sârbo-croata și suedeza pentru străini, la nivel secundar și universitar. În 1970 începe activitatea culturală română-suedeză, organizând în Suedia turnee ale teatrelor, corurilor si formațiilor de dansuri populare românești, expoziții de pictură, sculptură și cărți.

Poetul si traducatorul Ion Miloș la Festivalul Internațional Lucian Blaga

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Suedia, Serbia, Republica Moldova și Macedonia.

Primește numeroase premii naționale și internaționale (selectiv): 1998 -  Marele premiu pentru „Cartea anului” pentru volumul La masa tăcerii, la Festivalul Internațional de poezie din Sebeș-Alba; Marele premiu pentru „Cartea anului”, Iași, 1998, Premiul special, Oradea, 1998, Premiul special, Satu Mare, 1999. Premiul Academiei Române „Mihai Eminescu” pentru poezie, pentru Cerul iubirii, decembrie 2000. Printre alte distincții, în aprilie 2002 primește Ordinul Național „Serviciul credincios” în grad de Comandor, București.” Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Așa moare timpul

Iubești soția, copiii, țara

Muncești

Faci bani

Așa moare timpul și viața

Așa devin armăsarii

Cai cuminți de tracțiune

Și taurii, boi bogați

Cumperi lucruri și vise

Anii trec peste tine ca norii

Frumos

Minunat

Deodată

Începe mărul să se strice

Și vântul să bată

Nu mai îndrăznești să privești îndărătul

Nu mai vezi nimic înainte

Cuiburi goale în jurul tău

Auzi lupii zădărniciei cum urlă

Să ai de toate si să nu fii nimic

Vrei să fugi de tine

De lume

De frunze

Nu mai poți

Ești singur