Enric Durán - cel care a făcut împrumuturi gigantice pentru a distruge sistemul financiar

Jan 04, 2016

În 2008, anticapitalistul Enric Durán a împrumutat 492 000 de euro de la 39 de bănci diferite, fără nicio intenţie de a-i da vreodată înapoi. Dar – după cum vă puteţi aştepta de la un anticapitalist – nu i-a cheltuit pe cuţite de bucătărie din argint şi discuri frisbee cu diamante. I-a investit în cauze anti-capitaliste şi a cheltuit restul pentru «Crisi», un ziar gratuit în care povestea cum şi-a pus în aplicare ideea şi îi sfătuia şi pe alţii să facă la fel.

Mişcarea robinhoodiană l-a transformat într-un erou peste noapte, dar problema cu eroii de genul ăsta e că sunt arestaţi imediat de poliţie. Enric şi-a petrecut două luni în închisoare în 2011 şi a fost eliberat pentru că procesul a fost amânat pentru începutul lui 2013. Sentinţa minimă va fi de opt ani, ceea ce explică de ce a refuzat să participe la primele procese, motiv pentru care s-a emis un mandat de arestare pe numele lui.

Încerc să-i iau interviu lui Enric de vreo doi ani, dar cum are 14 entităţi financiare pe urmele lui, e greu să dai de el. După nenumărate mailuri, am ruşit să stabilim o întâlnire pe Skype. Şi întâlnirea aceea a fost amânată cu trei ore, dar îmi închipui că atunci când încerci să dai peste cap sistemul capitalist, priveşti timpul altfel decât ceilalţi oameni. Când am reuşit să ne întâlnim în sfârşit, am povestit despre cum să distrugem băncile, despre neadaptarea la normele civile şi despre ultimul lui proiect: înfiinţarea unui oraş autonom la periferia Barcelonei.

VICE: Salutare, omule. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu procesul tău?

Enric Durán: Tribunalul acceptat demisia avocatului meu pe 13 februarie şi mi-au spus să vin din nou la proces pe 18, dar nu m-am dus. Şi acum nu e sigur dacă pot continua cazul, pentru că n-am un avocat nou, deci mi-ar încălca drepturile dacă ar continua procesul.

Înţeleg. S-o luăm de la început. Ai intrat în activism în 2000. Ce ţi-a trezit interesul pentru sistemul financiar?

Pe atunci făceam parte din mişcarea antiglobalizare. Prin 2005, am început să citesc despre criza de curent, care avea legătură cu sistemul financiar. Mi-am dat seama că sistemul era nedorit şi că nu putea continua în felul ăsta. Atunci am avut ideea acestei acţiuni neobrăzate – să iau bani de la bănci şi să-i investesc în proiecte anticapitaliste.

Cumva ai anticipat relaţia dintre sistemul financiar, politică, multinaţionale şi guverne înainte ca mulţi oameni să fie conştienţi de ea.

Cum ţi-ai dat seama că nu ceda doar o parte a sistemului, ci o chestie globală care cuprindea toate acele aspecte?

În 2000, când luptam împotriva Fondului Monetar Internaţional şi împotriva Băncii Mondiale, am realizat că era o problemă globală. Dar nu ne-a fost clar că sistemul va cădea de unul singur. Am crezut că trebuia să-l facem noi să cadă, nu ştiam că o să se năruie în mod natural.

Împrumuturile pe care le-ai făcut trebuiau să demonstreze că poţi să-i joci feste sistemului?

Trebuiau să demonstreze mai multe lucruri, dar aveau două scopuri principale. Unul era de a denunţa insustenabilitatea sistemului financiar, iar al doilea era să arătăm că putem să fim neascultători, curajoşi şi că avem mai multă putere decât credem. Când am început mişcarea asta, am fost inspirat de personalităţi istorice precum Gandhi şi m-am gândit că ar fi bine să existe astfel de acţiuni frumoase şi curajoase şi în secolul 21. Am vrut să folosesc banii pentru un proiect care să dovedească că lumea poate funcţiona şi altfel decât prin sistemul capitalist.

Cum a fost procesul de a merge la bănci şi a cere împrumuturi?

S-a întâmplat între vara lui 2005 şi primăvara lui 2008 – timp de aproape trei ani. Am aflat cum funcţiona sistemul de credite şi de ce informaţii au nevoie băncile ca să le ofere. Am învăţat despre scăpările din sistem şi cum le pot folosi în favoarea mea. La început, primeam câte un împrumut din trei cereri, dar spre finalul proiectului, deja reuşeam să obţin nouă împrumuturi din zece. De exemplu, o eroare în sistem era că Banca Spaniei împărtăşea informaţiile de credit cu alte bănci, dar numai pentru împrumuturi mai mari de 6.000 de euro. Aşa că am făcut doar împrumuturi sub suma aceea timp de doi ani, mutând fonduri fără ca Banca Spaniei să-mi poată controla acţiunile.

