Cercetătorii japonezi - În România se află cel mai puternic pol energetic din lume, Vârful Omu

Dec 18, 2015

Cabana-Varful-Omu-Vazuta-De-Pe-Platoul-Scara-www.montaniarzi.ro_.jpg

Cercetătorii japonezi au declarat că în România se află cel mai puternic pol energetic din lume, Vârful Omu. Echipa de japonezi care a avenit în România și a realizat măsurători în acest sens, s-a deplasat și în Buzău, în Țara Luanei sau Poarta lui Dumnezeu.


Au fost surprinși să constate că polul energetic din județul Buzău, se clasează pe locul trei în lume, ca putere energetică. Luana, în sumeriană înseamnă oamenii lui Anu. Anu era zeul suprem al sumerienilor, al cărui simbol era soarele cu razele în formă de zvastică. Pe teritoriul României s-au descoperit multe artefacte aparținând civilizației sumeriene.

Tăblițele de la Tartaria sunt protosumeriene, adică sunt cu 2000 de ani mai vechi decât orașele sumeriene. Zeii sumerieni au coborât din cer, cu mașinile lor zburătoare și au dominat civilizațiile de pe Pământ. Perioada a fost numită dinastia zeilor. Cercetătorul american Rob Balard susține că Potopul a avut loc în Marea Neagră, care înainte a fost un lac cu apă dulce. Mediterana a inundat acest lac, prin strâmtoarea Bosfor. În urma Potopului, s-a format Marea Neagră. Triburile din această zonă au migrat spre Eufrat, Nil și Tibru, iar marii zei au plecat cu navele lor zburătoare.

Prima țară a lui Anu a fost pe actualul teritoriu al României. În zona Boziori, sunt zile în care factorii electromagnetici întrunesc condițiile necesare producerii unor fenomene paranormale. În perioada 1978-1981 au fost efectuate măsurători de către specialiști din armată. Fenomenul de ceață albastră, pe lângă fascinație, trezește și un sentiment de teamă. Este vorba despre apariția unui vortex, care crează un tunel energetic turbionar, care aspiră persoanele aflate în raza de acțiune a acestuia.

Sunt câteva dispariții semnalate în zonă, rămase neelucidate și de aici un întreg mister. În perioada 1978-1981, reprezentanți ai armatei au efectuat măsurători, iar o întâmplarea rămas și astăzi, vie în memoria martorilor. Unul dintre militari a fost aspirat de vortexul energetic, spre disperarea și frica celorlalți ofițeri care participau la măsurători.

El a fost descoperit, o oră mai târziu, la o distanță de câțiva kilometri, de zona unde a efectuat măsurători. Radiația luminoasă din interiorul tunelului a fost apreciată, de protagonistul întâmplării, ca fiind de 300000 de grade Kelvin. Peisajul de dincolo era asemănător cu cel de pe Pământ, numai că lumina era mai clară și dădea culorilor o altă strălucire.

A văzut și oameni, o femeie cu un copil, care părea a fi o clonă a mamei, bărbați cu tenul gri, total diferiți de oameni. Nu a putut comunica cu ei, păreau că plutesc haotic, dintr-o parte în alta. Cu siguranță, continuă protagonistul întâmplării, acele peroane pățiseră același lucru ca și el, dar nu au mai găsit drumul de întoarcere. Rătăceau într-un alt spațiu. În acel tunel energetic, timpul se dilată, iar la întoarcere persoana este debusolată. El a fost supus în timpul călătoriei la solicitări psihice și fizice foarte puternice.

lacul_mociaru2.jpg

Lacul Mociaru

  În timpul apariției ceței albastre, s-a observat că pilele electrice se descarcă temporar. Același fenomen s-a înregistrat și în Triunghiul Bermudelor, unde un avion a fost deviat de la ruta de zbor cu 160 de kilometri.

Publicat de Gabriel Negru

 

Articole similare selectate pentru tine