Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Pe aripile cântecului de acasă
Jan 12, 2016
În umbra miresmei codrului cântecul păsărilor și dorul din poiana ”Poienii”, dealurile și munți; cu glasul potecilor din pădure, pomul cu cireșe coapte și florile de mai, conviețuiesc într-o perfectă culoare și armonie cu omul.
Mesiciul este o gură de rai, cu păduri și dealuri verzi, liniștitoare așa cum frumos grăiește un vechi cântec de șezătoare: Mesiciul e un sat, peste munte cocoțat, parcă cineva-ntr-o doară a luoat casele în poală, și le-a aruncat așa și pe deal și pe vâlcea.
Traian Truia s-a născut la 7 ianuarie 1940 în pitoreasca localitate de codru, Mesici, într-o familie de țărani harnici. Tatăl Achim și mama Maria încă din frageda copilărie l-au învățat să creeze frumosul.
Școala generala cu patru clase o termină în satul natal, având 3 învățătoare, pe M. Elza, Ofelia Conrad și Elena Todor. Puștiul Trăian nevoit să combine nevoia cu plăcerea, mai întâi a început să imite ciripitul păsărilor în frunzele arborilor atât de răspândiți la Mesici, trezând admirația părinților și oamenilor. Pentru el, ciripitul păsărilor, sunetele duioase ale instrumentelor de suflat și muzica în genere au devenit mai mult decât o pasiune. Muzica a început s-o simtă și s-o trăiască, iar paralel cu talentul lui a cultivat și extins cunoștințele în acest domeniu. Afinitatea și dragostea față de muzică i-a fost înfiripată de natură. La vârsta de 12 ani, mergând la bunul său amic Lazăr Papure, care era un cunoscut fluieraș în această zonă a Banatului, a început să cânte și el la fluier care practic era primul instrument în adevăratul sens al cuvântului la care a cântat și care mai târziu la primit cadou, astfel a început să intre în tainele acestui instrument.
Tot în această perioadă (1952) s-a încadrat în grupa ,,Călușărilor’’ din sat, cu care s-a prezentat la diverse sărbători, aniversări, festivități în localitate și în afara localității. Relativ repede a devenit membru al celebrei fanfarei ,,Turturica,, la vârsta de doar 14 ani, fiind remarcat de conducătorul Pau Bou care împreună cu 30 de tineri au fost instruiți în arta magnifică a muzicii. Locul de repetiție și instruire a fost încăperile bisericești puse la dispoziție de capela ortodoxă română din localitate. În primăvara anului 1956, tânărul instrumentist Trăian Truia a început să cânte la clarinet în cadrul fanfarei ”Turturica” participând la toate competițile comunale, regionale în țară și în România, Pancevo, Deliblata, Uzdin, Timișoara, Kosovska Mitrovița, Novi Sad… cucerind plachete, medalii, diplome și mențiuni. Această perioadă a însemnat ,,perioada de glorie,, a fanfarei ,,Turturica,, având în vremea aceea epitetul de cea mai reprezentativă formațiune muzicală din această parte a Banatului.
Traian Truia
Între anii 1962-1964, și-a făcut stagiul militar la Mostar (Croația) dar încadrat în orchestra muzicală militară cu un repertoriu de muzică distractiv și jazz. Timp de un an și jumătate, sâmbăta și duminica în căminul Armatei Populare Iugoslave din Mostar a susținut concerte ca solist instrumentist la clarinet, acordeon și tobe.
Întors din armată și-a continuat activitatea muzicală, astfel în 1964 învățătoarea Ileana Gerlici a înființat formația de dansatori pe lângă SCA ”Ion Creangă” iar la inițiativa lui Traian Truia s-a înființat orchestra populară ”Perinița” din localitate, dirijată cu mare dibăcie de el. Orchestra încă de la început a avut un succes marede răsunet, fiind alcătuită din 8-10 membri a participat în perioada anilor 1964-1972 pretutindeni dând tonul veseliei la nunți și sărbători, participând la emulați de cântece și folclor, atât în țară, cât și în străinătate, purtând faima mesicenilor și zonei de codru a Banatului.