Ai ajuns în punctul în care te-ai gândit „Isuse, am o tonă de bani!”? Sau i-ai investit pe parcurs?

Banii au fost investiţi. N-am avut niciodată pe mână mai mult de 50.000 de euro odată. Toţi au fost cheltuiţi în diverse proiecte.

N-ai dezvăluit niciunul dintre proiectele în care ai investit banii, dar eşti conştient că ar putea fi ameninţate prin lege din cauza investiţiilor tale?

Deloc. De fapt, e destul de clar că băncilor nu le păsa unde se duceau banii. Nu s-au făcut investigaţii şi, cum era o acţiune politică, au vrut să mă doboare doar pe mine, nu tot colectivul. N-au vrut să facă din asta un scandal şi mai mare decât cel care se crease deja.

Ţi-ai publicat propriul ziar, Crisi. De ce ai vrut să transmiţi mesajul prin el şi nu prin canalele media obişnuite?

M-am gândit mult cum să fac povestea accesibilă tuturor. Am vrut să ajungă la cât mai mulţi oameni posibil, dar mă temeam că voi fi cenzurat. Aşa că am hotărât să folosesc o parte din bani pentru a tipări ziarul şi cred că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care am luat-o. Media a înţeles că ziarul era distribuit pe stradă şi n-a vrut să rămână pe dinafară, aşa că au publicat şi ei povestea. Aşa a ajuns în presa mainstream.

Dacă ai reuşi, care ar fi efectul? Cum ar fi lumea?

Mulţi oameni fac deja asta fără să-şi dea seama; neplata datoriilor a fost unul dintre factorii care au dărâmat sistemul financiar. Nu atât împrumuturile mici şi ipotecile, cât cele mari, din domeniul construcţiilor şi a companiilor de dezvoltare care nu şi-au putut plăti datoriile şi au dat faliment. Şansa ca planul să devină global nu e foarte probabil, dar cel mai important e să răspândim ideea că micile schimbări şi decizii pe care le iei pot ajuta lumea să devină un loc mai bun.

Ai spus: „Prefer o libertate periculoasă în loc de o supunere comodă” Cam asta faci tu – deschizi uşa nesupunerii civile masive.

Da, ideea e să acţionezi mereu în concordanţă cu ce crezi şi simţi că e mai bine, chiar dacă există o autoritate care te obligă să acţionezi altfel. Ar fi interesant să începem o dezbatere despre eficienţa sistemului şi să punem la îndoială modul de funcţionare al sistemului juridic. E un sistem capcană care nu ajută nimănui – nici victimelor, nici prizonierilor şi nici guvernului, care sunt cei care trebuie să plătească pentru tot. E timpul să regândim totul şi să creăm ceva nou, nu?

Mi se pare că eşti ca un porcuşor de Guineea cu bombe ataşate pe corp care încearcă să demonteze sistemul şi să găsească alternative pentru el.

Important e că am început să construim un alt sistem de la bază spre vârf. E un sistem deschis, nu unul închis, ceea ce înseamnă că nimeni nu te va obliga să faci parte din el. Putem repara totul cu această libertate şi putem hotărî cum vrem să funcţioneze sistemul sanitar, educaţional, economia, conflictele şi multe altele. Deja îl punem în practică prin Cooperativa Catalană Integrală (CCI) şi alte proiecte asociate.

Povesteşte-mi despre CCI.

E un grup în cadrul căruia construim o economie comună, organizăm consumul, acoperim nevoile, organizăm munca şi stabilim relaţii financiare pentru a susţine noi proiecte productive. Avem o infrastructură ce acoperă sănătatea, traiul, nevoile alimentare, transportul, energia – toate nevoile de bază. Ideea principală e că funcţionează pe bază de autonomie. Avem nevoie de schimbări profunde la nivel relaţional între oameni – de încredere unii în alţii. Revoluţia nu intenţionează să schimbe doar sistemul economic, vrea să schimbe totul, să schimbe fiinţa umană. Vorbim despre schimbări în toate aspectele vieţii.

Ai aplica vreodată aceste idei printr-un partid politic?

Problema e că, de obicei, conceptul de partid politic contrazice conceptul de adunare. O adunare e un proces deschis care funcţionează pe bază de consens. Sistemul partidelor politice se bazează pe confruntare.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Preluare: vice.com