Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Monografia ”Aşezământul Monahal Srediştea Mică”, o lucrare de adevarată arheologie culturală și spirituală
Dec 16, 2015
„Așezământul monahal Srediștea Mică”, care ni se deschide înaintea ochilor, este un monument cultural și un eveniment spiritual binecuvântat și mult așteptat, așa descrie Preasfinţitul Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Dacia Felix, lucrarea monografică despre aşezământul monahal Srediştea Mică realizată de dr. Dorinel Stan, președintele Asociației Românii Independenți din Serbia.
Cartea monografică ilustrată Aşezământul monahal Srediştea Mică, care va vedea lumina tiparului în 2016, este o premieră absolută pentru comunitatea românească din Serbia, o lucrare capitală care deschide o pagină nouă privind istoria, cultura şi spiritualitatea noastră. Mărturiile scrise sunt însoţite de numeroase fotografii, în care cuvintele şi imaginile se întregesc unele pe altele. Lucrarea este o necestitate pentru cunoaşterea îndeaproape a vieţii culturale şi religioase care a pulsat în această străveche vatră ortodoxă românească, începând cu secolul al XIV-lea şi până la desfiinţarea mănăstirii (1777), a continuat apoi cu biserica de mir şi noua mănăstire sredişteană din zilele noastre.
Un amplu studiul într-o ediție color de lux, Aşezământul monahal Srediştea Mică este o lucrare extrem de complexă şi interesantă, un monument spiritual şi omagiu unui loc uitat din Banatul Istoric, supranumit – Capul Carpaţilor. Cartea pune la dispoziţia publicului larg o excelentă lucrare de referinţă cu o importantă documentare de arhivă care schiţează şi prezintă evoluţia, ctitoria şi date istorice inedite privitoare la aşezământul monahal Srediştea Mică. Lucrarea este rodul cercetărilor pe o perioadă de aproape un deceniu. ”Rod al unei serioase cercetări științifice competente și încununarea multor osteneli de adevarată arheologie culturală și spirituală, întemeiată pe manuscrise, documente, arhive și vechi tipărituri. cartea d-lui profesor ne descoperă, după foarte multă vreme, de sub movila timpului, o adevărată „Troia” românească de la Srediștea Mică, un „Far” din Alexandria Banatului și o stea monahală luminoasă oarecând într-o constelație bisericească ortodoxă, având ca pietre de hotar: Vârșeț, Caransebeș, Timișoara, Karlovitz și Tismana!
Monografia „Așezământul monahal Srediștea Mică”, scoțând la iveală jarul de sub cenușa vremurilor, ne îmbie spre contemplație o „cetate așezată pe munte” (Matei 5,14) la alfa și omega Carpaților, iar lecturarea ei ne face să ne gândim la cei dintâi și la cei de pe urmă monahi viețuitori de aici, la preoți, egumeni, stareți și duhovnici, la ctitori și binefăcători, la vlădici binecuvântători și la frați începători, la cea din urmă tundere în monahism de dinainte de 1777, la Liturghiile și Privegherile din biserica care nu mai este decât temeliei celei de azi, la Slujbele și Ceasurile săvârșite, la dorul după Dumnezeu și lacrimile de rugăciune, la plânsul și metaniile de la chilii și la necazurile și problemele de zi cu zi și de veac de veac.
Călugării români și sârbi care au trecut pe la Srediștea Mică și care odihnesc la umbra unor cruci nevăzute în glia de la Pârneaora, au mers cu Hristos pe drumul lor spre Emaus ( Luca 24,13-34), respirând pe Dumnezeu mai mult decât aerul (Sf. Grigorie Teologul), între punctul de plecare al vieții creștine și linia de sosire a vieții monahale.
De aceea, la sfârșitul Anului Omagial al misiunii Parohiei și Mănăstirii azi, în Patriarhia Română, nu putem și nu ne rămâne decât să binecuvântăm arhierește apariția acestei lucrări, mulțumind și felicitându-l pe autor și recomandând-o cu căldură și însuflețire tuturor preoților, credincioșilor și cititorilor”, mai scrie Preasfinţitul Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Dacia Felix, în Precuvântarea care însoțește ampla lucrare
Sursa: timpromanesc.ro
Articole similare selectate pentru tine
Primele manuale românești elaborate în Serbia 2/2
Cartea copiilor pentru clasa a II-a primară nu este un simplu manual menit să contribuie la formarea deprinderilor de citire ale elevilor și la educația lor estetică, ci este un manual cu un conținut mult mai bogat: lectură, exerciții de intuiție ce puteau fi utilizate pentru dezvoltarea spiritului de observație al elevilor și la cunoașterea naturii; exerciții gramaticale și de aritmetică.
Lansarea monografiei "Așezământul monahal Srediștea Mică"
Joi, 31 martie a.c., la Muzeul municipal "Konkordija" din Vârșeț a avut loc lansarea lucrării de referință pentru comunitatea românească din Serbia " Așezământul monahal Srediștea Mică ", apărută la editura "Românii Independenți din Serbia" (RIS), 2016, Vârșeț, autor dr Dorinel Stan, în prezența unui public numeros și ales.