Costobocii - viteazul neam al dacilor

Jan 05, 2016

Apartenența  etnică a triburilor  de daci liberi care au locuit în partea de nord și nord-est al Daciei, poate fi dovedită cu prisosință pe cale arheologică. Astfel, cultura Lipița, ai cărei creatori sunt considerați costobocii, este o cultură prin excelență dacică, fapt subliniat de toți cercetătorii buni cunoscători ai materialului arhelogic.

Descoperirile arheologice ajută și la localizarea costobocilor, o  problemă controversată și greu de rezolvat pe baza izvoarelor literare antice. Aria de răspândire a culturii Lipița cuprinde bazinul superior si mijlociu al Nistrului și cel superior al Prutului, respectiv regiunile Stanislav, Lvov și Cernăuți, din vestul Ucrainei, incluzând deopotrivă Maramureșul (istoric) și Bucovina. Izvoarele  arheologice din faza mai veche (sec. I î.e.n. – I  e.n.) își găsesc analogii în așezările de tip Poiana-Răcătău-Tinosul, iar cele din faza mai nouă (sec. II-III.e.n.) în cadrul culturii carpice, unele deosebiri explicîndu-se prin situarea culturii Lipița la periferia lumii geto-dacice.

Costobocii (numiţi şi Koistobokoi, Coisstobocensis) au fost unul din  triburile dacice care  au rămas independente până la sfârşitul secolului II d. Ch. Ei aparţin marelui popor trac şi sunt traci, în aceeaşi măsură ca şi geto-dacii. Atestaţi de Dio Cassius și de Ptolemeu printre cele 15 triburi dace, costobocii au apărut distinct în istorie după cucerirea Daciei de către romani, ca fiind un trib aparţinând aşa-zişilor “daci liberi” (necuceriţi de romani).

Majoritatea istoricilor au argumentat originea dacă a costobocilor, dar unii consideră că originea acestui trib din nordul Daciei Romane este incertă.

Au existat  şi opinii privind o origine germanică/gotică, sau o origine sarmato-scitică și chiar o origine slavă.

Caracterul traco-dacic al costobocilor este sigur şi după Mullenhoff, care afirmă despre  costoboci că nu puteau fi  slavi, deoarece în acea perioadă (sec. II e. n.) slavii nu se aflau în acea regiune. O inscripţie descoperită la Roma (Muratori 1039) atestă  un rege al costobocilor numit Pieporis al acestui trib dacic. “D. M. Ziai Tiati fil. Dacae uxori Piepori regis Coisstobocensis Natoporus et Drilgisa aviae cariss. b. m. fecer.” .

În Dacia Romană, oraşele asociate cu costobocii şi regele lor Pieporis par să fi fost Piroboridava (capitală), Tamasidava, Utidava şi Trifulon etc.

Pornind de la rădăcinile indo-europene ale numelor dacice, cuvântul costoboci ar însemna „străluciţii”.

Interpretând hărţile lui Ptolemeu, G. Schutte, arată că au existat la un moment dat două triburi diferite de daci costoboci: costobocii “transmontanoi” (extremitatea nordică a Carpaţilor, locuitori ai oraşului Setidava) şi costobocii din Dacia Romană. Atributul transmontanoi a fost adăugat de Ptolemeu tocmai pentru a diferenţia geografic cele două grupuri de costoboci . În lucrarea sa Getica, Vasile Pîrvan a admis şi el această interpretare.

Un alt nume asociat cu un rege costoboc este Bithoporus. Observăm că  Pieporus, Natoporus şi Bithoporus sunt nume daco-trace. Teritoriul ocupat de costoboci nu se poate stabili cu precizie, iar părerile savanţilor sunt împărţite, fapt datorat impreciziei informaţiilor furnizate de geograful Ptolemeu, care în cartea III, 8, 3, situează teritoriul costobocilor „dans la Dacie d’avant la conquete romaine” şi în cartea III, 5, 9, acesta este plasat „dans la Sarmatie européenne” .

Majoritatea cercetătorilor, printre care şi K. Mullenhoff, H. Kiepert, R. Much, L. Schmid, sunt de părere că teritoriul ocupat de costoboci este cel de lângă râul Mureș şi pe cursul superior al Tisei. Theodor Mommsen îi situa mai la sud, în zona de NE a Mării Negre . Costobocii, ca și Carpii, au lăsat o bogată mostenire în perioada de început a migratiei popoarelor. Prin actiunile militare întreprinse în sec.II-III e.n., costobocii și carpii au fost adversari redutabili ai Imperiului Roman.

Costobocii se impun, pe plan istoric, în special în sec.II, când o serie de izvoare literare si epigrafice antice vorbesc despre incursiunile făcute de ei în Imperiul Roman. Cel mai puternic atac a fost cel din anul 170, când pătrund în Moesia Inferior, Thracia si Macedonia, ajungând până în Ellada și profanând templul din orasul Eleusis.

Urmările incursiunilor costobocilor sunt amintite de inscripţia din oraşul Tropaeum Traiani (Dobrogea) în care este pomenit Daizus Comozoi „ucis de costoboci” şi de două inscripţii de la Callatis (Mangalia), în care se arată că zidurile oraşului au fost reconstruite după ce fuseseră distruse de atăcători.

O altă inscripţie îl aminteşte pe un anume Lucius Vetilius Gratus Julianus care a luptat contra costobocilor prin Achaia şi Macedonia. După alungarea lor din imperiu, romanii i-au îndemnat pe asdingii, de neam germanic, să-i atace pe costoboci.

În urma înfrângerilor suferite în anii 170-172, o parte din costoboci s-au refugiat pe teritoriul carpic, ia altii au continuat să trăiască pe teritoriile de bastină, alături de nou veniții de neam germanic si sarmat.

Nordul Moldovei, zonă de interferentă între cultura carpică si cea de tip Lipița, a fost, așa cum arată descoperirile arheologice, dominat de costoboci până în anul 170 e.n., după această dată regiunea respectivă intrând sub controlul carpilor.

Costobocii erau oameni de la munte, oameni puternici  care ştiau a mânui barda şi securea, fiind inegalabili în luptele corp la corp. Aceşti soldați aprigi, care se numărau  printre cei mai buni războinici traci, plecau la luptă  îmbrăcaţi cu o vestă de piele ce putea să-i apere împotriva săgeţilor şi a loviturilor săbiilor drepte, dar mai puţin impotriva săbiilor încovoiate. Purtau scut din bronz şi topor din bronz.

Mai târziu, când a apărut fierul, n-au renunţat la bronz, care era mai usor de procurat, şi arma era mai uşor de mănuit ca cea de fier. Războinici neînfricați, ei erau în prima linie pe câmpul de luptă, împreună cu DRAPANAII.

Drapanaii erau ” trupe de șoc“ formate din luptători dârji şi fără frică de moarte, ce luptau cu bustul gol  înarmaţi cu sabie dreaptă, care când lovea făcea răni grave şi urâte. Când Drapanai  atăcau, făceau în linia de luptă a duşmanului o breşă, o spărtură, pe unde intrau ceilalţi luptători.

Surse: enciclopedia-dacica dracones cersipamantromanesc