Începând cu anul 1974, Traian Truia devine dirijorul renumitei fanfarei ”Turturica” și până azi, sub a cărei baghetă formațiune muzicală a înregistrat noi și noi succese devenind un fenomen inedit în această parte a Banatului. Tot în această perioadă conducătorul și sufletul fanfarei a instruit 3 generați de tineri, în total 35 de noi membri care sunt mândri de predecesorii lor și care sunt profund recunoscători pentru tot ceea ce a făcut, dirijorul Traian Truia.
Fanfara „Turturica” dirijată de Traian Truia
Azi ”Turturica” are în componență 20 de membri care cu același elan merg pe drumul preserat cu flori al strămoșilor. În timpul iernii, în serile lungi tot ”la capelă” seară de seară se fac repetiții sub bagheta neobositului dirijor, Traian Truia. Cel mai important lucru pe care conducătorul, Traian a ținut neapărat să-l amintim e faptul că aici la Mesici, obiceiurile populare românești s-au păstrat și se păstrează cu sfințenie, ca un lucru sacru și demn de amintit al strămoșilor, care se cultivă, păstrează și promovează până în zilele noastre. La Mesici cu ocazia rugii satului, Paștelui și a altor sfinte sărbători se organizează ”HORA ÎN SAT” obicei care este în curs de dispariție în această parte a Banatului.
Un alt obicei reprezintă mersul fanfarei prin sat, de la casă la casă, la Anul Nou, mai exact în dimineața zilei de 1 Ianuarie și se termină în orele serii, tot cu hora în sat. Paralel cu bogatul și variatul palmares cultural pe parcursul celui 5 decenii, Traian Truia a desfășurat o bogată activitate sportivă. La vârsta de 13 ani a fost titular al echipei de fodbal ”Haiduc” din Mesici, evoluând cu succes în formație, timp de 27 de ani. Este o curiozitate că a fost titular în unsprezecele echipei laolaltă cu fratele și tatăl său. Echipa de fotbal a înregistrat frumoase succese în cadrul ligii comunale, participând cu regularitate la toate edițiile ”Cupei libertății”, unde în 1957 a fost semifinalistă, la un pas de mare finală.
Prima apriție pe micul ecran la postul RTS a vestitei fanfare ”Turturica” din Mesici, s-a realizat în anul 1970. În imagine, Trăian Truia (primul la dreapta) actualul dirijor și sufletul formației muzicale mesicene.
La ora actuală echipa de fotbal ”Haiducul” din Mesici este doar o frumoasă amintire a sătenilor. Vom încheia cu nostalgie, dar totodată puterea și credința acestui om de a crea, cultiva, transmite și transpune frumosul în sunete muzicale, ritm și armonie. „Toată viața am slujit cântecul strămoșesc de pe plaiurile magnifice mesicene! Dumnezeu să ne ajute ca prin credință, tradiția s-o păstrăm!”
Foto: Aspect din Mesici
Articole similare selectate pentru tine
Visul dintotdeauna al sătenilor din Mesici
Timp de secole, românii de pretutindeni au ştiut că Biserica a fost mereu cea dintâi păstrătoare a limbii şi a conştiinţei de neam. Marele poet basarabean Grigore Vieru spunea: "Cine are o limbă, are o credinţă. Cine are o credinţă, are o biserică. Cine are o biserică, are o ţară". Acest îndemn a rămas până astăzi călăuză, mai ales pentru românii rămaşi în afara graniţelor ţării.
Toponimele, legătura dintre glie și mesiceni
Un argument incombatabil la vechea maximă românească „Omul sfinţeşte locul” sunt toponimele meleagurilor mesicene, care s-au păstrat până în zilele noastre atât în popor cât şi în cartea funciară de pe timpul Imperiului Austro-Ungar. Având în vedere că înaintea toponimelor de pe timpuri care de altfel sunt şi actuale, româneşti, nu au existat altele în altă limbă, se poate spune că aceste meleaguri mesicene au fost locuite de români dintotdeauna.
